Arhiepiscopia Iașilor a oferit medicilor de familie din județul Iași încă 270 de pachete cu materiale de protecție împotriva epidemiei de coronavirus, prin intermediul Societății Naționale de Medicina Familiei, filiala Iași.
Produsele au însumat 11.000 de lei, obținuți din donațiile de pe site-ul fiideajutor.ro, dar și din cele transmise de Mitropolia Germaniei.
Acțiunea reprezintă o continuare a campaniei începute în luna aprilie, atunci când 300 de pachete ce conțineau măști de protecție și mănuși chirurgicale au fost distribuite medicilor de familie din județele Botoșani și Iași.
Materialele de protecție au fost însoțite de o carte de rugăciuni, o icoană reprezentând pe Sfânta Parascheva și de un mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan adresat medicilor.
Campania face parte din proiectul „Dar pentru copii” prin care Departamentul Pro Vita îmbunătățește situația materială a copiilor din familiile numeroase.
„Medicii de familie sunt cei care au grijă de copii și de familiile noastre atunci când avem probleme medicale. Este logic ca acum, în contextul pandemiei, să fim și noi alături de ei. Ei sunt cei care consultă zilnic pacienți cu diferite afecțiuni riscând să intre oricând în contact cu noul coronavirus. Am considerat că este important ca și noi să venim acum în sprijinul celor care au grijă de copiii noștri”, a declarat pr. Dragoș Bălinișteanu, coordonator al proiectului Dar pentru copii.
„După ce am distribuit primele 300 de pachete către medicii de familie am primit ca răspuns multe reacții pozitive. Mulți doctori au considerat că sunt foarte utile materialele primite, dar mai ales icoana Sfintei Parascheva și cartea de rugăciuni, care le este de folos duhovnicesc atunci când au nevoie”, a spus pr. Dragoș Bălinișteanu.
Cei care doresc să susțină în continuare activitățile desfășurate împotriva epidemiei de coronavirus pot dona direct pe platforma fiideajutor.ro.
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 264
Id: 70381
Data: Jun 6, 2020
Imagine:
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim va liturghisi în Duminica Pogorârii Sfântului Duh la Biserica Sf. Ștefan cel Mare din Viena. Mitropolitul Germaniei va binecuvânta, la finalul slujbei, clopotele locașului de cult din capitala Austriei.
Anunțul a fost .....
Data: Jun 6, 2020
O copie a Tratatului de la Trianon poate fi descărcată de pe site-ul unei companii din Petroşani specializată în operaţiuni de arhivare,
Data: Jun 6, 2020
„Lumină din Lumină” este denumirea celui mai recent proiect catehetic inițiat de Sectorul de Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei. Proiectul a fost
Data: Jun 7, 2020
Episcopul Ignatie al Huşilor a oficiat sâmbătă slujba parastasului pentru arhimandritul Mina Dobzeu, pe care l-a numit „un curajos mărturisitor al lui Hristos în vremuri ostile”.
„În urma lecturării dosarului de la Securitate al Părintelui Mina – pe care intenţionăm .....
Data: Jun 7, 2020
Ruinele Bisericii Episcopale Sf. Ierotei, descoperite în anul 2011, au fost declarate monument istoric. Ordinul Ministrului Culturii care atestă includerea pe lista monumentelor istorice a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii mai.
„Importanța acestui .....
Data: Jun 7, 2020
Arhimandritul Mina Dobzeu, mărturisitor al credinței în perioada comunistă, a trecut la Domnul în data de 7 iunie 2018.
S-a născut în data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (pe teritoriul actual al Republicii Moldova).
La vârsta de 13 .....
Data: Jun 7, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).