În Duminica Sfinţilor Români, Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei le-a făcut o serie de recomandări duhovniceşti credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de hramul Mănăstirii Bucium din Iași.
- „Lupta Bisericii a fost dintotdeauna aceea de a-i convinge pe oameni că sfințenia și Împărăția Cerurilor sunt destinate tuturor celor botezați. Fiți sfinți precum Eu sunt sfânt, rostește Domnul Dumnezeu în Vechiul Testament. Pentru viața noastră este nevoie să încercăm a așeza lucrurile acolo unde le este locul”.
- „Să luptăm, să dăm prioritate omului celui dinlăuntru în raport cu omul nostru cel din afară”.
- „Să dăm prioritate rugăciunii inimii în raport cu rugăciunea buzelor”.
- „Să oferim prioritate Duhului în raport cu litera, forma și cele de suprafață. Suntem chemați să dăm prioritate cuvintelor învățate de la Duhul Sfânt, cum spune Sfântul Apostol Pavel, în raport cu cuvintele învățate din înțelepciunea omenească”.
- „Să dăm întru cele dintâi și întru cele din urmă prioritate cugetării ortodoxe, fundamentată pe Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinți, în raport cu cugetarea cea lumească, după duhul lumii”, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa.
În timpul Sfintei Liturghii, părintele ierodiacon Ignatie Cojocariu, secretarul mănăstirii, a fost hirotonit ieromonah, părintele protosinghel Cleopa Bungeanu a fost hirotesit duhovnic, iar doi cântăreți au primit hirotesia de citeț.
Foto credit: Doxologia / Flavius Popa
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 266
Id: 77230
Data: Jun 30, 2022
Imagine:
Parohia „Mănăstirea Cobia” din județul Dâmbovița a organizat miercuri cea de a 12-a ediție a Concursului Eparhial de Toacă, competiție .....
Data: Jul 1, 2022
Părintele Iosif Vatopedinul a fost crezut mort la naștere, dar și-a împlinit, în conlucrare cu Dumnezeu, un destin unic și plin de inspirație pentru ceilalți. S-a vorbit despre zâmbetul lui de după adormire, dar mai puțin despre faptul că s-a născut prematur, ceea ce amintește că .....
Data: Jul 1, 2022
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Suceava organizează un pelerinaj la mănăstirile din Ardeal și Oltenia, în perioada 22-24 .....
Data: Jul 1, 2022
Preasfințitul Părinte Visarion a slujit joi la hramul Schitului Periprava din Delta Dunării, metoc al Mănăstirii Cocoș. Ierarhul a oficiat și o slujbă de pomenire pentru deținuții politici exterminați prin muncă forțată în lagărul organizat în localitate de regimul .....
Data: Jul 1, 2022
Mănăstirea Putna a anunțat programul sărbătorii Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare, la împlinirea a 30 de ani de la canonizarea sa.
La liturghia de .....
Data: Jul 1, 2022
Catedrala Arhiepiscopală din Constanța a primit marți în dar, de hram, fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Raclele cu sfintele moaște au fost .....
Data: Jul 1, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).