Mitropolitul Irineu al Olteniei a fost invitat vineri, 02 octombrie, la festivitatea dedicată împlinirii a 50 de ani de la fondarea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova (1970-2020).
IPS Irineu a spus că UMF Craiova este „o instituție de suflet a Olteniei”. El a subliniat legătura medicinei cu Biserica, atât din punct de vedere al colaborării, cât și vocațional.
Mitropolitul a spus că în Oltenia medicina s-a dezvoltat cu mult timp înainte de înființarea UMF, în bolnițele mănăstirilor și în centrele medicale particulare.
„Doctorul este un om cu vocație”, a continuat părintele mitropolit.
„Medicina este un fel de altar, iar medicul este un sacerdot care lucrează împreună cu Dumnezeu la îndreptarea acestor slăbiciuni umane. Valoarea medicului este deosebit de importantă, pentru că el este chemat să lucreze cu Dumnezeu, de la naștere, în timpul vieții și până în clipa când omul trece din lumea aceasta”.
În cadrul momentului aniversar, Mitropolitul Olteniei a conferit distincția „Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana” – clasa I, Prof. Univ. Dr. Tudorel Ciurea, membru al Adunării Eparhiale, în trecut rector al UMF Craiova, informează Mitropolia Olteniei.
Foto credit: Mitropolia Olteniei
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 211
Id: 71488
Data: Oct 4, 2020
Imagine:
La Râmnicu Sărat, 15 elevi vor primi meditații gratuite în Centrul Educațional „Sfântul Mare Mucenic Lucian” care a fost sfințit joi de Arhiepiscopul Ciprian. Instituția se află la demisolul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
La acest centru 7 .....
Data: Oct 4, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a transmis un mesaj către studenți la început de an universitar.
Mesajul este structurat în 10 puncte. Unul dintre cele mai profunde îndemnuri a fost „Convertiţi-l pe Saul din voi în Pavel, pentru că este la limita .....
Data: Oct 4, 2020
Metroul rămâne cel mai rapid și eficient mijloc de transport din Capitală, mai ales pentru că evită blocajele care au loc în traficul de suprafață la ore de vârf. Află de unde și cum să-ți procuri abonament cu 50% reducere pentru studenți.
Chiar dacă în starea de .....
Data: Oct 4, 2020
Asociația Vasiliada a oferit joi, printr-un parteneriat cu CEZ România, 30 de tablete electronice elevilor din .....
Data: Oct 4, 2020
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a oficiat joi Sfânta Liturghie la altarul de vară al Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” de la Şura Mare, judeţul Sibiu, care şi-a sărbătorit
Data: Oct 4, 2020
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 08 Lumina lina
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 14 Invredniceste-ne Doamne m.Minodora
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 12 Paremia 3 s.Petronela
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 02 Fericit barbatul
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 22 Doamne miluieste de 12 ori
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 04 Doamne strigat-am
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).