Preafericitul Părinte Gheorghe al III-lea, noul Arhiepiscop al Ciprului, a fost intronizat duminică in Catedrala „Sfantul Apostol Barnaba” din Nicosia, informează Cyprus Mail.
Ceremonia de intronizare a fost prezidată de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, la eveniment fiind prezenţi reprezentanţi ai altor Biserici Ortodoxe, numeroşi ierarhi, clerici şi credincioşi, reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi locale cipriote.
In cuvantul rostit la intronizare, Preafericitul Părinte Gheorghe al III-lea a precizat că a acceptat noua misiune, recunoscand greutatea responsabilității pe care i-a atribuit-o Dumnezeu.
„In Cipru, Biserica are primul cuvant şi ochii tuturor sunt pe mine”.
„Secolul�21�este unul provocator, in care tradițiile se destramă și oamenii incearcă să construiască fundații pe un teren stancos”.
„Biserica este un refugiu pentru oameni, la care ei apelează pentru răspunsuri la intrebările care ii afectează. Este de datoria mea să le fiu alături și să sprijin fiecare persoană”, a subliniat noul conducător al Bisericii Ciprului.
Intr-un�interviu�publicat la scurt timp după alegere, noul Arhiepiscop al Ciprului a declarat că va urma linia predecesorului său, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea.
Biserica Ortodoxă Romană a fost reprezentată la acest eveniment de�Inaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Targoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
In mesajul de felicitare transmis Arhiepiscopului Ciprului, după alegerea in noua demnitate, Patriarhul Romaniei i-a urat „ani binecuvantaţi in slujirea poporului binecredincios al Ciprului”.
Noul Arhiepiscop al Ciprului
Noul Arhiepiscop al Ciprului, Preafericitul Părinte Gheorghe al III-lea, s-a născut in 25 mai 1949, la Athianou. Cu o bursă din partea Fundației de Burse de Stat din Cipru, a studiat Chimia la Universitatea din Atena intre 1968 și 1972. După absolvire, a studiat Teologia la aceeași universitate, urmată de studii suplimentare in Anglia, atat in domeniul chimiei, cat și al teologiei.
In 1984 a fost hirotonit diacon și in 1985, in perioada de păstorire a Arhiepiscopului Hrisostom I al Ciprului, a fost hirotonit preot și arhimandrit. In 1994 și-a asumat atribuțiile de Secretar al Sfantului Sinod.
In paralel cu atribuțiile de mai sus, a lucrat și ca profesor de chimie in școlile secundare.
A fost hirotonit episcop in 26 mai 1996, iar in 29 decembrie 2006 a fost ales Mitropolit de Paphos. A fost desemnat să reprezinte Biserica Ciprului la conferințele pan-ortodoxe și in dialogul cu romano-catolicii, precum și să prezideze comisiile de bioetică și de educație ale Sfantului Sinod.
Sfantul Sinod�al Bisericii Ciprului l-a ales�in 24 decembrie 2022 Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Intregului Cipru.
Ierarhul urmează la conducerea Bisericii Ciprului după trecerea in veşnicie a Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea, in data de 7 noiembrie 2022, la varsta de 81 de ani, după o suferinţă indelungată.
Surse foto: Facebook / Ionut Adrian Ghibanu, cyprus-mail.com, orthodoxianewsagency.gr
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 217
Id: 77662
Data: Jan 10, 2023
Imagine:
Episcopul Macarie al Europei de Nord a slujit de Bobotează la Parohia „Sfanta Treime și Sfantul Ioan Botezătorul” din Stockholm, Suedia.
După Sfanta Liturghie și Sfințirea Mare a apei, ierarhul, cu preoții și .....
Data: Jan 10, 2023
.....
Data: Jan 11, 2023
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a vizitat luni aşezămantul pentru bătrani din localitatea Alexandru Ioan Cuza, Republica Moldova. Ierarhul a oferit daruri, alimente și produse de igienă beneficiarilor centrului social.
Darurile au .....
Data: Jan 11, 2023
O copie a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa din Muntele Athos a fost adusă duminică in Parohia Lada din judeţul Teleorman.
Icoana, care va rămane permanent in lăcaşul de cult, a fost sfinţită de Episcopul Galaction .....
Data: Jan 11, 2023
In ziua cinstirii Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, Arhiepiscopul Teodosie iși serbează onomastica. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel i-a transmis Inaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Arhiepiscopul Teodosie s-a născut in 12 .....
Data: Jan 11, 2023
„O țară poate fi apărată cu o armată puternică sau cu monumente de care sunt legate mii de inimi”, spune basarabeanul Iulian Rusanovschi. La sfarșitul anului trecut, el a publicat o nouă carte sub genericul „Războiul .....
Data: Jan 11, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Evanghelie si viata - Duminica 5 dupa Sf Pasti A Samarinencei - PS Ignatie
Evanghelie si viata - Duminica 4 dupa Sf Pasti - Pr Arhid Ionut Mavrichi
Evanghelie si viata - Duminica Sf Ioan Scararul - Pr Prof Dr Daniel Benga
Evanghelie si viata - Duminica dupa Nasterea Domnului - Pr Dr Cristian Antonescu
Evanghelie si viata - Duminica dinaintea Nasterii Domnului - Pr Dr Alexandru Barna
Evanghelie si viata - Duminica 24 dupa Rusalii - Pr Dr Cristian Galeriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).