Muzeul Etnografic din satul Buda a fost inaugurat duminică de Ziua Naţională a României.
Ideea proiectului aparţine familiei Mihăilă din satul Buda, în special tânărului Mihăilă Alin, elev al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman.
Tânărul a moștenit această pasiune de a readuce în lumină satul tradițional românesc de la părinții lui, informează Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.
În demersul său el a fost sprijinit de familie, atât moral, cât și financiar, reușind ca într-un timp foarte scurt să reabiliteze casa străbunicilor, ajutat fiind de vărul său Dumitru David.
„Într-o seară, gândindu-mă la ce aș putea face pentru a promova valoarea satului natal, am descoperit această oportunitate de a înființa un muzeu etnografic. La începutul proiectului, foarte puține persoane credeau în finalizarea lui. Primeam critici din toate direcțiile. Toată lumea spunea că este un timp pierdut”.
„În ciuda tuturor obstacolelor, mi-am continuat activitatea, nădăjduind că, ușor, ușor, voi ajunge la ceea ce mi-am propus. Vreau să subliniez faptul că au fost în jurul meu oameni care m-au sprijinit, au crezut în mine și în potențialul meu”.
„Am avut un scop foarte bine definit: de a pune accent pe valoarea țăranului român de altădată. Aceasta a fost premisa de la care am pornit și pe care o voi susține până la capăt”, a subliniat Mihăilă Alin.
La eveniment au participat preoți din comuna Blăgești, reprezentanți ai autorităţilor locale, cadre didactice din învățământul primar și universitar, alături de credincioșii satului Buda.
La finalizarea muzeului au participat și oameni din sat care au dorit să contribuie cu obiecte tradiționale vechi, pentru a sprijini munca celor doi tineri.
După slujba de sfințire a avut loc un program artistic încununat prin intonarea de toți cei prezenți a Imnului Național „Desteaptă-te, române!”.
Arhiepiscopul Timotei şi Episcopul vicar Emilian Crişanul au inaugurat miercuri noul corp al Bibliotecii de la Facultatea de Teologie din Arad.
Spaţiul inaugurat în data de 4 decembrie cuprinde 25.000 de volume.
La slujba de binecuvântare au participat Prof. .....
Data: Dec 4, 2019
În cadrul simpozionului organizat marţi la Sibiu, cu prilejul Zilelor Şaguniene, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a vorbit despre evenimentele din .....
Data: Dec 4, 2019
Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul a fost sărbătorit în ziua sa de pomenire, 2 decembrie, în Tanzania la 2.000 de metri altitudine.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Agatonic, Episcop de Arusha şi Tanzania Centrală.
După slujbă, a fost .....
Data: Dec 4, 2019
Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, general al împăratului Liciniu, a fost decapitat în anul 320 pentru că era creștin și a îndrăznit să spargă în bucăţi idolii pe care împăratul îi venera şi să împartă săracilor aurul din care erau făcuți.
Cinstitul său cap se .....
Data: Dec 5, 2019
5 decembrie este Ziua Internațională a Voluntarului.
Sărbătoarea a fost înfiinţată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1985 pentru a evidenţia contribuţia importantă a acţiunilor de voluntariat în dezvoltarea societăţii, dar şi pentru a oferi exemple de .....
Data: Dec 5, 2019
În ziua sărbătorii Sf. Ier. Nicolae, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie .....
Data: Dec 5, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).