Mitropolitul Petru al Basarabiei a sfinţit vineri la Curtea de Apel Chişinău bustul juristului Vespasian Erbiceanu, primul preşedinte al instituţiei.
Lucrat în piatră de Cosăuți, monumentul a fost instalat în fața Curții de Apel la 19 octombrie 2019, informează Mitropolia Basarabiei.
Bustul din bronz a fost realizat după o fotografie interbelică ce îl înfățişează pe Erbiceanu Vespasian în roba de consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, pe sculptură sunt reprezentate toate distincțiile primite pe parcursul vieții, pentru activitatea sa de excepţie.
Vespasian Erbiceanu s-a născut în 30 noiembrie 1865 în comuna Bucium, județul Iași, în familia lui Gheorghe Erbiceanu, profesor la Seminarul Veniamin din Socola.
El a activat în Basarabia începând cu 31 martie 1918, având inițial funcția de consilier tehnic al Ministerului Justiției de pe lângă Directoratul de Justiție al Basarabiei (31.03.1918 – 14.10.1918) și cea de prim-președinte al Curții de Apel Chișinău (1918-1923).
Preocupările lui în Basarabia nu s-au mărginit doar la organizarea și funcționarea justiției. El a fost implicat plenar în realizarea drepturilor personale și de proprietate, de instaurarea unei echități între juriștii basarabeni și cei din Regatul României, securitatea statului român, statutul bisericii din Basarabia după Unire etc.
Vespasian verifica și radiografia constant activitatea instanțelor judecătorești din Basarabia pentru a le îmbunătăți activitatea.
În Duminica a 26-a după Rusalii, 16 noiembrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta .....
Data: Nov 18, 2019
„Poate mai mult decât oricând acum trebuie să postim, pentru că țara este în derivă. E într-o derivă de iubire, într-o lipsă de iubire, de compasiune și de respect reciproc”, a transmis Părintele Constantin Necula la început de post prin intermediul
Data: Nov 18, 2019
Au trecut 116 ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae. Cel mai mare dogmatist român a văzut lumina zilei în 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov.
Părintele a fost o personalitate marcantă a teologiei ortodoxe româneşti, fiind profesor de teologie, .....
Data: Nov 18, 2019
Părintele Radu Preda este invitatul celei de a VI-a ediții a conferinței teologico-istorice anuale „Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste”,
Data: Nov 18, 2019
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud i-a îndemnat pe credincioșii care au participat la hramul Mănăstirii Neamț să mărturisească tuturor bucuriile primite de la Dumnezeu,
Data: Nov 18, 2019
Episcopul Visarion al Tulcii a transmis la începutul Postului Nașterii Domnului un mesaj video prin care îndeamnă la rugăciune și fapte bune:
„Biserica ne îndeamnă să postim, să ne rugăm, dar mai ales să unim Liturghia noastră cu filantropia creștină, cu faptele cele .....
Data: Nov 18, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).