]]>Preafericirii Sale,Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Preafericirea Voastră, Iubite frate în Hristos şi coliturghisitor În acest moment dureros în care am fost profund întristaţi să aflăm despre tragedia incendiului de la un club de noapte din Bucureşti, incendiu care a dus la sfârşitul timpuriu a zeci de tineri şi a cufundat în durere poporul-frate Român, în numele nostru precum şi al clericilor şi laicilor din Biserica Ortodoxă Bulgară ne exprimăm sincerele condoleanţe faţă de Preafericirea Voastră şi faţă de rudele celor ucişi şi faţă de celelalte victime rănite în acest accident tragic. Adevărate sunt cuvintele că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” (1 Corinteni 12, 26), şi de aceea nu putem sta nesimţitori faţă de durerea iubitei noastre surori, Biserica Ortodoxă Română, pentru pierderea pe neaşteptate a unora dintre fiii ei. Alăturăm rugăciunilor voastre şi rugăciunile noastre, rugându-L pe Dumnezeul cel Milostiv să ierte toate greşelile cu voie sau fără voie ale celor adormiţi şi să-i primească în lăcaşurile drepţilor, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Ne rugăm ca Dumnezeu „Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul” (2 Corinteni 1, 3-4) să mângâie pe toţi cei îndureraţi şi să ofere grabnică însănătoşire celor care suferă. Neofit, Patriarhul Bulgariei
Download: Click for download attached file: Mesaj de condoleante din partea Patriarhului Neofit al Bulgariei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 596
Id: 57623
Data: Nov 3, 2015
Imagine:
]]>Parohia Albacete, Cruz Roja Espana și Fundacion Banco de Alimentos Albacete vor împărți în aceste enoriașilor Parohiei Albacete din Spania 1.310 kg de alimente de strictă necesitate, după cum ne-a .....
Data: Nov 3, 2015
]]>Humuleştiul lui Creangă a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 01 noiembrie 2015. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de .....
Data: Nov 3, 2015
]]>În Parohia Ciceu-Mihăiești, Protopopiatul Beclean, a avut loc marți 27 octombrie 2015, Cercul Preoțesc din Zona Cetății Ciceului, în cadrul căruia s-a oficiat Sfânta și .....
Data: Nov 3, 2015
]]>Duminică, 08 noiembrie 2015, începând cu ora 13:00, va avea loc lansarea volumului foto-documentar „Istorie în documente: Mavrocordaţii (1711-1786)”,având autor .....
Data: Nov 3, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi întregul cler din Eparhia Dunării de Jos îşi exprimă creştineştile condoleanţe şi compasiunea faţă de familiile îndoliate ale .....
Data: Nov 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Recunostinta si iertarea (11 12 2016)
Credinta si cultura azi - Rostul lecturii in lumea de azi (24 05 2015)
Credinta si cultura azi - Invierea lui Hristos in constiinta contemporana (12 04 2015)
Credinta si cultura azi - Valori de patrimoniu ale spiritualitatii ortodoxe valcene (09 05 2016)
Credinta si cultura azi - Atingerea revelatoare a cuvantului (20 07 2015)
Credinta si cultura azi - Valorile religioase si definirea spatiului public (09 10 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).