În fiecare an, pe 1 iunie, se sărbătoreşte Ziua Copilului. În acest an, pe 1 iunie, va fi şi Marşul pentru Familie, o manifestaţie ce susţine şi promovează valorile tradiţionale ale familiei, în care copilul are un loc special - acela de moştenitor şi păzitor. Marşul va începe la ora 15:00 şi se va desfăşura pe traseul Parcul Copou - Universitatea „A. I. Cuza“ - Fundaţie - Piaţa Unirii - Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Catedrala mitropolitană - Palatul Culturii.
Acest eveniment, organizat de Asociaţia Familia Tradiţională, are ca scop susţinerea ideii de familie sănătoasă, definită prin valorile ei tradiţionale. Societatea românească are nevoie de principii bine stabilite şi fondate pe experienţa înaintaşilor noştri, drept garanţie pentru echilibru şi sănătate socială. „Pentru că ne pasă de familie, cel mai important grup social care influenţează în mod egal dezvoltarea indivizilor şi a societăţii pe care o formează. Şi pentru că familia nu poate avea la bază altceva decât căsătoria dintre un barbat şi o femeie. Fiecare părinte îşi iubeşte copiii şi încearcă să le ofere «tot». Dar dincolo de marunţişurile materiale, ce rămâne moştenire şi contează cu adevărat sunt valorile spirituale, principiile. De aceea este nevoie de o reacţie în masă, care să susţină familia tradiţională“, ne-a explicat Elena Crăciun, director executiv al Asociaţiei Familia Tradiţională.
Întreaga zi de 1 iunie va fi dedicată familiei, membrilor şi valorilor ei. Începând cu ora 11:00, în Parcul Expoziţiei, Taberele MMB vor organiza ateliere sportive şi artistice dedicate copiilor. De asemenea, până la ora 14:30 se vor desfăşura şi înscrierile participanţilor la marş.
La ora 15:00 va porni Marşul pentru Familie pe traseul mai sus menţionat. Pe parcurs se va face o oprire pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde se va ţine un moment de reculegere şi de rugăciune pentru copiii şi familiile aflate în situaţii dificile şi de risc.
Punctul de final al manifestării va fi Grădina Publică Palas, unde participanţii vor fi asista la un ansamblu de evenimente ce va cuprinde momente artistice, luări de cuvânt şi premierea concursului de eseu şi fotografie cu tema Cea mai frumoasă amintire din familia mea (desfăşurat între 21-28 mai pe www.marsulpentrufamilie.ro).
Ca un ultim eveniment care va încheia ziua dedicată familiei tradiţionale şi copiilor, în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei“, începând cu ora 19:00, va avea loc conferinţa „Ce trebuie să ştim ca să ne salvăm familia“, susţinută de dr. Virgiliu Gheorghe, vicepreşedintele Institutului de Cercetări Psihosociale şi Bioetică Bucureşti.
Asociaţia Familia Tradiţională reprezintă o iniţiativă publică ce vizează promovarea şi apărarea drepturilor şi intereselor familiei autentice, tradiţionale, care se bazează pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Ea urmăreşte să evidenţieze principalele pericole ce vizează familia în societatea de azi şi de mâine şi să ofere soluţii şi alternative sănătoase şi să faciliteze accesul la informaţiile privitoare la protecţia familiei, precum şi la modificările constituţionale şi legale referitoare la familie.
Marşul pentru Familie este un eveniment de solidarizare pentru familia tradiţională, ce vrea să amintească faptul că mariajul dintre un barbat şi o femeie şi filiaţia tată-mamă-copil constituie baza şi viitorul societăţii moderne.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 673
Id: 40995
Data: May 27, 2014
Imagine:
Acestea se vor desfăşura mâine, 29 mai 2014, la monumentele eroilor din Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi, în Cimitirul eroilor români din cel de-al Doilea Război Mondial din Leţcani, la Monumentul eroilor români .....
Data: May 27, 2014
Referatul cu tema "Sfânta Împărtăşanie, Taina unirii cu Hristos" a fost expus de pr. Gabriel Enache de la Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Tomeşti. Tema a abordat rolul esenţial pe care Taina Sfintei .....
Data: May 27, 2014
Preoţii Protopopiatului Vaslui s-au reunit luni, 26 mai 2014, la Centrul de zi al Parohiei "Sfântul Ioan" din Vaslui. Conferinţa semestrială a slujitorilor sfintelor altare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul .....
Data: May 27, 2014
Sute de credincioși mehedințeni s-au învrednicit de alese bucurii duhovnicești în ziua praznuirii Sf. Mucenic Iuliu Veteranul. Acest mare .....
Data: May 27, 2014
Credincioșii Parohiei “Schimbarea la Fața și Sfântul Ioan Rusul” din localitatea constanțeana Ovidiu și-au sarbatorit astazi, 27 mai 2014, .....
Data: May 27, 2014
Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, preotii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonati de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit .....
Data: May 27, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).