Mesaj de la părintele care i-a fost duhovnic Sarei Nukina la Viena: Felul ei de a purta suferința ne este pildă

Părintele Ioan Moga, parohul Bisericii „Sf. Antonie cel Mare” din Viena, a transmis un mesaj sambătă, ziua in care Sara Nukina s-a mutat la Domnul.

„Ne-am bucurat, ca parohie și duhovnic, de prezența candidă a Sarei timp de peste doi ani in mijlocul nostru. Felul ei de a purta suferința ne-a fost și ne este pildă”, a transmis părintele pe site-ul parohiei.

„O vom purta mereu in rugăciune la altarul Bisericii Sf. Antonie, unde, anul trecut pe vremea aceasta, ne-a colindat și ne-a incantat. Pentru toți copiii și tinerii parohiei Sf. Antonie, Sara rămane un model de voință și de nădejde creștină. Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletul roabei Tale�Sara Georgiana, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viață fără de sfarșit!

Sara Nukina a intrat in marea familiei parohiei romanești „Sf. Antonie cel Mare” din Viena in 2020, cand a mers pentru tratament in Austria.

Anul trecut, ea a inregistrat, in biserica vieneză, Axionul „Ingerul a strigat”, care se cantă in perioada pascală, videoclipul ei strangand in numai o lună peste 13.000 de vizualizări.

Părintele Ioan i-a fost duhovnic și a impărtășit-o cu Sfintele Taine, in ultima vreme săptămanal.

In cartea�Biserica din sufletul meu. Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului văzută prin ochii copiilor,�publicată anul acesta de preoteasa Patricia Moga la Viena, Sara scria:

„Drumul către mantuire pe care ne călăuzește Păstorul cel Bun a fost mai intai străbătut de El, de la ieslea din Bethleem, la răstignire și Inviere. Deci, El ne cunoaște trăirile, durerile, poverile și dacă Ii urmăm Lui, vom fi o turmă și un Păstor și, precum spune Evanghelia, vom cunoaște pe Domnul și prin El și pe Dumnezeu Tatăl. Amin!”

Aceste cuvinte sunt „cea mai bună mărturie despre felul in care ea a purtat suferința: in și cu Hristos, Păstorul cel Bun!�Și cu multă nădejde intr-o comuniune veșnică”, a mai transmis parohul Ioan Moga.

Foto credit: Youtube (captură de ecran)

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 268

Id: 77510

Data: Dec 12, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).