Ziua Internațională a Asistenților Medicali oferă un bun prilej pentru a evoca o slujitoare a Bisericii care a practicat această profesie. În Războiul de Reîntregire, Maica Mina Hociotă a îngrijit răniții de pe front riscându-și viața și a devenit a doua femeie, după Ecaterina Teodoroiu, care a primit grad de ofițer în Armata Română.
Născută într-o familie de ciobani din Săliște (pe atunci parte a Austro-Ungariei), cu numele de Marina, la 14 ani a plecat în Vechiul Regat pentru a face școala în limba română. S-a călugărit la vârsta de 18 ani la Mănăstirea Văratec, primind numele monahal de Mina. Îndrumătoare duhovnicească i-a fost mătușa, Maica Melania Cruțiu.
În 1915 și-a luat atestatul de asistent medical, iar în 1917 s-a înrolat voluntar, căutând și aducând răniții din „Triunghiul Morții” (Mărășești-Mărăști-Oituz), pe care apoi îi îngrijea. A fost rănită grav la un picior, pe care era să-l piardă.
În 1923, s-a stabilit la Mănăstirea Nămăiești, iar în 1932 a absolvit, cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea, o școală superioară de medicină. În cel de-al Doilea Război Mondial a slujit la un spital din Câmpulung.
Maica Mina s-a numărat printre puținele persoane decorate și de Regele Ferdinand, cu Ordinul Național „Steaua României”, și de guvernul comunist din 1968, la Jubileul luptelor de la Mărășești.
Doar trei femei au primit „Steaua României”: Smaranda Brăescu, prima femeie-parașutist, Ecaterina Teodoroiu – Eroina de la Jiu, și maica Mina Hociotă. Ambele au avut grad de sublocotenent.
Maica Mina spunea:
„Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesiguranța vieții pentru tron și pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să le ajutăm în suferință. Noi ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ascultarea până la capăt, la terminarea războiului”.
S-ar putea spune că Maica Mina Hociotă a fost curajoasă ca un bărbat. Dar, la fel ca și în cazul mironosițelor, există și alte resorturi pentru curaj – respectiv iubirea, după cum spunea anul trecut Părintele Patriarh Daniel.
Maica Mina Hociotă a fost iubitoare ca o mamă, iar aceasta i-a dat curajul de a face bine. Faptele ei și ale altor românce, în frunte cu regina Maria, vorbesc despre una dintre vocațiile naturale ale femeilor: darul maternității le face să fie în mod firesc înclinate spre îngrijirea jertfelnică a aproapelui.
Foto credit: Historia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 289
Id: 73551
Data: May 12, 2021
Imagine:
În predica rostită duminică la Colmenar Viejo – Spania, Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a explicat deosebirea dintre omul religios şi omul credincios. Ierarhul a evidenţiat că omul religios nu va deveni niciodată sfânt, deoarece este superficial.
„Om religios .....
Data: May 12, 2021
Premierul României a vizitat marți Liceul Teologic Ortodox Român din Satu Mare, prilej cu care s-a alăturat spontan unui meci de fotbal jucat între elevii instituției. Momentele filmate au fost postate pe pagina de Facebook a premierului. „M-au alergat puțin băieții ”, a recunoscut .....
Data: May 12, 2021
În urmă cu 115 ani, în 13 mai 1906, a fost sfințită Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Data din actele oficiale este 30 aprilie, dar în acea perioadă Biserica Ortodoxă Română ținea calendarul iulian neîndreptat.
Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia împlineşte în 13 mai 2021 vârsta de 50 de ani.
Mini biografie
Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei s-a născut în 13 mai 1971 localitatea Desești, județul Maramureș, .....
Data: May 13, 2021
Parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ din Galați a oferit miercuri pachete cu produse de igienă, materiale .....
Data: May 13, 2021
Prima ediție a Zilelor Psalților Români se va desfășura la Iași în perioada 14-15 mai. Evenimentul își propune să evoce personalitățile .....
Data: May 13, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).