In Arhiepiscopia Dunarii de Jos, data de 1 iunie 2011-Ziua Internationala a Copilului-a fost marcata in mod deosebit prin desfasurarea atat la nivel de parohie, cat si in cadrul Centrelor Multifunctionale de servicii sociale, a unor ample activitati religioase, cultural-artistice si educationale care au avut in centul lor dragostea, grija si atasamentul fata de copii.La Gradinita Familia a parohiei Adormirea Maicii Domnului din municipiul Braila, in prezenta parintilor si a educatoarelor, copiii au sustinut un frumos program cultural-artistic, care a constat in recitarea de poezii si intonarea de cantece, iar la finalul programului, acestia au primit daruri, constand in pachete cu dulciuri, carticele de rugaciuni si iconite, potrivit Diac. Marian Patrascu de la Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos.Acest centru educational se afla in grija parohiei Adormirea Maicii Domnului din municipiul Braila, sub coordonarea parintelui Catalin Hurmuzachi, iar activitatile se desfasoara in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judetean Braila si Primaria Braila.Gradinita Familia a luat fiinta la data de 1 octombrie 2001, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Casian si este singura institutie de gen din zona care accepta si copii cu probleme speciale. Aici, sunt hraniti si educati 58 de copii, iar cheltuieluile sunt suportate de parohie precum si cu sprijinul financiar al unor sponsori, donatori si oameni de bine.Gradinita are un program prelungit, cantina proprie, iar copiii, impartiti pe doua grupe, sunt indrumati de trei educatoare si un asistent social, care-i invata si limba engleza. Copiii provin din familii cu posibilitati materiale reduse, incusiv familii de rromi si familii monoparentale. Avem copii ai caror parinti sunt plecati in strainatate, la munca si cei mici sunt crescuti de rude, precum si copii dati in plasament. Dintre acestia, cinci au probleme de sanatate, dar cu ajutorul oferit aici, se pot integra in invatamantul prescolar', a spus parintele Catalin Hurmuzache.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 525
Id: 14123
Data: Jun 1, 2011
Imagine:
Cu binecuvantarea si in prezenta Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, elevii clasei a IV-a B, de la Liceul Teologic Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea au interpretat, marti, 31 mai 2011, la Teatrul pentru copii si tineret Arcadia din Oradea, piesa Micul Print de .....
Data: Jun 1, 2011
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a punctat semnificaţiile textului evanghelic rânduit de Biserica noastră în ziua Odovaniei Praznicului Învierii. Pornind de la .....
Data: Jun 2, 2011
Pictura interioară a Bisericii "Naşterea Maicii Domnului" a Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi va fi sfinţită duminică, 5 iunie 2011, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi .....
Data: Jun 2, 2011
De sărbătoarea Înălţării Domnului, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, , PS Emilian Lovişteanul, .....
Data: Jun 2, 2011
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc marţi, 31 mai 2011, a doua şedinţă a Cercului de Istorie bisericească "Arhiereu Narcis Creţulescu", din cadrul facultăţii. Având .....
Data: Jun 2, 2011
La Catedrala mitropolitană din Iaşi va avea loc duminică, 5 iunie 2011, de la ora 19:00, Concertul "Cântare de laudă adusă lui Dumnezeu". Concertul va fi susţinut de două coruri ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a .....
Data: Jun 2, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur - Corul Gavriil Muzicescu al Filarmonicii Iasi
Saptamana Luminata - A doua Inviere sau Invierea mica
Slujba Canonului cel Mare si Sfanta Liturghie a Darurilor oficiate de PS Iustin Sigheteanul
Paraclisul Maicii Domnului - Manastirea Radu Voda Bucuresti - 21 iulie 2013
Slujba Privegherii in cinstea Sfintei Cruci si a Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena - Patriarhie
Canonul mare al Sfantului Andrei Criteanul - fragment (Trinitas TV 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).