Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis marți Arhiepiscopului Atenei un mesaj de condoleanțe după plecarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Pavel de Drama.
„Pentru tot ceea ce a reprezentat vrednicul de pomenire Mitropolit Pavel, fratele nostru în Hristos, pentru credincioșii români și pentru România, exprimăm un gând de recunoștință și prețuire”, i-a scris Părintele Patriarh Daniel Părintelui Arhiepiscop Ieronim al Atenei și al Întregii Elade.
Mitropolitul Pavel Apostolidis de Drama a decedat luni în urma unui infarct miocardic. Avea 59 de ani și slujise ca ierarh aproape 17 ani.
Text integral:
București, 3 mai 2022
Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Ieronim II,
Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade
Preafericirea Voastră,
Hristos a înviat!
Cu profundă durere în suflet am primit vestea trecerii neașteptate din această viață a preaiubitului nostru frate în Hristos și coliturghisitor, vrednicul de pomenire Părinte Mitropolit Pavel, care a fost dăruit de Dumnezeu cu multe harisme pentru împlinirea misiunii sfinte de arhipăstor harnic și dinamic al credincioșilor din Mitropolia de Drama.
Considerăm că este o datorie de conștiință să mulțumim, în acest moment de vremelnică despărțire, pentru dragostea deosebită arătată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pavel Bisericii Ortodoxe Române și poporului român, rămânând vii în memoria noastră vizitele prietenești și frățești făcute, cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, în România, în special, la hramul Catedralei Patriarhale istorice, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și la Iași, în timpul slujirii noastre ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Pentru tot ceea ce a reprezentat vrednicul de pomenire Mitropolit Pavel, fratele nostru în Hristos, pentru credincioșii români și pentru România, exprimăm un gând de recunoștință și prețuire și ne rugăm Bunului Dumnezeu să așeze sufletul său în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, în ceata sfinților Săi slujitori, care au binevestit lumii Evanghelia Învierii și a vieții veșnice.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu frățească dragoste în Hristos și deosebită prețuire,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Arhiva Mitropliei de Drama
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 259
Id: 76817
Data: May 4, 2022
Imagine:
Parohia românească „Sfânta Muceniță Pelaghia” din localitatea Montecatini Terme a început lucrările de restaurare a unei școli .....
Data: May 4, 2022
Arhimandritul Teodor, mare protosinghel al Patriarhiei Ecumenice, a slujit în Duminica Tomii la biserica Parohiei Ortodoxe Române din Istanbul.
Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a liturghisit la ctitoria brâncovenească din cartierul Hasköy în contextul .....
Data: May 4, 2022
Mitropolitul Andrei al Clujului a slujit în Duminica Sf. Ap. Toma în satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș, cu ocazia hramului bisericii .....
Data: May 4, 2022
În Episcopia Caransebeșului a avut loc luni festivitatea de deschidere a Simpozionului Internațional „Rugăciunea și .....
Data: May 4, 2022
În Luna pentru viață 2022, Arhiepiscopia Tomisului a inaugurat Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, care .....
Data: May 4, 2022
Conferința privind viitorul Europei, care se încheie în 9 mai, de Ziua Europei, a oferit cetățenilor și organizațiilor din Uniunea Europeană (UE) o platformă de dezbatere directă în scopul stabilirii .....
Data: May 4, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).