„Pană la sfarșitul lumii, Ierusalimul ceresc in care a intrat Mantuitorul Hristos Cel răstignit și inviat este prezent in lume prin Biserică. Biserica Ortodoxă este cu adevărat icoana Ierusalimului ceresc”, a spus Mitropolitul Irineu duminică, la Mănăstirea Tuturor Sfinților din Craiova.
„Ca atare, Intrarea Mantuitorului in Ierusalim privește taina Bisericii, prin care noi intrăm, ca să ajungem in Casa Tatălui Ceresc”, a explicat Inaltpreasfinția Sa.
Afirmația a fost făcută in cuvantul de invățătură la sărbătoarea Intrării Domnului in Ierusalim.
„Mantuitorul Hristos este cinstit incă și mai mult decat impărații, El este preamărit de mulțimile care se stranseseră in jurul Lui, este ovaționat, este lăudat ca un Stăpan al Slavei cerești”, a spus părintele mitropolit.
„Partea frumoasă a acestei sărbători este dublată și de tristețe. Sfantul Evanghelist Ioan deja a anunțat aceasta prin cuvintele: �cu șase zile inainte de Paști� (Ioan 12, 1). Aceste șase zile sunt cele mai grele din viața pămantească a Mantuitorului, sunt zilele suferinței, zilele durerii, pe care Domnul nostru Iisus Hristos trebuia să le pătimească, să le sufere și apoi să invieze.”
Un Paști anticipat
„Deci intrarea in Săptămana Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească legată mai direct de Taina Crucii și a Invierii Domnului”, a continuat Inaltpreasfințitul Părinte Irineu, care i-a indemnat pe credincioși să se pregătească și ei duhovnicește in această perioadă.
„In ansamblul ei, Sărbătoarea Intrării Domnului in Ierusalim prevestește Răstignirea și Invierea Mantuitorului Hristos, fiind un Paști anticipat, o arvună a biruinței asupra morții.”
„Rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să ne poarte și pe noi spre Ierusalimul cel ceresc, in alaiul de bucurie al sfinților”, a incheiat Mitropolitul Olteniei.
Mănăstirea Tuturor Sfinților din Craiova este paraclis mitropolitan. Obștea este condusă de Maica Stavroforă Miriam Link, doctor in Teologie.
Biserica din lemn a mănăstirii conservă o pictură interioară deosebită și a fost ctitorită de monahul Daniil de la Mănăstirea Tismana in 1784, ca biserică in satul natal, Tălpășești, județul Gorj.
Foto: Mitropolia Olteniei
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 115
Id: 80890
Data: Apr 29, 2024
Imagine:
In data de 29 aprilie se implinesc 9 ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Roman Braga, mărturisitor al Ortodoxiei in temnițele comuniste, ajuns preot misionar in ..... Data: Apr 29, 2024 |
Părintele Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj pentru slujba de inmormantare a părintelui Constantin Țanu, preot militar, fost Inspector General și Șef al ..... Data: Apr 29, 2024 |
Studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din Capitală au interpretat ..... Data: Apr 29, 2024 |
Ca in fiecare an, icoana Intrării Domnului in Ierusalim a fost purtată sambătă seară in procesiune la Ierusalim. Fiecare din Bisericile Ortodoxe surori a avut ..... Data: Apr 30, 2024 |
Preotul Gheorghe Holbea, prodecanul responsabil cu activitatea studențească și internaționalizarea de la Facultatea de Teologie din București, a vorbit la ..... Data: Apr 30, 2024 |
Pelerinajul de Florii este unul dintre marile pelerinaje ale sărbătorilor de peste an. Mii de preoți și credincioși au mers in procesiune in ajunul Floriilor ..... Data: Apr 30, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).