Parohia Talpalari din Iaşi şi Centrul de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Iaşi organizează astăzi, de la ora 18:00, masa rotundă cu titlul "Schimbarea gândurilor" (din perspectiva spiritualităţii ortodoxe şi în lumina cercetărilor ştiinţifice). Evenimentul va fi moderat de pr. paroh Constantin Sturzu, care este şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi va avea loc în Biserica cu hramurile "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" - Talpalari. Invitatul întrunirii este diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Staniloae" din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. "Din perspectiva spiritualităţii creştine, faptele, gesturile, modul în care privim, exersate într-un anumit fel în fiecare zi, îşi pun amprenta pe felul în care vieţuim. Sunt rezultate, în neuroştiinţă, care arată modul în care privim lumea, modul în care gândim şi mai ales emoţiile pe care le trăim în fiecare zi, care formează încet, încet un mod de a fi. Există o legătură interesantă care poate fi făcută între prescripţiile vieţii duhovniceşti din spiritualitatea creştină, care ţin de viaţa interioară, şi cele care ţin de importanţa emoţiilor, din perspectiva neuroştiinţelor", a explicat diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache. (C. Ciofu)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 606
Id: 14077
Data: May 31, 2011
Imagine:
Preoţii şi credincioşii din comuna Trifeşti, judeţul Iaşi, vor lua parte joi, 2 iunie 2011, la slujba de sfinţire a unui monument al eroilor. Edificiul a fost ridicat luna aceasta în parohia "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" - .....
Data: May 31, 2011
La sediul Protopopiatului Săveni va avea loc miercuri, 1 iunie 2011, Concursul "Ziua copilului creştin", la iniţiativa părintelui Ciprian Strâmbu, de la parohia Zoiţani. Competiţia, la care vor participa 120 de copii din 19 parohii ale Protopopiatului .....
Data: May 31, 2011
Biserica Ortodoxa Romana face maine, 1 iunie 2011, pomenirea Sfantului Iustin Martirul si Filosoful. Printre lacasurile de cult care il au pe sfant ca ocrotitor se numara si Manastirea Stavropoleos din Bucuresti.Manastirea Stavropoleos a fost intemeiata la anul 1724 de arhimandritul grec .....
Data: May 31, 2011
Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale organizeaza, in perioada 1-5 iunie, la Paris, prima editie a festivalului De dragul Frumosului , informeaza TRINITAS TV. Manifestarea din Capitala Frantei este organizata in contextul in care Biserica Ortodoxa Romana omagiaza .....
Data: May 31, 2011
Andrei Şaguna s-a nascut in 1808, la Miskolt, in Ungaria, intr-o familie de aromani. A studiat filozofia, dreptul si teologia, fiind hirotonit episcop in anul 1848, la Carlovit. Dupa hirotonie, noul arhiereu spunea: Pe romanii transilvaneni, din adancul lor somn vreau sa-i trezesc si cu voia .....
Data: May 31, 2011
Slujitorii sfintelor altare din Protoieria Targu Bujor a Arhiepiscopiei Dunarii de Jos s-au reunit astazi, 31 mai, in cadrul conferintei pastorale de primavara, informeaza TRINITAS TV. De dimineata, preotii au participat la Sfanta Liturghie oficiata in Biserica Adormirea Maicii Domnului de .....
Data: May 31, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Amfilohie Branza - Vindecarea lunaticului 24.08.03 - 1
Pr Amfilohie Branza - Taierea capului Sf Ioan Botezatorul 29.08.03 - 1
Pr Amfilohie Branza - Saracul Lazar 02.11.03 - 1
Pr Amfilohie Branza - predica Stefan cel Mare
Pr Amfilohie Branza - Duminica tuturor Sfintilor-2
Pr Amfilohie Branza - Femeia mironosita si Invierea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).