Cu ocazia implinirii a 500 de ani de la urcarea pe tron a Sfantului Voievod Neagoe Basarab, ctitorul Catedralei Arhiepiscopale si Mitropolitane din Targoviste, luni, 4 iunie, 2012, la Catedrala din Targoviste, Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop Targoviștei alaturi de Parintii Consilieri de la Centrul Eparhial, de numerosi preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie, urmata de un Te Deum si de binecuvantarea lucrarilor de restaurare a sfantului lacas, in urma avizarii proiectului de restaurare de specialisti din cadrul M.C.C., dupa cum ne informeaza Biroul de presa al Arhiepiscopiei Targovistei.La eveniment au participat oficialitati locale, dar si numerosi credinciosi din Municipiul Targoviste, tineri din cadrul Asociatiei Tinerilor din Arhiepiscopia Targovistei, elevi ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gura de Aur din Targoviste si studenti ai Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii Valahia din Targoviste.In cuvantul de invatatura, Inaltpreasfintia Sa a evidentiat importanta doctrinara si duhovniceasca a marii sarbatori a Sfintei Treimi si a amintit de importanta spirituala si istorica a Sf. Voievod Neagoe Basarab, de la a carui urcare pe tronul Ţarii Romanesti au fost sarbatoriti 500 de ani. Inaltpreasfintia Sa a amintit si pe Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului si Mitropolitul Ţarii Romanesti, parintele spiritual al Sf. Voievod Neagoe Basarab, datorita caruia marele voievod a parcurs drumul sfinteniei si ne ofera, peste veacuri, o pilda de virtute, de umilinta si de desavarsire, mai ales ca sfantul a initiat edificarea Catedralei si a tiparirii de catre Ieromonahul Macarie a cunoscutului sau Tetraevangheliar (1512). De asemenea, Inaltul Ierarh a pomenit faptul ca, tot anul acesta, se implinesc si 500 de ani de atestare documentara a judetului nostru, printr-un document emis de Sf. Voievod Neagoe Basarab. Dupa aceea, Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nifon a participat la Şedinta Festiva a Consiliului Judetean Dambovita, cu ocazia celor 500 de ani de atestare documentara a judetului.Lucrarile de constructie a sfantului locas au fost incepute in anul 1518, din porunca Sf. Voievod Neagoe Basarab, indemnat de Sf. Ier. Nifon, constructia fiind, apoi, terminata, in anul 1537, in timpul domniei Voievodului Radu Paisie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 22397
Data: Jun 5, 2012
Imagine:
Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adresat ostenitorilor Centrului de Presa BASILICA al Patriarhiei Romane, la sarbatoarea Sfintei Treimi, 04 iunie 2012: Sarbatoarea Sfintei Treimi orienteaza viata Bisericii catre modelul suprem de viața traita in .....
Data: Jun 5, 2012
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a resfintit in aceasta dimineata biserica Manastirii Stavropoleos din Bucuresti. Biserica manastirii a fost sfintita ultima data in anul 1940.In continuare, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a oficiat Sfanta Liturghie, .....
Data: Jun 5, 2012
La Sarbatoarea Sfintei Treimi Centrul de Presa BASILICA al Patriarhiei Romane isi serbeaza hramul. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhala, Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi din cadrul Centrului de Presa BASILICA, .....
Data: Jun 5, 2012
In perioada 4-6 iunie 2012, la Sediul Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei de la Roma, va avea loc Congresul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale și Meridionale, dupa cum ne informeaza Departamentul de informare și mass media al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei.La acest .....
Data: Jun 5, 2012
In ziua sarbatorii Sfintei Treimi, astazi, 4 iunie 2012, moment in care Centrul de Presa BASILICA iși sarbatorește hramul, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane s-a intalnit, incepand cu orele 15:00, in Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, cu .....
Data: Jun 5, 2012
Centrul de Presa BASILICA al Patriarhiei Romane isi serbeaza hramul, in fiecare an, in ziua sarbatorii Sfintei Treimi. Astfel, la aceasta mare sarbatoare imparateasca, la 4 iunie 2012, momentul aniversar a fost marcat in Catedrala Patriarhala printr-o slujba de Te Deum in prezenta .....
Data: Jun 5, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).