Maramureșeana Cristina Pop și-a urmat soțul in Belgia, unde acesta a devenit parohul comunității romanești din Zeebrugge. Chiar dacă a urmat cursuri de management și resurse umane in țara de adopție, prima ei dragoste, ca absolventă de Litere, a rămas literatura, astfel că scrie și publică volume de poezie.

Preoteasa Cristina Pop a povestit, intr-un interviu acordat Basilica.ro, despre preocuparea romanilor din diaspora pentru hrana spirituală și pentru păstrarea legăturii cu rădăcinile lor romanești.

Ce v-a marcat cel mai mult la contactul cu civilizația și cultura belgiană, respectiv flamandă?

Dacă din cărțile de istorie cunoșteam Belgia sau Țările de Jos pentru frumusețea arhitecturală a catedralelor gotice cu ogive, arcuri butante și rozete de un farmec poetic al altor vremuri sau prin pictorii Van Eyck, �Bruegel, Rubens, de-adevăratelea contactul a fost nu o experiență de realitate virtuală, ci una veridică prin coexistența acestor lucruri palpabile in zilele noastre.

Specificul culturii flamande se regăsește din abundență in orașele reprezentative ale Flandrei și se evidențiază prin permanență, clasicitate, frumusețe, toate acestea in jurul clădirilor ce emană veșnicie, pietate, solemnitate.

Per ansamblu, spațiul belgian este unul eterogen, cuprinde o multitudine de culturi capabile să conviețuiască și poate acest lucru e inlesnit și de organizarea politico-administrativă a țării in regiuni, cu trei limbi oficiale peste care se suprapune factorul european, migrațiile proaspete.

Imi place să imi imaginez această țară ca pe o seră in care cresc diverse specii de plante, in camere cu zone de temperatură adecvate, neținand cont de ploaia ce udă pereții de sticlă. Monarhia are cu siguranță rolul său.

Poartă cu sine Maramureșul pretutindeni

Ce vă lipsește cel mai mult din Maramureșul natal?

Maramureșul natal e locul de poveste ale cărui particularități culturale și spirituale m-au așezat in această formă a ființei pe care o port cu mine aici, unde trăiesc și gandesc ținand cont de lucrurile care se schimbă necontenit și a căror sumă suntem.

Țara Maramureșului, impărțită și ea pe zone sau văi, este comparabil de colorată, lingvistic și prin modul de viață, cu ținutul belgian.

Mi-aș dori să pot aborda aceste aspecte de viață belgiană și romanească de-a lungul timpului printr-un proiect comparativ al celor două culturi cu elevii școlii parohiale, ca să vedem ce s-a schimbat și in ce mod pentru cele două comunități – evident ambele impactate de istoria europeană.

Cred că am descoperi mai multe lucruri in comun decat ne imaginăm azi printre rămășițele zilei, adică privind la cele ce ne inconjoară in prezent.

Cum a fost experiența studiilor de specializare făcute la Bruxelles? Ai reușit să invățați și puțină flamandă?

Studiile făcute la Bruxelles in franceză și engleză s-au axat in principal pe �muncă�, și aici mă refer la cursuri de la resurse umane la dreptul muncii, de la contabilitate la economie, de la managementul lanțului de aprovizionare la informatică pentru business. Mă refer la muncă pentru că este, de fapt, acel axis mundi in jurul căruia gravitează tot ce inseamnă demografie și viață a cetății.

Acel �labor� din engleza sau �travail�, in franceză, ce definesc activitatea și travaliul deopotrivă. Cumva societatea urmează acel ora et labora, discutabil in ce proporții, și, astfel, adaptarea tuturor nou-veniților se organizează prin sectorul social bine structurat – apropo de arcurile butante gotice.

Cursurile de limba flamandă au fost puține la număr pană in prezent, dar vă asigur că este o limbă deosebită, pe care răman curioasă să o descopăr in continuare.

Cum arată, ce lucrează și ce preocupări au romanii din comunitatea parohială Zeebrugge?

In funcție de zona in care locuiesc și de așezămintele economice cu care au contact pentru asigurarea traiului zilnic, ca și alți romani in Europa, romanii din comunitatea parohială Zeebrugge provin din diverse zone ale Romaniei și astfel formează o mică Unire in biserică.

Din punct de vedere profesional, in zonă, romanii lucrează mai cu seamă in agricultură, menaj, construcții, transport și logistică, comerț, centre medicale de ingrijire – mai cu seamă a varstnicilor, in spitale, in agenții de recrutare, in școli sau chiar in sectorul public al primăriilor și bibliotecilor.

