In perioada 3-5 aprilie 2013, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Mitropolit Teofan, 24 de elevi ai seminariilor teologice din Arhiepsicopia Iasilor au participat la MasterClass Aleph, o serie de cursuri de muzica bizantina, organizate de Sectorul Invatamant al Arhiepiscopiei Iasilor. Cursurile au fost predate de maestrul Georgios Konstantinou, profesor de muzica bizantina la Conservatorul de Stat din Atena, si de prep. univ. drd. Adrian Sirbu, cadru didactic la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi, informeaza "Ziarul Lumina".Zilele trecute, in Saptamana Sa stii mai multe, sa fii mai bun!, Sectorul Invatamant al Arhiepiscopiei Iasilor, prin intermediul retelei de cluburi Aleph din cadrul seminariilor teologice din Arhiepiscopia Iasilor, a organizat la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi evenimentul MasterClass Aleph, la care au participat 24 de elevi seminaristi, membri ai cluburilor de muzica Aleph de la seminariile teologice din Iasi, de la Manastirea Neamt, din Botosani si Dorohoi. In debutul primei zile a cursurilor, miercuri, 3 aprilie 2013, participantii au avut ocazia deosebita de a da raspunsurile la strana la Liturghia arhiereasca savarsita de Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, in Catedrala mitropolitana.Dupa acest moment, au inceput propriu-zis cursurile, desfasurate la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi pe parcursul a doua zile, sub indrumarea maestrului Georgios Konstantinou, profesor de muzica bizantina la Conservatorul de Stat din Atena, si a prep. univ. drd. Adrian Sirbu, cadru didactic la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi. Miercuri, in prima zi a manifestarii, seminaristii au participat la cursul «Ansamblul psaltic», din cadrul sectiunii de muzica religioasa bizantina a Universitatii de Arte, care a imbracat o forma mai speciala, pentru ca pe langa Corul psaltic «Floralia» al Universitatii de Arte iesene, a fost invitat sa participe si Corul «Byzantion», ambele coruri facand o repetitie pentru concertul traditional «Lumina Crucii», ce are loc anual in Iasi. Elevii seminaristi au avut astfel ocazia sa-si cunoasca colegii mai mari, cu care au cantat impreuna timp de trei ore jumatate partiturile ce au fost alese pentru repertoriul concertului. A doua zi, elevii participanti au avut parte de o experienta la un nivel mai inalt, cunoscandu-l pe maestrul Georgios Konstantinou, modalitatea lui de a lucra la nivel practic, cat si principalele elemente de tehnica dirijorala de ansamblu psaltic. In aceasta a doua zi, apectul interactiv al cursurilor a constat in faptul ca elevii seminaristi au ajutat si participat activ prin interpretarea pieselor dirijate de masteranzi, care au fost supuse apoi analizelor modale si structurale, impreuna cu d-l profesor Georgios Konstantinou, a declarat prep. univ. drd. Adrian Sirbu, cadru didactic la Universitatea de Arte George Enescu din Iasi.Totodata, prep. univ. drd. Adrian Sirbu si-a exprimat entuziamul cu privire la aceasta prima editie a MasterClass Aleph, cat si dorinta ca proiectul sa continue si in anii viitori: MasterClass Aleph a fost o experienta complexa si completa, in care elevii, chiar daca uneori au fost martorii unor cursuri la nivel academic, au putut sa vada o muzica analizata la nivel academic, predata de o persoana recunoscuta pe plan mondial, maestrul Georgios Konstantinou. Imi exprim tot entuziasmul cu privire la aceasta initiativa a Arhiepiscopiei Iasilor, care este una de mult asteptata. Se pune deja problema ca aceasta prima intalnire sa cunoasca o consistenta si o frecventa stabila, prin care sa stabilim termenii unei colaborari intre Universitatea de Arte si seminariile teologice din Arhiepiscopia Iasilor.Elevii seminaristi isi doresc un cor de muzica psalticaŞi organizatorii evenimentului ne-au marturisit ca MasterClass Aleph a fost o reusita. La finalul primei editii «MasterClass Aleph», am reusit sa implinim in cea mai mare parte obiectivele pe care ni le-am propus, participantii aratandu-se foarte incantati de aceste trei zile petrecute impreuna. Dorim sa multumim elevilor care au participat, cat si profesorilor, care ne-au ajutat foarte mult, iar in mod special arhimandritului Hrisostom Radasanu, consilier educativ al Arhiepiscopiei Iasilor, si Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, pentru purtarea de grija pe care o arata membrilor retelei de cluburi Aleph, lucru care ne bucura, dar care ne responsabilizeaza si mai mult in activitatile viitoare, a spus Cezar Constantin Cirlan, coordonator al retelei de cluburi Aleph. MasterClass Aleph s-a terminat vineri, 5 aprilie 2013, cu participarea elevilor seminaristi la Sfanta Liturghie savarsita la Manastirea Golia, parintele staret arhim. Vitalie Danciu exprimandu-si la final bucuria de a-i avea alaturi pe tinerii psalti. La finalul zilelor petrecute la Iasi, elevii seminaristi si-au manifestat dorinta de a infiinta un cor de muzica psaltica, Corul Aleph, care va fi format din membrii Aleph din seminariile din Arhiepiscopia Iasilor.Cateva impresii de la participantii primei editii a MasterClass Aleph:Cavaleru Codrin Marian Mihaila - Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Manastirea Neamt: Sunt coordonatorul grupului de psaltica «Aleph» din cadrul seminarului meu si mi-a placut in primul rand faptul ca am cunoscut oameni noi, iar in al doilea rand, faptul ca am cunoscut si o alta abordare a muzicii psaltice. Cred ca experinta acestor zile ma va ajuta in mod practic la strana, intrucat am invatat si cateva elemente de dirijorat.Ştefan Parnau - Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfantul Vasile cel Mare din Iasi: MasterClass Aleph a fost manifestarea unde s-au unit pentru prima data cluburile de muzica psaltica «Aleph» din cadrul seminariilor din cadrul Arhiepiscopiei Iasilor. Au fost niste momente de neuitat, atat alaturi de profesorii indrumatori, cat si de organizatori.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 796
Id: 29808
Data: Apr 8, 2013
Imagine:
Omul credincios este chemat la o aprofundare continua a relatiei sale cu Dumnezeu. Inactivismul, indiferenta ori stagnarea in plan duhovnicesc echivaleaza cu pierderea Imparatiei lui .....
Data: Apr 8, 2013
Acum aproape un deceniu, la editura bucuresteana Scriptorium si sub egida Institutului de Istorie A. D. Xenopol din Iasi, aparea un volum de documente ingrijit de cercetatorul iesean .....
Data: Apr 8, 2013
Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Grupul psaltic al Protoieriei Ploiești, a susținut duminica, 7 aprilie 2013, un concert de muzica .....
Data: Apr 8, 2013
200 de voluntari de la paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului au organizat saptamana trecuta o actiune de donare de sange la Centrul de Transfuzie Sangvina Bucuresti. Ei au urmat .....
Data: Apr 8, 2013
In Duminica a III – a Sfantului si Marelui Post, Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca la Manastirea Sfanta Cruce - Cerbu, prot. .....
Data: Apr 8, 2013
In orasul Buftea din judetul Ilfov va fi organizata, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in perioada 20-21 aprilie 2013, o procesiune cu racla ce adaposteste o .....
Data: Apr 8, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Condacul Sfantului Mucenic Paramon
Condacul Sfantului Sfintit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei
Condacul Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Condacul Sfantului Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei
Condacul Sfantului Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Condacul Sfintei Cuvioase Eufrosina
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).