Luna septembrie ocupa un loc aparte in cadrul manifestarilor spiritual-culturale ce se deruleaza in Arhiepiscopia Ramnicului si care sunt legate de praznuirea Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al eparhiei. Manifestarile religios-culturale dedicate Sfantului Antim se vor desfasura in perioada 25-27 septembrie.'Sarbatoarea Sfantului Antim a devenit o traditie si, pe an ce trece, cuprinde tot mai multe evenimente religioase, culturale sau istorice. Invitam clerul si credinciosii din eparhie, dar si din tara, sa vina si sa participe la aceasta sarbatoare de suflet a romanilor, pe care o organizam impreuna cu institutiile locale, fundatiile social-culturale si religioase din eparhie. Prin acest lucru demonstram ca avem capacitatea de a respecta valorile religioase istorice, si, totodata, continuam lucrarea de zidire sufleteasca si culturala a eparhiei noastre si a Bisericii noastre Ortodoxe', a declarat Preasfintitul Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, pentru Ziarul Lumina . Manifestarile vor debuta sambata, 25 septembrie, incepand cu ora 11:00, prin aducerea moastelor Sfintilor Martiri de la Niculitel, Zotic, Atal, Camasie si Filip si ale Sfantului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Bistrita, care vor fi asezate spre inchinare in Catedrala arhiepiscopala 'Sfantul Nicolae' din Ramnicu Valcea. Aici, sambata seara incepand cu ora 17:00 se va oficia Slujba Vecerniei cu Litie si Utrenia, dupa cum ne informeaza arhiram.ro.Duminica, in Catedrala 'Sfantul Nicolae', incepand cu ora 09:00, se va oficia Sfanta Liturghie, dupa care va avea loc deschiderea manifestarilor dedicate praznuirii Sfantului Ierarh Antim Ivireanul, editia a XII-a. Dupa-amiaza, incepand cu ora 13.00, Complexul Spiritual-Cultural 'Sfantul Antim Ivireanul' va gazdui, in cadrul Festivalului 'Gradina Maicii Domnului', vernisajul 'Monahism si arta', editia a XI-a, organizat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Valcea, unde vor fi prezentate lucrari de arta realizate la manastirile si schiturile din Arhiepiscopia Ramnicului.La ora 15:00 va avea loc simpozionul interjudetean 'Sfantul Antim Ivireanul - Ctitor de arta si cultura' - editia a II-a. De la ora 17:00, in Catedrala arhiepiscopala se va savarsi slujba Vecerniei cu Litie, urmata de o procesiune cu icoana Sfantului Antim Ivireanul pe traseul Arhiepiscopie - Calea lui Traian - Prefectura - Primarie - Troita Sfantului Antim Ivireanul, unde se va oficia slujba Acatistului. Luni, 27 septembrie, va avea loc slujba de sfintire a icoanelor de mozaic din exteriorul Catedralei arhiepiscopale, dupa care va fi oficiata Sfanta Liturghie. La final va avea loc lansarea albumului 'Cetatile credintei' si a Ghidului manastirilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 766
Id: 9148
Data: Sep 23, 2010
Imagine:
In perioada 24-26 septembrie, la Biserica 'Sf. Nicolae' din Piatra Neamt vor fi organizate mai multe manifestari religios-culturale dedicate implinirii a 220 de ani de cand a fost zidit acest sfant locas, informeaza Ziarul Lumina . Biserica 'Sf. Nicolae' din Piatra Neamt implineste anul .....
Data: Sep 23, 2010
In perioada 24-26 septembrie, la Biserica 'Sf. Nicolae' din Piatra Neamt vor fi organizate mai multe manifestari religios-culturale dedicate implinirii a 220 de ani de cand a fost zidit acest sfant locas, informeaza Ziarul Lumina . Biserica 'Sf. Nicolae' din Piatra Neamt implineste anul .....
Data: Sep 23, 2010
Preotii din Protopopiatul Ploiesti au participat astazi, 23 septembrie, la cercul pastoral cu tema Slujbele randuite pentru cei adormiti . Intrunirea s-a desfasurat in Biserica parohiei Tatarani si a avut ca scop uniformizarea slujbelor pentru cei trecuti la Domnul. In cadrul sedintei au .....
Data: Sep 23, 2010
Preotii din Protopopiatul Ploiesti au participat astazi, 23 septembrie, la cercul pastoral cu tema Slujbele randuite pentru cei adormiti . Intrunirea s-a desfasurat in Biserica parohiei Tatarani si a avut ca scop uniformizarea slujbelor pentru cei trecuti la Domnul. In cadrul sedintei au .....
Data: Sep 23, 2010
Conferintele semestriale preotesti continua in Arhiepiscopia Iasilor, astazi, 23 septembrie, cu preotii din Protopopiatul Pascani. Intrunirea prezidata de Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a fost gazduita de parohia Soci. Tema discutiilor a fost Biserica, .....
Data: Sep 23, 2010
Conferintele semestriale preotesti continua in Arhiepiscopia Iasilor, astazi, 23 septembrie, cu preotii din Protopopiatul Pascani. Intrunirea prezidata de Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a fost gazduita de parohia Soci. Tema discutiilor a fost Biserica, .....
Data: Sep 23, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).