Pot spune că romanii sunt preocupați de latura duhovnicească și că incearcă să echilibreze abundența materială cu a-și hrăni sufletul. Nevoia de a-L cinsti și primi pe Dumnezeu este una din nevoile fundamentale pe care romanii �o conștientizează odată ce au ajuns pe un alt pămant.

Romanii din diaspora au mulți copii

Ce anume oferă in mod special biserica romanească de acolo celor care ii calcă pragul?

Biserica romanească este formată din credincioși, din nevoile acestora, din amarul și bucuria care ii locuiesc și, avand o biserică unde să iși identifice aceste nevoi, să le recunoască și să le accepte pentru a se vindeca, de fapt, și a mulțumi, este un lucru mare.

Poate in lumea actuală aceste nevoi sunt facil gestionate prin ședințe psihoterapeutice, de dezvoltare personală, de abordare a altor filozofii și credințe, dar este foarte importantă legătura omului cu Dumnezeu și felul in care il lăsăm pe Dumnezeu să lucreze cu noi, felul in care ne raportăm la sursa existenței noastre in trup și in duh, de aceea Biserica oferă in principal această regăsire a legăturii pierdute.

Intregul parcurs al vieții noastre este plin de indicii vizibile sau invizibile, de lucruri care revin pană reușim să le indreptăm. Biserica este acolo pentru a asigura continuitatea existenței noastre in acest spațiu și a continua lucrarea de credință incepută de două milenii, pe care este vital să o revendicăm, pentru că ea este, există acolo.

Nu este nevoie să redescoperim roata, ci să ne aliniem acestui program ciclic al manifestării in credință și faptă, iar calendarul romanesc imbină aspectele vieții interioare cu cele exterioare.

Problema apare cand acest calendar al neamului nu se suprapune identic peste calendarul societății contemporane multiculturale, pentru că nu facem ajustările necesare. Dar, intr-o lume cu Dumnezeu, toate sunt in armonie.

Sunt mulți copii in comunitate? Aceștia mai țin legătura cu țara?

Comunitatea are mulți copii și este un lucru imbucurător mai cu seamă cand aceștia vin la biserică, sunt botezați și educați in credința ortodoxă.�Să celebrăm libertatea credinței și să o cultivăm in sanul familiei este un aspect definitoriu pentru buna educație a adultului de mai tarziu, indiferent in ce țară sau pe ce continent trăim.

Antropologic și psihologic vorbind, acest lucru nu doar că asigură continuitatea unui neam, dar elimină traumele ce țin de apartenență și identitate din sufletul adultului de mai tarziu.

Exemple edificatoare avem in culturile lumii și, dacă analizăm fenomenul continuu al migrației pe Glob, vom observa că personalitățile care s-au distins au avut o bază solidă a credinței și a legăturii comunitare, iar acest lucru este pur și simplu inălțător.

Scrisul, un stetoscop care ia pulsul sufletului

Cum v-ați descoperit vocația pentru poezie și ce vă inspiră să scrieți?

Poezia este pentru mine un canal de comunicare a ideilor și gandurilor. Este un lucru frumos să ne ascultăm gandurile, să ne punem intrebarea de unde vin și incotro se indreaptă, care este legătura neurolingvistică cu sufletul, ce beneficii are această exprimare și implicit dacă mai servește poezia azi.

Cred că ars poetica este personală, diferită de la un poet la altul, de la un scriitor la altul, iar simplul fapt de a scrie inseamnă a lua pulsul cu un stetoscop al interogației interioare aspectelor ce ne tranzitează trupul, gandul, simțirea.

Suntem oameni fizici, dar ne-am indepărtat de corpul nostru incat existăm mai mult in oglindirea noastră in lucrurile ce ne inconjoară. Sunt ceea ce am sau ceea ce imi lipsește prevalează asupra faptului că sunt ceea ce sunt, creația lui Dumnezeu.

Scriind, iți definești conturul ce te conține drept ființă cu o moștenire culturală, cu un deziderat ce se vrea identificat și apropriat pentru a te valida in intregimea cu care ești menit acestei lumi.

Descoperim noi, oamenii, oare totul cu care am fost inzestrați de Dumnezeu in mod gratuit sau acest lucru implică o contribuție personală? Cred că e important să fim turiști ai propriilor intrebări, să călătorim in cunoașterea pe care o deținem și să nu ne fie frică să descoperim toate de ce-urile pe care o generație le predă următoarei.

Există o relație intre poezie și traiul departe de patrie? Dacă da, cum ați descrie această relație?

Poezia este pretutindeni in jurul nostru, indiferent dacă este vorba de traiul departe de patrie la propriu sau căutarea unei patrii. �Limba romană este patria mea� (N. Stănescu) a devenit refugiul poetic al cetățenilor pentru care nu pămantul este vectorul important al existenței, ci limba, iar a vorbi implică eterul, văzduhul, dar și procesul din spatele sunetelor, gandirea.

