Moaștele Sfantului Dimitrie cel Nou au fost purtate in procesiune pe strazile Capitalei | VIDEO

Duminică, 05 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase din Catedrala Patriarhală și purtate în procesiune pe străzile Capitalei.

Procesiunea restrânsă, formată din 3 autovehicule, a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

De pe Dealul Patriarhiei, moaștele și icoana Sfântului Dimitrie au fost duse spre Spitalul Municipal – Politehnica – Mihai Bravu până la Spitalul „Victor Babeș”, unde a avut loc o primă oprire și a fost rostită o ectenie și rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Pe tot parcursul traseului clericii au rostit rugăciuni către Sfântul Dimitrie pentru izbăvirea de boală și încetarea epidemiei de coronavirus.

Procesiunea a continuat spre Institutul „Matei Balș” unde s-a făcut o nouă oprire și au fost rostite rugăciuni. Mai departe, alaiul a mers spre Piața Victoriei – Universitate – Unirii.

La Universitate, a avut loc a treia oprire. În fața Crucii eroilor martiri din 1989 a fost intonat troparul Sfântului Dimitrie cel Nou.

Revenită la baza Dealului Patriarhiei, procesiunea s-a oprit la Crucea Brâncovenească unde a fost rostită încă o ectenie, iar moaștele au fost reașezate în catedrală.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 232

Id: 69746

Data: Apr 6, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).