Poeta Ana Blandiana, initiatoarea, alaturi de sotul ei, Romulus Rusan, a Memorialului Victimelor Comunismului si Rezistentei de la Sighet, a sustinut, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca, conferinta pe tema „De la Ediculę la Sighet. Despre credinta si memoria modelelor“, în cadrul Anului comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni, precum si în cadrul seriei de evenimente care celebreaza 90 de ani de la înfiintarea facultatii teologice clujene, informeaza “Ziarul Lumina”.Conferinta sustinuta de poeta Ana Blandiana a avut loc luni seara, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca, la invitatia Înaltpreasfintitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului.„Avem între noi un om rar, o fiinta sensibila, dotata cu harul poeziei, cu harul scrisului, care, în vremuri grele, desi slaba ca si constitutie, dar puternica prin suflet, a cutezat sa înfrunte un sistem dictatorial. Dumneavoastra, marea majoritate sunteti tineri si doar din auzite realizati ca acel sistem a fost sistemul celui Rau care a reusit sa strecoare în sufletele oamenilor frica si au fost putini cei care nu mai aveau frica. Doamna Ana Blandiana a fost unul dintre ei. Cine cuteza sa spuna ceva împotriva lui Ceausescu si a securitatii lui? Folosindu-se de darul pe care i l-a dat Dumnezeu, a scris. Îmi aduc aminte de poeziile cu Arpagic, care îl parodiau pe Ceausescu. Cine ar fi îndraznit sa faca aceasta?“, a remarcat IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, care a evocat activitatea Anei Blandiana din perioada de cenzura, precum si cea de dupa 1989.De asemenea, ierarhul a aratat ca aceasta conferinta face o legatura între modelul Sfintilor Martiri Brâncoveni, evocati în mod deosebit în acest an, si toti cei care, în închisorile comuniste si-au pierdut viata în speranta unei vieti mai bune. „Multi oameni au murit pentru ca au dorit o lume mai buna, dar, din pacate, din memoria colectiva icoana lor se sterge. Doamna Ana Blandiana ne ajuta sa nu uitam si sa ne uitam în sus, la modelul lor, începând cu Brâncovenii care si-au marturisit credinta cu viata si pâna la cei care au pierit în închisoarea de la Sighet si în alte închisori pentru o lume mai buna“, a spus IPS Mitropolit Andrei.

Definirea spiritului românesc

Poeta Ana Blandiana a afirmat ca este onorata sa vorbeasca într-un institut teologic, apoi a abordat subiectul conferintei, aratând ca „exista personalitati al caror destin reuseste sa atinga o valoare simbolica atât de înalta, încât posteritatea lor ramâne vie pentru simplul motiv ca epocile ulterioare simt nevoia nu numai sa se raporteze la modelul pe care îl reprezinta, ci sa îl reformuleze, iar si iar, în functie de evolutia istorica, asezându-l în viitorurile succesive ca pe un etalon capabil sa îl masoare. Astfel, în mod evident, Constantin Brâncoveanu este o astfel de personalitate la destinul caruia gândul ni se întoarce nu numai cu pietatea datorata lucrurilor definitiv plasate, ci si cu nelinistea comparatiei cu noi însine. E destul sa ne gândim la semnificatiile pe care le-a avut, în 1914 bicentenarul martiriului lui, pentru românii cu inima împartita între Antanta si Tripla Alianta, ca sa poata salva ori Transilvania, ori Basarabia“.Ana Blandiana a aratat ca, „înainte de profunda semnificatie morala si mistica a mortii sale, Constantin Brâncoveanu este simbolul asezarii noastre pe locul unde se bat muntii în capete“.Primul dintre cele noua puncte de acuzare transcrise de Antonio Maria del Chiaro, secretarul lui Brâncoveanu si biograful sau, este ca întretinea corespondenta secreta cu împaratul Austriei, cu Moscova, cu Polonia si cu Republica Venetiei, pentru ca Brâncoveanu a fost domnitorul Ţarii Românesti care pe parcursul a mai bine de un sfert de secol de domnie a reusit, cu infinita inteligenta si subtilitate sa mentina un echilibru care nu putea fi decât instabil între marile puteri care îl înconjurau“, a remarcat Ana Blandiana, care a subliniat si ca, în pofida tuturor vicisitudinilor, domnia lui Brâncoveanu a fost o mare victorie. „Domnia sa a fost în multe privinte miraculoasa si, în pofida tragediei prin care s-a încheiat, a fost o incredibila victorie“, iar posteritatea sa culturala a fost fara egal.„Brâncoveanu este cel mai important ctitor din istoria noastra si, în acelasi timp, dovada stralucitoare ca puterea artei este mai perena decât puterea politica si ca investitia în spiritualitate si cultura da adevarata maretie a unei epoci“, a spus Ana Blandiana.Astfel, când, în 1688, Constantin Brâncoveanu urca pe tronul Ţarii Românesti, era în curs tiparirea Bibliei initiate de Şerban Cantacuzino, cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, cum avea sa scrie istoricul A.D. Xenopol.„Constantin Brâncoveanu a continuat aceasta opera care reprezinta pentru limba româna ceea ce Biblia lui Luther reprezinta pentru limba germana, cum spune Alexandru Zub. A continuat râvna constructiei intelectuale a predecesorului sau. A adus tiparnite, a organizat învatamântul, iar prin Academia Domneasca de la «Sfântul Sava» a schitat, în 1694, prima universitate româneasca si, neobosit, a construit si a reconstruit în Muntenia, Oltenia, dar si în Transilvania, biserici, manastiri si palate, în stilul care îi poarta numele si care este o parte, chiar cea mai frumoasa a definitiei sufletului nostru. Arta româneasca nu poate fi imaginata fara sfertul de secol brâncovenesc, dupa cum spiritualitatea româneasca nu poate fi înteleasa fara moartea sa“, a spus poeta.

