Mii de credinciosi in pelerinaj la Manastirea Pantocrator - Draganesti Vlasca

]]>Mii de credinicioşii au fost prezenţi duminică, 18 octombrie 2015, la Mănăstirea Pantocrator - Drăgăneşti Vlaşca din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului. Aceştia au participat la Sfânta Liturghie arhierească şi au adus cinstire unui fragment din moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos. Sfânta Liturghie a fost oficiată de 9 ierarhi Sfânta Liturghie a fost oficiată, în altarul de vară al mănăstirii cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de ierarhi, membrii ai sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la eveniment a fost Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Alături de Arhiepiscopul Tomisului au slujit şi următorii ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaților, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Din soborul slujitor au făcut parte şi: Părintele Arhim. Veniamin Goreanu, Consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Părintele Protos. Sebastian Serdaru, stereţul Mănăstirii Pantocrator, preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului. Cea mai frumoasă floare a acestui pelerinaj sunteţi dumneavoastră credincioşii Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie care a vorbit celor prezenţi despre învierea fiului văduvei din Nain, precum şi despre arătările Mântuitorului Iisus Hristos după Înviere. Făcând referire la Sfânta Maria Magdalena, Înaltpreasfinţia Sa a numit-o „sfânta învierii” şi a arătat că „Mântuitorul Hristos mânat de milă şi iubire către neamul omenesc ne dăruieşte nouă Învierea; Maria Magadalena, din milă şi dragoste, merge la mormântul Domnului şi se învredniceşte să fie prima fiinţă din lumea aceasta care îl vede pe Iisus înviat din morţi”, după cum ne-a transmis părintele stareţ Sebastian Serdaru. La final, Preasfinţitul Părinte Galaction a mulţumit tuturor celor care s-au ostenit în vederea organizării acestui eveniment. Totodată, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că Sfânta Maria Magdalena a adunat acest sobor minunat de ierarhi şi această mulţime de oameni spunând că „cea mai frumoasă floare a acestui pelerinaj, a acestui eveniment, sunteţi dumneavoastră credincioşii care aţi venit astăzi în număr atât de mare să aduceţi cinstire celei întocmai cu Apostolii şi prima între femeile vestitoare ale învierii”. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a declarat, pentru Radio Trinitas, că membrii delegaţiei care au însoţit sfintele moaşte în ţara noastră au mărturisit cu bucurie că s-au întâlnit în aceste zile cu evlavia şi credinţa poporului român. „Părinții Mănăstirii Simonopetra din Muntele Athos, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri ale Sfântului Munte, dar și a întregii Ortodoxii, au mărturisit cu bucurie că s-au întâlnit, în aceste zile, atât la Iaşi, la Bucureşti cât şi la Mănăstirea Pantocrator cu evlavia şi credinţa poporului român. Aceștia au vizitat ieri Mănăstirile Cernica, Pasărea și Samurcășești - Ciorogârla din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum şi Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului având posibilitatea să observe noua zidire a Catedralei Mântuirii Neamului exprimând pentru aceasta cuvinte de admirație”, a spus Preasfinţia Sa. Părintele protosinghel Sebastian Serdaru, stareţul Mănăstirii Pantocrator - Drăgăneşti Vlaşca ne-a mărturisit că încă din anul 2010, în urma unei vizite efectuate de o delegaţie a Mănăstirii Pantocrator în Muntele Athos, s-a dorit aducerea sfintelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena la mănăstirea teleormăneană. „Evlavia către Sfânta Maria Magdalena i-a condus pe părinţii mănăstirii, prin anul 2010, la Mănăstirea Simonopetras. Văzând cât de multe binecuvântări răspândeşte aceste sfinte moaşte părinţii şi-au dorit foarte mult să aducă această mână în mănăstirea pe care au început să o construiască”, a precizat părintele Sebastian Serdaru. Mii de credincioşi au venit să aducă cinstire moaştelor Sfintei Maria Magdalena „Credincioşii au venit necontenit, iar pelerinajul încă nu s-a încheiat. Mulţimile de oameni au blocat cumva întreaga comună Drăgăneşti Vlaşca, la marginea căreia este aşezată mănăstirea noastră. Rândul oamenilor oameni care aşteptau să se închine moaştelor sfintei s-a întins pe o distanţă de câţiva kilometrii. Au fost mii de oameni. Pentru noi este ceva cu totul nou, în Teleorman nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva până acum. Părinţii de Mănăstirea Simonopetras ne-au spus că ori de câte ori au purtat moaştele sfintei în pelerinaj au văzut că aceasta strânge mulţime de oameni”, a mai precizat părintele stareţ. Moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena vor rămâne la Mănăstirea Pantocrator până luni, 19 octombrie 2015. Ştire în curs de actualizare

Download: Click for download attached file: Mii de credinciosi in pelerinaj la Manastirea Pantocrator - Draganesti Vlasca

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 981

Id: 57152

Data: Oct 19, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).