Concertul de colinde tradiţionale, religioase şi populare din această duminică va fi susţinut de corurile „Altarul“, al Catedralei mitropolitane din Iaşi, corul reunit al mănăstirilor Copou şi Frumoasa, din Iaşi, Grupul Psaltic „Cuviosul Rafail de la Agapia“, al Mănăstirii Agapia, Corul „Sihăstria Carpaţilor“, al Mănăstirii Sihăstria Neamţ, Corul „ Sf. Iosif“, al Mănăstirii Văratec, Corul „Justiniada“, al Mănăstirii Paltin, şi Corul „Apostolii“, al protopopiatelor Iaşi 1 şi 2.
„Vă aşteptăm cu mare drag la acest eveniment deosebit, organizat în contextul sărbătoririi a 370 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi. Titlul ales arată, pe de-o parte, legătura cu Tradiţia Bisericii, această expresie - «Hristos se naşte, slăviţi-L!» - fiind cuvântul de început al unei predici de Crăciun ţinute, acum 1700 de ani, de Sfântul Grigorie Teologul şi care a trecut, apoi, în cultul Bisericii, sub forma catavasiilor care se cântă în aproape întreg Postul Crăciunului. Nu în ultimul rând, titlul face trimitere şi spre vechimea tradiţiei colindatului, care, anul acesta, este împlinită ca o formă de respect faţă de slujirea misionară, smerită şi discretă, dar atât de eficientă, a acestor coruri monahale, care slăvesc neîncetat pe Domnul în comunităţile lor“, a spus protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, care a ţinut să sublinieze şi implicarea deosebită a pr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ, şi a pr. insp. Sebastian Teacu în buna organizare a evenimentului de duminică.
Corurile ce vor vesti Naşterea Domnului
Înfiinţat în anul 1995, „Altarul“ este corul psaltic al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Alcătuit din părinţii slujitori, diaconii şi cântăreţii catedralei, Corul „Altarul“ dă - alături de Corul „Chivotul“, format din studenţi teologi - răspunsurile la Vecernia şi Sfânta Liturghie ce se săvârşesc zilnic în catedrală. Corul „Altarul“ este dirijat de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane.
Corul reunit al mănăstirilor Copou şi Frumoasa, din Iaşi, înfiinţat în urmă cu doi ani, este format din maicile de la cele două mănăstiri, fiind dirijat de d-na Angela Timofte şi de maica Maria-Magdalena Vrânceanu, de la Mănăstirea Copou.
Grupul Psaltic „Cuviosul Rafail de la Agapia“, al Mănăstirii Agapia, a fost înfiinţat în anul 2002, din iniţiativa maicii stareţe, stavr. Olimpiada Chiriac. Numele grupului a fost dat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, având ca protector pe Cuviosul Rafail, sihastru ce a vieţuit la Agapia din Deal în veacul al XVI-lea. În anul 2004, corul dirijat de monahia Ignatia Colonescu a înregistrat o casetă audio şi un CD, intitulate „Cântări la slujba Ceasurilor Împărăteşti din Vinerea Patimilor“, iar în 2005, s-au realizat caseta şi CD-ul intitulat „Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“. Odată cu înfiinţarea Grupului Psaltic, s-a revenit la vechea tradiţie de muzică psaltică din Mănăstirea Agapia, prin frumoasele cântări ale lui Macarie Ieromonahul, Dimitrie Suceveanu, Visarion Ieromonahul, Anton Pann şi ale altor protopsalţi români.
Corul „Sihăstria Carpaţilor“, al Mănăstirii Sihăstria Neamţ, a fost, de asemenea, înfiinţat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 1998, pe vremea când păstorea Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Corul dirijat de ierod. Iustin Craiu are numeroase participări la hramurile mănăstirilor şi parohiilor din zona Neamţului, dar şi la hramuri ale mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, la simpozioane de muzică psaltică sau master-classuri de cânt bizantin.
Începuturile cântării psaltice la Mănăstirea Văratec
Odată cu înfiinţarea Mănăstirii Varatec, în anul 1785, au fost puse bazele cântării psaltice de monahia Olimpiada - ctitora şi prima stareţă a Mănăstirii Varatec -, care a fost o cântăreaţă de excepţie, urmată şi de alte ucenice, precum monahiile Meropia Dăscălescu şi Antonia Borş, care au avut compoziţii proprii, lăsate moştenire în biblioteca mănăstirii şi care sunt psalmodiate şi în prezent în cadrul slujbelor în biserică. Primul cor de maici cu specific - muzică psaltică şi liniară al Mănăstirii Varatec a fost întemeiat în anul 1919, sub directa îndrumare a marelui profesor arhidiac. Filotei Moroşanu. În anul 2004, preacuvioasa maică stareţă, stavrofora Iosefina Giosanu, a organizat cursuri speciale de îmbunătăţire a muzicii psaltice, avându-l ca profesor şi îndrumător pe renumitul pr. conf. dr. Florin Bucescu, de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. În anul 2005, s-a definitivat componenţa Corului „Cuviosul Iosif de la Varatec“, având ca dirijor pe monahia Elefteria Balcoşi, sub îndrumarea prof. lect. Adrian Sârbu, de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. Denumirea dată corului aminteşte de primul fondator şi ctitor al acestei mănăstiri, duhovnicul Iosif, care, în anul 2008, a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor. Corul „Sf. Iosif“ are două publicaţii de CD, unul editat în 2005, cu cântări tradiţionale din slujba hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“, iar cel de-al doilea cu „Colinde tradiţionale“, editat în anul 2010.
Corul „Apostolii“ a reînviat tradiţia oprimată în vremurile comuniste
Corul „Apostolii“, al protopopiatelor Iaşi 1 şi 2, format din preoţii celor două protopopiate, a luat fiinţă încă din anul 1990, la iniţiativa unui grup de preoţi avându-l în frunte pe părintele Mircea Stoleriu, cu dorinţa de a reînvia o tradiţie culturală şi misionară brutal oprimată în vremurile comuniste. Cea dintâi prezenţă a corului a fost marcată printr-un „Concert de colinde“, în decembrie 1990, pe scena Casei Tineretului din Iaşi, moment urmat de un lung şir de concerte. În anul 2006, corul a făcut un pelerinaj în Grecia, unde a susţinut concerte şi a cântat în cadrul Sfintei Liturghii în catedralele marilor oraşe greceşti, bucurându-se de numeroase aprecieri.
Corul „Justiniada“, dirijat de monahia Fotini, este format din maicile Mănăstirii Paltin „Petru Vodă“ şi a luat fiinţă în anul 2006. Pe lângă ediţia din acest an, corul a mai participat la concertul de colinde organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în 2008, precum şi la cursurile de master-class bizantin din 2009, 2010, 2011, organizate de Asociaţia Culturală Byzantion.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 735
Id: 18665
Data: Dec 16, 2011
Imagine:
Preoţii din Protopopiatul Iaşi 1 s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Tema cu titlul „Impedimente la Taina Sfântului Botez“ a fost prezentată de pr. Cătălin Adumitroae de la parohia Vâlcele - Vlădeni. La finalul întrunirii, copiii de la .....
Data: Dec 16, 2011
În după amiaza aceleiaşi zile, începând cu orele 14.00 la Casa de Cultură „Constantin Tănase” din Vaslui va avea loc un concert de colinde la care vor participa următoarele coruri: corul „Gavriil Musicescu” al Protopopiatului .....
Data: Dec 16, 2011
Invitatul serii a fost Ilie Tudor, tatăl cunoscutului artis Tudor Gheorghe, care a adus câteva mărturii din perioada în care a fost întemniţat de regimul comunist. La începutul serii, a fost lansat volumul ”Poeţi după gratii”, după .....
Data: Dec 16, 2011
În proiect au fost implicați 500 de copii de la Școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost Inspectoratul Școlar Județean prin doamna prof. Claudia Boha, inspector de specialitate, Consiliul local și Primăria municipiului Zalău.
.....
Data: Dec 16, 2011
La acest eveniment participă și un grup de elevi și cadre didactice de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Rm.Vâlcea, Şcoala cu clasele I-VIII „Luca Solomon” din Vaideeni-Vâlcea şi de la Liceele de Artă din .....
Data: Dec 16, 2011
Aflat la prima ediţie, la concurs au venit numeroşi participanţi, atât elevi ai liceelor slătinene, cât şi din Scorniceşti şi Drăgăneşti-Olt.
Scopul evenimentului l-au constituit prevenirea şi combaterea consumului de droguri în .....
Data: Dec 16, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Sfantul Maslu - Taina vindecarii (Documentar Trinitas TV 2012)
Slujba Inmormantarii Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist - 03 August 2007
Manastirea Frasinei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).