Mitropolitul Ioan s-a intalnit cu membrii rețelei „Impreună pentru Europa” la Catedrala�din�Timișoara

In perioada 16-18 noiembrie a avut loc, la Timișoara, intalnirea anuală a membrilor rețelei internaționale „Impreună pentru Europa”. Lucrările au fost deschise joi de Inaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la Catedrala „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiu.

La eveniment au participat peste 200 de delegați din aproximativ 29 de țări europene, printre care: Romania, Norvegia, Germania, Portugalia, Grecia, Cehia, Franța, Italia și Austria. Programul a inclus și participarea la slujba Vecerniei, oficiată la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

In cuvantul inaugural, Mitropolitul Banatului a vorbit despre rolul rugăciunii de seară.

„Iată cum au randuit Sfinții Părinți ai Bisericii de la inceputurile creștinismului să se roage, la lumina candelei de seară, atunci cand se lasă intunericul și vine lumina Hristos”.

„Rugăciunea din această seară ne pregătește pentru veșnicie. Călătorim cu Hristos pe cărarea veșniciei, pe cărarea raiului și spre Impărăția bucuriei lui Dumnezeu”, a precizat Părintele Mitropolit.

Cu această ocazie, pentru a evidenția diversitatea culturală, fiecare delegație a prezentat portul tradițional din țara de origine.

La festivitatea de deschidere, participanții au putut admira și colecția de artă bisericească veche a Arhiepiscopiei Timișoarei.

Programul intalnirilor a inclus sesiuni informative și de dezbatere. Intalnirea a fost organizată la Timișoara in contextul declarării orașului de pe Bega drept capitală culturală a anului 2023.

Foto credit: Mitropolia Banatului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 174

Id: 79671

Data: Nov 22, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).