Nu este destul să ne vorbim limba și să o prețuim declarativ, a explicat Președintele Academiei Romane

„E foarte bine că ne vorbim limba și că o prețuim declarativ, dar nu e destul. E nevoie să o și cunoaștem corect și mai e nevoie să o apărăm”, a spus, joi, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Romane, in cadrul unei festivități organizate cu ocazia Zilei Limbii Romane.

In discursul susținut, Președintele Academiei Romane a evidențiat faptul că, la nivel decizional, „nu se poate discuta vreodată, intr-o entitate a ministerului, reducerea orelor de Limbă și literatură romană”.

„Limba și literatura romană, pe teritoriul Romaniei, al Republicii Moldova și in alte părți, trebuie să rămană o disciplină sau discipline de bază”, și-a consolidat punctul de vedere acad. Ioan-Aurel Pop.

Limba trebuie protejată

Asemenea poporului care o folosește, a continuat academicianul, este nevoie ca și limba să fie protejată de intruziuni nefirești.

„Limba, ca și poporul care o folosește, are nevoie să fie conservată, protejată, ferită de intruziuni nefirești, ocrotită chiar părintește. (…) Limba maternă o primim cu toții, din fericire, de la mamele noastre sau de la bunici, dar acest fapt nu e suficient pentru prosperitatea și perenitatea ei și nu e suficient nici pentru exprimarea noastră corectă”, a adăugat acesta.

De asemenea, acad. Ioan-Aurel Pop a vorbit apreciativ despre situația din Republica Moldova.

„De la inceputul anilor 1990 s-au schimbat multe in bine. Se văd roadele celor peste trei decenii de școală romanească, de mijloace de difuzare in masă in romanește care, fără să le intreacă pe acelea in limba rusă, totuși răzbat acum bine la suprafață”.

„Se văd și roadele declarării, după mai bine de trei decenii de la căderea Uniunii Sovietice, a limbii romane, prin Constituție, drept limba oficială a Republicii Moldova, in locul acelei invenții politice ridicole numite limba moldovenească”, a adăugat acesta.

Foto: captură ecran Academia Romană / YouTube


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 77

Id: 81752

Data: Aug 30, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).