Primele persecutii impotriva Bisericii au venit din perspectiva iudaismului, care tinea la monoteism, iar in momentul in care crestinii au postulat monoteismul, au venit paganii si i-au persecutat. Persecutiile inceteaza datorita Sfantului Constantin cel Mare, care ii invita pe episcopii persecutati sa scrie cu cerneala Crezul ortodox scris in persecutii cu sangele martirilor. Un interviu despre persecutii cu prof. dr. Daniel Benga.Va rugam sa abor­dati persecutiile din perspectiva iudaica. Care au fost cauzele acestei persecutii?Crestinii au fost persecutati de catre iudei pentru ca-L recunosc pe Hristos ca fiind Fiu al lui Dumnezeu. Evreii tin la uni­citatea Dumnezeului transcendent, nerecunoscandu-L pe Hristos ca Mesia, si oricine Il recunoaste aduce blasfemie lui Dumnezeu, si pentru aceasta trebuie sa moara. Aici avem evi­dent cazul Sfantului Arhidiacon Ştefan, care este si primul martir al Bisericii. Urmasii lui Hris­tos, crestinii din Ţara Sfanta, vor fi persecutati in continuare de catre iudei pe baza acestei realitati. De aceea si Sfantul Apos­tol Pavel a fost unul dintre marii persecutori. Victime ale persecutiei iudaice au fost si Sfantul Apostol Iacob, fratele Domnului, aruncat de pe aripa templului din Ierusalim, si crestinii persecutati de catre sinedriu despre care vorbeste cartea Faptele Apostolilor.Persecutia iudaica nu a fost de amploare si foarte provocatoare pentru crestinism. De ce?Deoarece n-a fost de durata mare, pentru ca Mantuitorul inviaza, si credinta crestina in­cepe sa se vesteasca dupa anul 30. In anul 66, Ierusalimul este daramat de armatele lui Tit si Vespasian si in acel moment, sa spunem, puterea politica evre­ias­ca inceteaza si persecutiile nu mai sunt posibile din punctul de vedere al statului. Avem cam 30 de ani in care persecutiile sunt restranse numai la sfera comunitatilor din Israelul de astazi, din Palestina.Astfel de persecutii nu au putut avea loc in alte comunitati, cum ar fi in Roma. Co­mu­ni­tatea iudaica din Roma s-a im­partit, unii L-au acceptat pe Hristos ca fiind Mesia, altii nu. Şi atunci au inceput sa aiba loc dispute intre ei, lucru care a facut ca imparatul Claudiu sa-i alunge pe iudei, crestini si ne­cres­tini din Roma in anul 49. Disputa merge si mai departe. Sfantul Apostol Pavel a fost persecutat neincetat in toate comunitatile iudaice prin care el a mers sa vesteasca Evanghelia, pentru ca el mergea mai intai in sinagoga iudaica, unde mesajul sau era mult mai usor de acceptat. Sa vestesti intr-o lume politeista un singur dumnezeu era mai complicat.A influentat cumva persecutia iudaica persecutarea crestinilor de catre pagani?Cele doua persecutii nu au legatura una cu alta. In lumea romana, cauzele sunt cu totul diferite, crestinismul vine cu monoteismul exclusivist. Adica un Dumnezeu care nu mai accepta sa fie cinstiti alti zei alaturi de el. Şi aceasta este o problema din start intr-o societate politeista, in care omul nu traia in afara de religie. Viata lui sociala, culturala sau econo­mi­ca nu era rupta de religie. Pri­mele persecutii impotriva Bi­se­ricii au venit din perspectiva iu­daismului care tinea la mo­no­teism, iar in momentul in care crestinii au postulat monoteismul, au venit paganii si i-au persecutat. Deci remarcam ca este o intreaga complexitate a acestor persecutii care au cauze intru totul diferite.Care a fost situatia cres­ti­ni­lor in afara imperiului? De ce au fost acestia persecu­tati?Lucrurile au stat diferit. In primele trei veacuri, marea opera de vestire a Evangheliei a avut loc aproximativ in granitele Imperiului Roman, dar si in Imperiul Persan, o dimensiune ui­tata de noi. Or, in Imperiul Per­san, crestinismul s-a dezvoltat mult mai liber, pentru ca cele doua imperii erau imperii concurente, erau mereu in razboi. Era evident avantajos pentru persani sa sustina oameni care erau persecutati la Roma, pentru ca acestia puteau merge la ei. Primii 300 de ani sunt ani de libertate si credinta crestina se dezvolta intr-o ma­ni­e­ra libera. Dar lucrurile se schim­ba in sec. IV, cand dupa ce Constantin cel Mare da libertate crestinismului, crestinii pot deveni aliati foarte periculosi pentru crestinii din Imperiul Per­san, si atunci incep persecutiile in Imperiul Persan in timpul im­paratului Shapur al II-lea.In alte zone nu ne putem pronunta, pentru ca nu avem documente foarte clare. Noi stim ca misiunile au avut loc. De exemplu in India, unde a mers Sfan­tul Apostol Toma, este evident ca au fost crestini din primele veacuri, iar contextul in care ei s-au dus a fost tot unul politeist. Adica intregile regiuni de cres­ti­nism au fost intre pagani. Sau avem martiri dintre goti persecutati chiar de gotii insisi care au ramas pagani. Deci realitatea s-a repetat neincetat. In momentul in care a fost in­cres­ti­na­ta Rusia, in timpul lui Vladimir, doi dintre fiii lui, Hleb si Boris, au fost omorati de catre un frate pagan. Deci lucrurile sunt mereu asimilate si ase­ma­na­toa­re de cate ori avem de-a face cu societati politeiste oriunde s-a vestit Evanghelia.Care este rolul Sfantului Constantin cel Mare in contextul persecutiilor?Rolul imparatului Con­stan­tin cel Mare referitor la perioada persecutiilor este evident acela de a incheia aceasta perioada. Şi nu numai ca o incheie, in actele pe care el le emite incepand cu toamna anului 312, dupa ce il invinge pe Maxentiu si devine singur stapanitor al Occi­den­tu­lui si dupa ce il invinge si pe Liciu in 324 si ramane singurul imparat, toate legile pe care el le da sunt legi in care nu va face din crestinism religie de stat, asa cum poate de multe ori gre­sit se spune, ci o face o religie li­be­ra, care poate exista in impe­riu alaturi de toate celelalte, dar pe care o va favoriza incet, incet. Acest proces de favorizare a cres­tinismului va ajunge in anul 380, prin edictul Cunctos populos, emis la Tesalonic de catre imparatul Teodosie cel Mare, religie a Imperiului Roman din acea vreme.Importanta actiunilor Sfan­tu­lui Constantin cel Mare cel mai bine poate fi aratata prin ur­ma­to­rul episod. Sfintii episcopi per­se­­cutati sunt invitati de Con­stan­tin cel Mare la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Ne istoriseste Teodoret de Cir in istoria sa bisericeasca ca unii aveau ochii scosi, altii mai­nile mutilate si altii picioarele. Adica purtau cu ei semnele persecutiilor. Şi vin invitati intr-un palat imperial, iar imparatul nu s-a asezat pe scaun pana n-au sezut mai intai ei pe scaune, ca semn de cinstire. Tot acest istoric ne spune ca imparatul Con­stantin cel Mare s-a dus la Sfantul Pafnutie, care avea ochii scosi si inca puroi in orbite, si i-a sarutat orbitele ochilor. Aceasta este noua realitate pe care im­paratul Constantin cel Mare o produce. Este o schimbare radicala. Dar ceea ce martirii au mar­turisit si acesti marturisitori, care inca nu murisera, au scris dupa aceea la Niceea si Constantinopol, adica intreaga lor credinta in Sfanta Treime, in Dumnezeu cel Vesnic, in viata vesnica, au sintetizat-o in Crezul de la Niceea si Constantinopol, Crezul nostru ortodox. Eu obis­nu­iesc si imi place sa spun, ina­in­te sa fie scris cu cer­nea­la, Crezul a fost scris cu sangele mar­tirilor in aceste persecutii. De aceea este atat de mare si important. (Interviu publicat in Ziarul Lumina din data de 12 martie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 713

Id: 29088

Data: Mar 12, 2013

Imagine: