Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a transmis marți un mesaj la inceputul Postului Nașteri Domnului in care indeamnă la prioritizarea pregătirii sufletești.
„E adevărat că pentru Crăciun ne pregătim și din punct de vedere material, făcandu-ne rost de cele necesare sărbătorii, dar pe primul loc trebuie să rămană pregătirea spirituală. Colindăm, facem rost de pom frumos, ne preocupăm de cei săraci, dar să nu uităm de suflet”, a subliniat Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Inaltpreasfinția Sa a explicat că „sufletul și-l curățește omul prin spovedanie”, argumentand că „la utrenia din 23 decembrie cantăm: ‹Pe mine cel ce am ajuns peșteră de talhari, arată-mă, Doamne, Cel ce in peșteră Te-ai născut, locaș al Tău și al Tatălui și al dumnezeiescului Tău Duh›”.
„Sufletul este o colibă intunecată și Vasile Voiculescu, in poezia ‹Colind›, ne spune cum il luminăm: prin Spovedanie și Impărtășanie. ‹In coliba-ntunecată/ Din carne și os lucrată/ A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nu icoană ce se frange,/ Ci El Insuși, trup si sange/ Preschimbat pentru făptură/ Intr-o scumpă picătură›”.
„In ultima parte a poeziei ne dă un indemn contaminant: ‹Și noi, Doamne, ne-am sculat/ Colibele-am curățat/ Uși, ferestre, toate-s noi,/ Doamne, intră și la noi›” a evidențiat Mitropolitul Andrei.
„Perioada postului ne ajută să facem această lucrare minunată. De aceea ne gandim la toți cei dragi, la dumneavoastră care veți citi aceste randuri, dorindu-vă un post cu multă liniște și pace sufletească”, a transmis IPS Andrei la finalul mesajului.
Citește și: Pastorala Sfantului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2023
Foto credit: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 181
Id: 79624
Data: Nov 16, 2023
Imagine:
S-au implinit 120 de ani de la nașterea Părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mari teologi romani. Părintele Dumitru Stăniloae a ..... Data: Nov 16, 2023 |
Grupul Preoteselor „Maria Stăniloae“ din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului organizează, in perioada 17-19 noiembrie 2023, ..... Data: Nov 17, 2023 |
Peter Petersen, colecționar de artă sacră romanească, a străbătut lumea in lung și in lat, pentru a se opri in Romania, unde pasiunea sa pentru ..... Data: Nov 17, 2023 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a inaugurat joi un muzeu de artă bisericească amenajat la Palatul Patriarhiei. Exponatele fac parte din colecția familiei ..... Data: Nov 17, 2023 |
Romfilatelia lansează vineri emisiunea „Biblioteca Națională a Romaniei” din două mărci poștale și un plic „prima ..... Data: Nov 17, 2023 |
A inceput postul. Practicat corect, produce „schimbarea modului de a fi al omului, o trecere de la lăcomia sau iubirea pătimaşă de cele materiale la iubirea ..... Data: Nov 17, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).