Manifestarea a cuprins un recital de poezie eminesciană susţinut de elevii de la Şcoala Catehetică, precum şi o expoziţie de carte şi de artă fotografică dedicată marelui poet naţional Mihai Eminescu. Printre invitaţi s-au regăsit cunoscutul filolog, lingvist şi scriitor Vasile C. Ioniţă, precum şi scriitorul Anton Georgescu.
'Pe cât de zbuciumată i-a fost viaţa, a avut parte de o posteritate, pe de o parte grandioasă, mai cu seamă exegeza operei sale, pe de altă parte, mulţimea de cărţi care s-au scris despre Mihai Eminescu - omul', a spus în cuvântul său scriitorul Vasile C. Ioniţă.
'Opera poetică este partea cea mai vizibilă, cumva ca vârful aisbergului, iar la fel de importante au fost şi publicistica sa, dar şi implicarea sa cetăţenească şi profesională, cum am zice astăzi. A fost o conştiinţă exemplară, cu prestaţie temeinică în diverse domenii. Deschizând din când în când câte o carte a sa, chiar la întâmplare, pentru a-i citi o strofă sau mai multe pagini, ne va ajuta să reaşezăm în ordine idei, sentimente, atitudini. Ne ajută să ne formăm sau să ne reconfigurăm, căci este pe deplin autentic şi azi, după un veac şi jumătate. E bine să avem o zi oficială a culturii, iar aceasta să fie chiar de ziua naşterii marelui nostru poet', a spus scriitorul Anton Georgescu.
În încheiere, părintele paroh Sorin-Valentin Popovici a mulţumit invitaţilor prezenţi, adăugând că 'dacă marile personalităţi ale culturii româneşti s-au exprimat întotdeauna elogios şi onest faţă de opera lui Mihai Eminescu, respectarea adevărurilor exprimate astăzi de noi aici înseamnă pentru toţi demnitate, progres şi dăinuire a memoriei marelui poet naţional şi universal'. Expoziţia din lăcaşul de cult a rămas deschisă pe întreaga durată a zilei, remarcând interesul pentru cultură şi lectură al cetăţenilor din Câlnic printr-un act de calitate bine organizat.
sursa: ziarullumina.ro
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 646
Id: 19339
Data: Jan 17, 2012
Imagine:
Praznicul Sfantului Cuvios Antonie cel Mare a fost prilej de impreuna slujire pentru preotii sibieni. Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, alaturi de Preasfintitul Parinte Andrei Fagarasanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului si de toti preotii slujitori din .....
Data: Jan 17, 2012
Biserica Ortodoxa ii pomeneste, la 18 ianuarie, pe Sfintii Atanasie si Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Unul dintre lacasurile de cult din Capitala care isi va serba hramul in aceasta zi este Biserica Bucur Ciobanul , informeaza TRINITAS TV.Situata in vecinatatea Manastirii Radu-Voda , .....
Data: Jan 17, 2012
Biserica Invierea Domnului din Suceava si-a sarbatorit ocrotitorul. Cu prilejul celui de-al doilea hram al lacasului de cult, praznicul Sfantului Cuvios Antonie cel Mare, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, informeaza .....
Data: Jan 17, 2012
In Arhiepiscopia Dunarii de Jos, printre lacasurile de cult care au imbracat haine de sarbatoare s-a numarat si biserica Parohiei Sfantul Antonie cel Mare , din cartierul galatean Micro 21. Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos a oficiat aici Sfanta Liturghie, .....
Data: Jan 17, 2012
Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat marti, 17 ianuarie 2012, Sfanta Liturghie arhiereasca in Biserica Sfantul Cuvios Antonie cel Mare din Tulcea cu prilejul hramului, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, participand de asemenea si un numar mare de credinciosi, informeaza .....
Data: Jan 17, 2012
Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi, 17 ianuarie 2012, pe Sfantul Antonie cel Mare, cel mai popular ascet al Ortodoxiei si parintele vietii monahale.In Mehedinti, singura vatra calugareasca ce il are ca ocrotitor pe parintele monahilor este Manastirea Vodita, cea mai veche ctitorie .....
Data: Jan 17, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).