Pelerinajul, intitulat „Excursie de vis la mănăstiri“, a fost organizat la iniţiativa părintelui paroh Imanuel Liviu Crauciuc pentru copiii care participă la orele catehetice din cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“. „Am început cateheza pentru copiii din parohia noastră din acest an în prima săptămână din Postul Mare. Atunci le-am promis copiilor că cei care se vor implica mai mult la aceste ore vor fi răsplătiţi. M-am gândit la o excursie la mănăstirile din Iaşi şi din jurul acestui oraş. Am reuşit să organizăm acest pelerinaj gratuit pentru a-i încuraja pe copii şi pentru a vedea frumuseţile mănăstirilor noastre“, a spus pr. paroh Imanuel Liviu Crauciuc. Unul dintre locurile pe care micuţii din Coarnele Caprei l-au îndrăgit este Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Bucium, Protopopiatul Iaşi 2. Aici, după ce s-a servit masa, a avut loc un concurs pe teme religioase cu premii oferite de părintele paroh Dumitru Carp.
Micii enoriaşi din parohia Coarnele Caprei au vizitat Catedrala mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, Mănăstirea Galata, Mănăstirea Bucium, Mănăstirea Hadâmbu şi Mănăstirea Cetăţuia. Iată câteva dintre impresiile micilor pelerini: „Mi-a plăcut foarte mult la Catedrala mitropolitană din Iaşi care, deşi e în renovare, arată minunat. Am admirat cu toţii splendoarea broderiei în piatră de la Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Am rămas impresionată de frumuseţile mănăstirilor, de icoanele pe care le adăpostesc şi am văzut câtă credinţă au avut înaintaşii noştri zidind aceste biserici“, a declarat Elena Rusu, care participă frecvent la orele de cateheză de la biserica parohiei Coarnele Caprei. „Primul popas a fost la Mănăstirea Hadâmbu. Era atât de frumos, de parcă ziceai că eşti în altă lume. M-am simţit ca în rai. Mi-a plăcut foarte mult în părculeţul «Bucuria copiilor», unde am văzut lebede, păuni, struţi şi alte animale“, a spus Vasile Alexandru. „Am fost aşteptaţi la Mănăstirea Cetăţuia cu masa caldă. Mâncarea a fost delicioasă. Am mers în biserică, unde am cântat la icoana Maicii Domnului. Apoi am admirat oraşul Iaşi de la înălţimea zidului care înconjoară mănăstirea“, a declarat şi Mihaela Horga. „Am fost primiţi cu multă căldură sufletească de maicile de la Mănăstirea Galata. Stavrofora Macrina Lazăr, stareţa mănăstirii, ne-a oferit cărţi de rugăciuni şi iconiţe. Apoi am vizitat atelierul de veşminte, iar la ieşire am intrat în fosta temniţă a mănăstirii“, a mărturisit Mirela Alungulesei. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 820
Id: 30082
Data: Apr 18, 2013
Imagine:
Seria conferintelor mari organizate in Postul Pastilor de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR) - filiala Iasi, sub genericul Urcus spre Inviere, a prilejuit marti, 16 .....
Data: Apr 18, 2013
Poetul Vasile Voiculescu a fost comemorat marti seara la Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti cu ocazia implinirii a jumatate de secol de la trecerea sa la .....
Data: Apr 18, 2013
Parohia Coarnele Caprei, Protopopiatul Harlau, a organizat miercuri, 10 aprilie 2013, o excursie la cateva dintre asezarile monahale din judetul Iasi, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de .....
Data: Apr 18, 2013
Clerul ortodox poarta doua tipuri de vesminte: neliturgice, adica reverenda si rasa, si liturgice, adica acele vesminte impodobite, purtate in special in timpul sfintelor slujbe. .....
Data: Apr 18, 2013
Cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la sfarșitul acestei saptamani se va desfașura la Deva un Festival-concurs de Muzica Corala Sacra, intitulat Lumina lina . Editia din 2013 a .....
Data: Apr 18, 2013
Printre noi traiesc persoane care au pus inaintea oricarui interes dorinta de a-si ajuta semenii si trudesc zi de zi pentru acest deziderat. Astfel de oameni am intalnit si in cadrul .....
Data: Apr 18, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).