]]>Referitor la punerea în aplicare a deciziei judecătoreşti de evacuare a persoanelor care locuiesc ilegal în imobilul din strada Doina nr. 7 din sectorul V al Capitalei aflat în proprietatea parohiei Bărbătescu-Vechi precizăm: Până în prezent, şapte dintre cele 14 persoane care locuiau ilegal în imobil s-au conformat hotărârii judecătoreşti şi s-au întors în imobilele deţinute în proprietate sau au găsit o altă soluţie locativă. Consiliul parohial al parohiei Bărbătescu-Vechi a identificat o casă la Sărata-Monteoru (judeţul Buzău) pentru o familie formată din doi-trei membri, iar celelalte persoane evacuate vor fi cazate temporar într-unul din aşezămintele sociale ale Arhiepiscopiei Bucureştilor până la identificarea unei soluţii locative definitive. Consiliul parohial a hotărât să sprijine financiar şi să ajute la mutarea persoanelor în cauză. Reamintim că evacuarea persoanelor care locuiesc ilegal se datorează stării avansate de degradare a clădirii care nu mai prezintă siguranţă pentru o folosinţă îndelungată, iar autorităţile locale au solicitat imperios proprietarului, parohia Bărbătescu-Vechi, să consolideze şi să restaureze imobilul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 700
Id: 57182
Data: Oct 20, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 18 octombrie 2015, la Catedrala copiilor Sfântul Mucenic Sava din municipiul Buzău, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlinește astăzi, 19 octombrie 2015, 56 de ani. Înaltpreasfinția Sa s-a născut la 19 .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Sala Filarmonicii Paul Constantinescu din Municipiul Ploieşti s-a dovedit neîncăpătoare, pentru spectatorii Festivalului Corurilor Parohiale din Municipiul Ploiești. .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Congresului Internațional de Teologie Relația dintre parohie și școală în viața și .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Credincioşii Parohiei Dărăști Filipescu, din comuna Dărăşti-Ilfov, se vor ruga începând de astăzi, 18 octombrie 2015, într-un nou locaş de cult. Biserica aflată încă în construcţie a .....
Data: Oct 20, 2015
]]>La sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 17 și 18 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia .....
Data: Oct 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).