O apoteoza crestina

Viata sa a fost una plina de glorie, iar tragedia sfârsitului vietii lui Brâncoveanu a fost transformata, prin puterea credintei în apoteoza, „a trecut din istorie, în calendar, iar din cronici, în legende si balade“, a spus Ana Blandiana.Desi avea posibilitatea sa treaca la islamism, ca pret al salvarii vietii, „Constantin Brâncoveanu a refuzat sa îsi negocieze credinta, preferând sa plateasca cu viata obtinerea vietii de apoi. S-au pastrat ultimele sale cuvinte adresate fiilor sai, Constantin, Radu, Ştefan si Matei: «Iubitii mei fii, si bunurile si viata ne sunt pierdute. Acum trebuie sa ne îngrijim sa nu ne pierdem sufletele! Fiti barbati, iubitii mei si nu va fie teama de moarte! Vedeti ce a suferit Hristos pentru noi si de ce moarte a murit. Ramâneti tari în credinta si nu va clatinati, nici pentru viata voastra, nici pentru lumea toata». Astfel, ceea ce trebuia sa arate si sa dovedeasca suprematia semilunii asupra Crucii, s-a transformat într-o apoteoza crestina. Cumplita cruzime otomana si cutremuratoarea tarie spirituala a domnului valah, cunoscut de cancelariile occidentale, a facut înconjurul Europei. Presa continentului, care nu uitase spaima asediului de la Viena, a relatat cu emotie, revolta si admiratie cele întâmplate“, a spus Ana Blandiana.„Tragedia sa cutremuratoare a devenit, în Carpati, subiect de doine si balade, în care se simte nu numai compasiunea si adeziunea, ci si mândria autorului anonim de a-l avea ca prototip de credinta si noblete a stirpei sale pe acel «boier vechi» si «domn crestin». În gura poetului taran, rezuma un ideal istoric si defineste un model. Când, în 1992, Biserica Ortodoxa Româna l-a canonizat, Brâncoveanu lumina cu sfintenie, de veacuri, în inima taranului român“, a afirmat poeta.Ana Blandiana a precizat ca idea acestei conferinte privind legatura dintre martirizarea lui Constantin Brâncoveanu si modelul reprezentat de acesta cu modelul reprezentat de victimele comunismului a apartinut Înaltpreasfintitului Andrei: „Fara îndemnul Înaltpreasfintiei sale de a vorbi, în cadrul «Anului Brâncoveanu» si despre memorialul de la Sighet, nu cred ca as fi avut curajul sa alatur cele doua tragedii, totusi, atât de asemanatoare“.Astfel, în pofida veacurilor care le despart, acestea par ca se oglindesc.„Cum altfel ar putea fi citit refuzul istoricului Gheorghe Bratianu de a-si obtine eliberarea cu pretul abjurarii propriilor idei despre originea si formarea unitatii românesti. O enigma si un miracol, poporul român! Marea sa opera despre traditia istorica privind întemeierea statelor românesti trebuia amputata prin eliminarea Basarabiei din demonstratie, pentru ca autorul ei sa-si recapete nu numai libertatea, ci si pozitia stiintifica si privilegiile sociale. Nu a acceptat sa îsi negocieze ideile si a murit într-o celula a închisorii din Sighet, înainte de a împlini 55 de ani. Echivalent cu o sinucidere, refuzul sau care îi lipsea pe sovietici de girul stiintific al ocuparii Basarabiei a fost, chiar fara prezenta spectaculoasa a calaului si a ambasadorilor occidentali (cazul martiriului Brâncovenilor n.r.), la fel de cutremuratoare. În timp ce Brâncoveanu s-a jerfit pentru a nu rata împaratia lui Dumnezeu, cum spunea un biograf, istoricul Gheorghe Bratianu s-a jertfit pentru a nu infirma adevarul istoriei si constructiei nationale. Şi într-un caz, si în altul, au facut-o pentru a nu-si calca legea si credinta. În «letopisetul» modelelor noastre, numele lui Gheorghe Bratianu se aseaza lânga cel al marelui Voievod, ca niste luminoase puncte de sprijin, în formarea noilor generatii“, a remarcat Ana Blandiana.

