Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a găzduit ieri, începând cu ora 10:00, lucrările simpozionului internaţional „Mărturisirea de credinţă - locul şi rolul ei în Tradiţia Bisericii Ortodoxe“, eveniment cultural de mare anvergură, desfăşurat la împlinirea a 370 de la Sinodul de la Iaşi. La manifestare au participat profesori şi istorici din ţară şi din străinătate, din prezidiu făcând parte IPS Antonie Pakanich, Arhiepiscop de Borispil, Rectorul Academiei Teologice din Kiev, Vicar al Mitropoliei Kievului şi preşedintele Comitetului de studii pe lângă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Cuvântul de întâmpinare i-a aparţinut pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, care a subliniat importanţa zilei de 15 octombrie pentru instituţia pe care o conduce: „Data de astăzi (ieri, n. red.) reprezintă pentru facultatea noastră un nou început, atât din punct de vedere academic, prin organizarea acestui simpozion şi prin începerea cursurilor universitare acum două săptămâni, dar şi din punct de vedere duhovnicesc, aflându-ne încă sub binecuvântarea sfintei sărbători a Ocrotitoarei Moldovei, Cuvioasa Parascheva. Mulţumim oaspeţilor de seamă prezenţi la acest simpozion, în mod deosebit ierarhilor, pentru binecuvântarea şi bucuria pe care ne-au făcut-o fiind în mijlocul nostru în această zi atât de importantă pentru istoria şi credinţa neamului nostru şi nu numai“.
În continuare, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, delegatul la eveniment al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a dat citire cuvântului adresat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia deschiderii simpozionului, în care s-a arătat faptul că „Sinodul de la Iaşi din 1642, prin multele semnificaţii pentru timpul de acum, rămâne pentru noi o paradigmă a soluţionării problemelor urgente care tulbură viaţa bisericească. Prin faptul însuşi că nu a fost un sinod solemn de episcopi, ci un sinod de lucru, la care, alături de episcopi, au participat teologi competenţi şi conducători de instituţii bisericeşti importante - şcoli teologice şi mănăstiri -, acest sinod arată coresponsabilitate şi cooperare internaţională în apărarea şi expunerea credinţei ortodoxe într-un context socio-politic complex şi într-un climat interconfesional tensionat, cel al Europei secolului al XVII-lea. În acest sens, Mărturisirea ortodoxă din 1642, care nu a fost scrisă de Sfântul Ierarh Petru Movilă într-un spirit polemic, este un model de soluţionare a crizelor, deşi se constituia într-un răspuns dat războiului dus împotriva Ortodoxiei de către alte confesiuni sprijinite de puterile politice. Astăzi, când Biserica se confruntă cu secularizarea, sectarismul şi sincretismul, Sinodul de la Iaşi din 1642 reprezintă un model de cooperare teologică şi misionară“.
„Mărturisirea Sfântului Ierarh ne îndeamnă să acceptăm provocările lumii de astăzi“
Simpozionul a continuat cu citirea de către pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan a mesajului Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Kievului şi a toată Ucraina, şi a mesajului Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În mesajul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei adresat participanţilor la simpozion s-a arătat faptul că „adunarea din aceste zile din capitala Moldovei reprezintă o formă de exprimare a Bisericii, organizată cu scopul de a da bună mărturie despre o altă adunare, de la a cărei săvârşire se împlinesc anul acesta 370 de ani. Sinodul de la Iaşi a avut ascultarea providenţială de a diortosi textul Mărturisirii de credinţă a Bisericii Răsăritului, scris de învăţatul Mitropolit al Kievului, de origine moldavă, Petru Movilă. Pentru credincioşii de astăzi, Mărturisirea şi vieţuirea Sfântului Mitropolit Petru Movilă sunt chipuri de teologhisire şi vieţuire dialogică a unei Ortodoxii dispuse să dea mărturie despre o viaţă care nu învinge, ci convinge. Prin chiar forma ei de expunere, prin întrebări şi răspunsuri, Mărturisirea Sfântului Ierarh ne îndeamnă să acceptăm provocările unei lumi care are nevoie de răspunsul Bisericii, răspuns care nu este altceva decât Hristos Însuşi, înveşmântat adeseori în haina culturii, a capacităţii umane de receptare şi de trăire a Evangheliei Sale“.
IPS Antonie Pakanich, Arhiepiscop de Borispil, a vorbit în continuarea lucrărilor simpozionului despre „Notele personale ale Sfântului Petru Movilă: istoricul cercetării şi editarea operei“, iar IPS Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, a prezentat lucrarea „Dogma şi Mărturisirea“, materiale ce vor fi înmănunchiate în volumul aniversar al simpozionului.
Ziua a continuat cu mai multe sesiuni de comunicări, moderate pe rând de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, şi de pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie ieşeană.
Evenimentul cultural continuă şi astăzi, printre vorbitori numărându-se profesori, teologi şi istorici din ţară şi din străinătate. Mâine, 17 octombrie, va fi organizat pentru invitaţii simpozionului un pelerinaj la cele mai cunoscute mănăstiri din Moldova.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 695
Id: 25154
Data: Oct 15, 2012
Imagine:
Vizita canonica a Patriarhul Romaniei in Mitropolia Moldovei si Bucovinei s-a incheiat. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si Preafericitului Parinte Hristofor, Mitropolitul tinuturilor Cehiei si Slovaciei, s-au aflat in Arhiepiscopia Iasilor in perioada 12 – 14 octombrie. Vizita a fost .....
Data: Oct 17, 2012
In cadrul proiectului ,,Hristos in scoala , desfasurat in aceasta perioada de Episcopia Severinului si Strehaiei si Inspectoratul Şcolar Judetean Mehedinti, prin Catedra de Religie, Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea mehedinteana Cerneti, a primit astazi, 16 octombrie 2012, icoane pentru .....
Data: Oct 17, 2012
In perioada 16-17 octombrie, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus are loc o conferinta dedicata pastoratiei persoanelor cu adictii in Biserica Ortodoxa, la care participa mai multi invitati din strainatate, dupa cum informeaza mitropolia-ardealului.ro. Manifestarea aduce la zi .....
Data: Oct 17, 2012
La praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, Manastirea caraseana Slatina-Nera si-a sarbatorit hramul. Sfanta Liturghie a fost oficiata in paraclisul de vara al manastirii de catre arhim. Constantin Timis, vicarul administrativ al Eparhiei Caransebesului, inconjurat de un impresionant sobor de .....
Data: Oct 17, 2012
Ziua de duminica, 14 octombrie, a reprezentat pentru Manastirea Dobresti din cadrul Arhiepiscopiei Timisoarei un moment de bucurie duhovniceasca prin sarbatorirea hramului principal al manastirii, 'Sfanta Cuvioasa Parascheva', dupa cum informeaza Ziarul Lumina .Cu binecuvantarea Inalt .....
Data: Oct 17, 2012
Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Romaniei, la cea de-a XIII-a Adunare Generala Ordinara a Sinodului Episcopilor Catolici, Vatican, 7-28 octombrie 2012:Tema celei de a XIII-a adunari a Sinodului Episcopilor Catolici din intreaga lume referitoare la evanghelizare ii priveste pe .....
Data: Oct 17, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).