Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Biroul de Asistență Socială și Medicală „Diaconia” și platforma fiideajutor.ro, organizează o strangere de fonduri pentru ajutorarea lui Eric, un copil in varstă de cinci ani diagnosticat cu paralizie cerebrală și hipoacuzie profundă.
Fondurile colectate vor fi redirecționate spre achiziționarea unui scaun de posturare, a unui verticalizator și a accesoriilor aferente, care ii vor permite lui Eric să meargă la grădiniță.
Costul echipamentelor se ridică la suma de 25.000 de lei, iar donațiile se pot face online, prin intermediul platformei fiideajutor.ro a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
„Gandiți-vă că el nu a avut altă activitate principală pană acum decat mersul la terapie; de aceea ne dorim să inceapă grădinița. Este important ca acest tip de copii să fie integrați, deoarece și ei iși doresc să se joace și să participe la diverse activități alături de ceilalți”, a declarat mama lui Eric, potrivit unui comunicat emis de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Inițiativa face parte din cadrul Proiectului „Sfanta Parascheva, mana vindecării” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, desfășurat cu scopul sprijinirii cazurilor medicale urgente.
Cei care doresc să ajute, o pot face prin donații online, prin intermediul donorbox, a platformei fiideajutor.ro, cu mențiunea „ERIC” sau prin transfer bancar in următoarele conturi:
RON: RO27 BACX 0000 0030 1057 8064
EUR: RO70 BACX 0000 0030 1057 8066
USD: RO43 BACX 0000 0030 1057 8067
Banca: UniCredit Iași
Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor
Detalii: ERIC CIOCAN
Cod SWIFT: BACXROBU BICT: BACXROBUXXX
„Viața cu Eric nu este despre paralizie cerebrală sau despre hipoacuzie profundă, este despre zambete care pot lumina o cale intreagă, despre bucuria in forma ei cea mai sinceră, despre dragostea care nu cunoaște limite și despre speranța care nu se stinge niciodată”, a mai spus mama lui Eric.
Foto credit: fiideajutor.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 75
Id: 81760
Data: Aug 31, 2024
Imagine:
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a explicat de ce Sfantul Ioan Botezătorul reprezintă „un model de viețuire ..... Data: Aug 31, 2024 |
Limba romană „poartă in sine veșnicia și ecoul rugăciunilor noastre, fiind intărită și sfințită de harul și ..... Data: Sep 1, 2024 |
Pr. Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a vorbit vineri despre binecuvantarea pe care o reprezintă un lăcaș de cult ..... Data: Sep 1, 2024 |
De sărbătoarea Sfantului Ioan de la Rașca, Episcopul Romanului și ocrotitorul Mănăstirii Sihăstria Rașcăi, Arhiepiscopul Calinic a oficiat ..... Data: Sep 1, 2024 |
„In momentele de incercare se vădește adevărata credință”, a subliniat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul in predica ..... Data: Sep 1, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).