În ziua de 28 octombrie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate mai multe hotărâri, între care menționăm:
1. Declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, precum și aprobarea programului cadru teologic-educațional, cultural și mediatic.
2. Au fost aprobate mai multe texte liturgice: completarea Slujbei Sf. Mare Mc. Chiriachi (7 iulie); Acatistul Sf. Mc. Nicandru și Marcian (8 iunie); Slujba și Acatistul Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian (13 septembrie) și Slujba și Acatistul Mc. Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (26 aprilie), precum și includerea acestor texte în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române.
3. S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.
A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.
De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989.
Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui.
Canonizarea sfinților fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii.
4. În perspectiva alegerilor prezidențiale din anul 2019 și a celor locale și parlamentare din anul 2020, au fost reafirmate principiile enunțate în mai multe rânduri de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe cu privire la responsabilitatea clericilor pentru păstrarea neutralității politice în perioada electorală.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Militarii Batalionului 495 Protecția Forței „Vulturii Negri” încep activitatea zilnică prin rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”.
Centrul de Televiziune şi Film al MApN a postat pe pagina de
Data: Nov 5, 2019
Sute de români se îndreaptă în această perioadă spre Grecia pentru a participa la sărbătoarea Sfântului Nectarie în insula unde ierarhul și-a petrecut ultimii ani ai vieții.
Un pelerinaj organizat de Basilica Travel cu această ocazie va începe joi.
Pelerinii .....
Data: Nov 5, 2019
Parohia „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” – Alcamo, din Protopopiatul Ortodox Român- Sicilia, a aniversat duminică 10 ani de la înființare, informează
Data: Nov 5, 2019
Academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, va conferenția la finalul acestei luni în cadrul Serilor Filocalice organizate de Asociația Studenților Ortodocși (ASCOR) București.
Evenimentul va avea loc joi, 28 noiembrie, la ora 18:30, în Aula Magna a .....
Data: Nov 5, 2019
George Dumitru, un tânăr de 28 de ani din Teleorman, duce mai departe cu ajutorul tatălui său o tradiție veche de câteva sute ani: fabricarea țesturilor pentru pâine.
„Pasiunea mea a început oarecum din întâmplare, când eram în vacanța de vară în curtea bunicii mele .....
Data: Nov 5, 2019
S-a umplut din nou Dealul Patriarhiei cu mii de chipuri mai tinere sau ridate, mai înfrigurate și ostenite de așteptare sau mai liniștite și mângâiate de .....
Data: Nov 5, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).