Ca o impărtășire este relația dintre poezie și traiul departe. Astfel, nu mai există departele, este anihilat de apropierea slovei de foc ce hrănește.

Bineințeles că distanța de patrie poate fi o sursă de sondare a trăirilor, dar niciunul din noi nu va sta veșnic pe acest pămant, scopul este de a călători in altă patrie, in Impărăția Tatălui și atunci este bine să ne identificăm poezia personală in viață de zi cu zi, să ne curgem acțiunile precum o caligrafie, să analizăm trăirile omului de dimineață, ale omului de la pranz și ale omului de seară.

Vom descoperi in noi mai mulți oameni care ne locuiesc și vom fi uimiți.

A fi departe presupune a lua o distanță față de ceva, a vedea și implicit a ințelege mai bine. Cuvantul �poezie�� vine din poiesis din greaca veche și exprimă acțiunea de a crea.

Pentru că ne transferăm ființa lucrurilor materiale și le animăm cu dorințele noastre, un exercițiu bun ar fi de a crea acest om interior ascuns inlăuntrul nostru. Să il scoatem la lumină prin poezie, prin cuvantul său adresat lumii.

Preoteasa, sprijinul comunității din diaspora

Care este rolul preotesei intr-o comunitate din diaspora și cum v-ați adaptat la această nouă responsabilitate, după ce soțul a devenit parohul comunității din Zeebrugge?

Rolul preotesei in diaspora este de a fi un colaborator iscusit și de nădejde al preotului, pentru că in această familie nevoile nu mai sunt personale, ci comunitare și, atunci, preoteasa nu mai are [doar] propriii copii de educat și nevoi personale de gestionat, ci iși modulează in așa fel rolul, pentru a asista cat mai bine această mare familie a comunității, o oglindă a familiei mici de acasă.

Nu ne dăm seama de importantă covarșitoare a acestui rol pentru că mai intai nu il tratăm ca pe un rol, iar apoi nu il vedem pe deplin ancorat in noi, dar el se construiește impreună cu comunitatea și cu provocările care apar pe parcurs.

După ce soțul meu a devenit parohul comunității din Zeebrugge, am putut să descopăr nevoile reale ale credincioșilor și să imi dau seama că, așa cum un bebeluș are nevoile sale de bază, ce e imperios necesar a fi satisfăcute – și aici vorbim despre iubire, prezența conștientă, sprijin –, tot așa și o comunitate in formare are nevoie de timpul, ingăduința și hrana adecvată pentru a se constitui.

Este foarte important ritmul in care se intamplă această creștere a comunității și evenimentele care il parcurg. Dacă resortul ce adună credincioșii din diaspora in jurul bisericii este căutarea acelui acasă pierdut, atunci responsabilitatea este de a fi acolo ca dintotdeauna, adică de a ne adapta tuturor schimbărilor și condițiilor in care ființăm ca biserică printr-o naturalețe a veșniciei pe care să o cultivăm, apare sentimentul de implinire in biserică, de incărcare a bateriilor credinței, de imbunătățire a vieții noastre pe zi ce trece.

Ce mesaj aveți pentru comunitățile romanești din diaspora?

Comunitățile romanești din diaspora mă uimesc prin originalitatea, adaptabilitatea și zelul lor de fiecare dată cand le vizitez, fie in Belgia sau altă țară europeană, ele manifestă un deplin respect pentru ortodoxie și in aceeași măsură pentru țară in care locuiesc.

Simt aceste comunități strans unite in jurul Bisericii, iar darul cel mai de preț pe care il fac societății sunt actuala și permanenta cercetare pentru a păstra starea creștinului curată la nivel individual, educarea copiilor in duh creștin, apartenența la valorile definitorii ale predecesorilor pentru a susține astfel viața unei societăți ce il conține pe Dumnezeu.

Nu pot decat să felicit aceste comunități pentru dăruirea cu care cultivă un mediu adecvat și nobil sufletește.

---

Preoteasa Cristina Pop este asistent financiar și administrativ la o Școală Europeană din Belgia. In vara acestui an, a lansat volumul de poezie „Dincolo de cuvinte”, publicat la Editura Siono din București.

Sambăta și duminica, ea coordonează Școala Parohială, care desfășoară activități la Centrul cultural din Knokke Heist și la biserica parohială din Zeebrugge. „Copiii se formează astfel intr-un mediu adecvat susținerii identității și consideră aceste repere naturale in societatea actuală”, spune ea.

Foto credit: Fotomonaj Basilica.ro cu fotografii din arhiva personală a Cristinei Pop (deschidere articol)

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 201

Id: 77433

Data: Nov 28, 2022

Imagine: