Moastele Sfantului Elefterie, daruite bisericii inchinate acestui sfant

Miercuri, 7 octombrie 2009, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, a oficiat in sala Sfintilor Romani din Resedinta patriarhala, slujba de sfintire a noii racle cu particele din moastele Sfantului Mucenic Elefterie.La finalul slujbei la care au mai participat Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, parintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucuresti si exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor, precum si parintele Valer Ulican, consilier patriarhal si parohul Bisericii Sfantul Elefterie din Bucuresti, Intaistatatorul Bisericii noastre a rostit un cuvant de invatatura in care a subliniat ca moastele Sfantului Elefterie au fost daruite de catre Manastirea Ţiganesti, de langa municipiul Bucuresti, Bisericii Sfantul Elefterie din Bucuresti, racla fiind executata la Monetaria Statului din Bucuresti, prin purtarea de grija a Preasfintitului Varsanufie. Prin aceasta vedem cum intre manastiri si parohii prin intermediul moastelor sfintilor se creeaza o comuniune de sfintenie, de rugaciune, de binecuvantare. Rugam pe Sfantul Elefterie sa ne ajute tuturor sa pastram dreapta credinta, sa marturisim Ortodoxia oriunde ne-am afla si sa simtim ajutorul sfintilor in viata noastra, in viata parohiilor, in viata manastirilor si in toata lucrarea Bisericii, spre slava Preasfintei Treimi si spre cinstirea sfintilor lui Dumnezeu si spre a noastra bucurie si mantuire, a spus Intaistatatorul Bisericii noastre.La finalul slujbei, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a incredintat racla cu sfintele moaste parintelui consilier patriarhal Valer Ulican, parohul Bisericii Sfantul Elefterie din Bucuresti, urmand ca ea sa fie pusa spre inchinare credinciosilor la hramul Bisericii Sfantul Elefterie, in data de 15 decembrie 2009, cand se face si pomenirea sfantului, moment sarbatoresc, prilej cu care va fi prezenta la eveniment si maica Eufimia Popa, stareta Manastirii Ţiganesti.Cu prilejul sfintiri raclei, parintele paroh Valer Ulican si-a exprimat bucuria primirii moastelor Sfantului Elefterie pentru parohia pe care o pastoreste si a subliniat ca prin acest dar se evidentiaza comuniunea dintre parohie si manastire, prin ajutorul sfantului ocrotitor. Primirea moastelor Sfantului Mare Mucenic Elefterie reprezinta un mare odor pe care ni l-a oferit Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Ele reprezinta un mare dar pentru Biserica «Sfantul Elefterie», dar si pentru toti credinciosii care vin si se inchina cu evlavie acestui sfant, mare mucenic, care a fost diacon la varsta de 16 ani, la 18 ani preot, iar la 20 de ani Episcop al Iliricului. El a propovaduit in partile Iliricului, chiar si in partile Panoniei, a raspandit credinta crestina in timpul imparatului Adrian. Ne bucuram ca in Bucuresti avem aceasta frumoasa biserica, care de acum inainte va gazdui o parte din moastele sfantului nostru ocrotitor, care a trait in jurul anului 100. Sfintele moaste vor fi depuse spre cinstire si inchinare in biserica mare, Sfantul Elefterie - Nou, a declarat pentru cotidianul Ziarul Lumina, parintele Valer Ulican.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 806

Id: 2845

Data: Oct 9, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).