Suferinta, un patrimoniu al românilor

În continuare au fost enumerate exemple ale rezistentei în fata abuzurilor securitatii, ale refuzului celor arestati de a se lepada de credinta, de valorile morale si intelectuale. Între aceste exemple au fost amintiti si cei peste 220 de ierarhi, preoti si calugari, majoritatea ortodocsi care au murit în închisori, dintre cei aproximativ 2000 de slujitori ai Domnului arestati între anii 1948-1964, carora li s-au adaugat cei arestati dintre membrii Oastei Domnului sau marii intelectuali ai întâlnirii mistice „Rugului Aprins“: „Toti acesti oameni plateau cu libertatea, sanatatea si uneori cu viata credinta în Dumenzeu“, a remarcat Ana Blandiana.Poeta, initiatoare a Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei, considera ca este datoria celor din prezent de a nu lasa sa se piarda în uitare aceste sacrificii.„Cea mai mare victorie a comunismului, de care ne-am dat seama, în mod dramatic, dupa caderea comunismului, a fost crearea omului fara memorie, a omului nou, a omului cu creierul spalat, care nu trebuia sa-si aminteasca nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a facut înainte de comunism. Memoria este o forma de adevar si ea trebuia distrusa pentru a putea distruge sau manipula adevarul. Distrugerea memoriei este crima, în acelasi timp contra ratiunii si contra istoriei, este opera primordiala a comunismului“. Astfel, Memorialul de la Sighet este o „scoala a memoriei“, care a împlinit anul trecut 20 ani, fiind primul memorial al victimelor comunismului din lume.„Jubileul sarbatorii primului Memorialul dedicat victimelor comunismului a fost recunoasterea adevarului ca memoria nu este un drum spre trecut, ci unul spre viitor, ca pentru a avansa, prevenind accidentele, trebuie sa privesti în permanenta în oglinda retrovizoare a memoriei. A învata înseamna a-ti aminti, spunea Socrate. A învata si a reconstitui memoria înseamna a întelege ca dragostea, care este combustibilul vietii, trebuie sa fie mereu mai puternica decât ura, care este combustibilul istoriei, si ca, pentru a nu fi suportate în zadar, amintirea si sensul tragediilor trebuie trecute generatiilor urmatoare, ca un patrimoniu capabil sa le îmbogateasca. Faptul ca, dupa 300 de ani, modelul Brâncoveanu continua sa existe pentru noi este o dovada ca suntem vii“, a încheiat Ana Blandiana.În continuare, cei prezenti în sala, preoti, cadre didactice din învatamântul universitar si preuniversitar, oameni de cultura, studenti, elevi, au adresat întrebari. Ana Blandiana a raspuns, instituind un veritabil dialog cu cei prezenti. La final, la rugamintea publicului, poeta a recitat din creatia sa lirica.Ca semn al pretuirii pentru „întâlnirea de suflet“, prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca i-a oferit Anei Blandiana placheta dedicata aniversarii a 90 de ani de la înfiintarea facultatii.„Aceasta facultate a avut si ea martirii ei, care nu numai ca ne onoreaza, dar care apasa pe umerii nostri cu o responsabilitate atât de mare, încât nu stim cum si când ne-am putea ridica vreodata la înaltimea demnitatii lor“, a remarcat pr. prof. Vasile Stanciu, care i-a amintit pe parintele Liviu Galaction Munteanu si pe parintele Florea Muresan, care si-a sfârsit viata într-o groapa comuna la Aiud.„Tot de la Cluj au mai fost întemnitati si au murit Ilarion Felea, Alexandru Filipascu, iar parintele Ioan Bunea, care a iesit din închisoare, a fost si el unul dintre întemnitatii de la Balta Brailei. Iar unii dintre profesorii nosti la Şcoala Doctorala, Isidor Todoran, au avut curajul si demnitatea ca sa conduca teze de doctorat despre acesti ilustri înaintasi ai nostri. În numele lor si în memoria lor, pe care ati evocat-o atât de frumos, dorim sa va oferim o placheta care ascunde în ea toata istoria de 90 de ani a acestei facultati, toate durerile ei, dar si toate împlinirile ei“, a spus pr. prof. Vasile Stanciu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 510

Id: 41032

Data: May 28, 2014

Imagine: