O biruință vindecătoare. Noaptea invierii restabilește legătura profundă a Cuvantului lui Dumnezeu cu omul: PS Ioan Casian

„Invierea Domnului Hristos este o�biruință vindecătoare. Este o biruință care devine medicament pentru omul și lumea bolnave de păcat și biruite și limitate de moarte”, scrie Episcopul Canadei in Pastorala de Paști. „Trăim in această noapte de Paști binecuvantată bucuria reinnoirii. Invățăm din nou cum Cuvantul era totul la inceput și cum toate prin El s-au făcut din ce s-a făcut. Noaptea invierii restabilește legătura profundă a Cuvantului lui Dumnezeu cu omul.

Preasfinția Sa explică in ce fel umanitatea s-a imbolnăvit și ce reprezintă Invierea Domnului din punct de vedere spiritual, făcand referire și la inceputul Evangheliei după Ioan, care se citește la Sfanta Liturghie din noaptea de Paști.

Originea bolii

„Boala iși are originea in indepărtarea omului de cuvantul lui Dumnezeu”, explică părintele episcop. „Scriptura ne arată că neascultarea de cuvantul lui Dumnezeu care aducea cunoașterea de sine a omului și pe cea a lumii a fost cauza primă a declanșării bolii omului.”

„Cuvantul lui Dumnezeu, care era la originea intregii creații, a fost neascultat. El era temelia a toate și Creatorul tuturor. Toate s-au făcut prin El și tot El a fost legătura omului și lumii cu Dumnezeu”, continuă Preasfinția Sa.

„Cuvantul a fost, de asemenea, mijlocul prin care Dumnezeu l-a creat pe om după�chipul și asemănarea Sa, l-a făcut�bărbat și femeie, i-a dăruit omului viața și cunoașterea lumii, i-a făcut cunoscute misiunea și responsabilitatea lui, dar și limitele acestora.�Cuvantul era totul; și tocmai cuvantul a fost incălcat.”

„Tocmai mijlocul prin care omul și lumea au primit existența și prin care omul a inceput să cunoască a fost incălcat și neascultat. Deci Cuvantul, ca Fiu al lui Dumnezeu și Persoana a doua a Sfintei Treimi, dar și ca mijloc de revelare, cunoaștere, ințelegere și legătură a omului cu Dumnezeu, a fost nesocotit”, explică Episcopul Canadei.

„Consecința celor intamplate aducea nevoia de vindecare de boala necredinței, neascultării și neincrederii in cuvantul lui Dumnezeu. De asemenea, ea arăta nevoia omorarii morții ca ultim efect al păcatului neascultării.”

Premisele vindecării

„Inceputul vindecării noastre era o lucrare care trebuia incepută tot de Dumnezeu, datorită slăbiciunii firii noastre. Fiul lui Dumnezeu se naște din Fecioara Maria, se face ca unul dintre noi și frate al nostru, preia pe umerii Săi greutatea păcatului și suferinței noastre, pătimește pentru noi și ridică firea noastră din păcat și moarte la viața cea veșnică la care era chemată de El dintru inceputuri”, explică Episcopul Ioan Casian.

„Posibilitatea noastră de a ne reinnoi provine din lucrarea dumnezeirii făcută prin Fiul și Cuvantul lui Dumnezeu, iar mai apoi prin continuarea acestei lucrări, prin Biserică, in Duhul Sfant.”

Mijloacele prin care se produce vindecarea

„Dumnezeu lucrează vindecare prin două mijloace importate – Sfanta Scriptură și Biserica”, precizează Preasfinția Sa.

„Scriptura este cuvantul lui Dumnezeu adresat nouă. Pentru ca omul să poată restabili legătura autentică cu Dumnezeu și pentru a invăța cele necesare pe drumului mantuirii, are nevoie ca Sfanta Scriptură să-i devină călăuză spre Cel despre care ea vorbește. Scriptura este spațiul in care omul găsește medicamentul duhovnicesc, cuvantul potrivit pentru boala cauzată de păcatul său.”

„Biserica este spațiul unde trăim prezența lui Dumnezeu. Biserica este locul unde auzim, invățăm și incepem să reințelegem cuvantul lui Dumnezeu. Biserica este locul unde Sfanta Liturghie și Sfintele Taine se săvarșesc. Biserica este locul unde bolile sufletești și trupești sunt tratate și vindecate. Biserica este locul prezenței lui Dumnezeu și icoana raiului”, continuă ierarhul.

„Biserica este templul sau lăcașul in care frica izvorată din păcat și instrăinarea de cuvantul lui Dumnezeu sunt eclipsate de bucuria simțirii prezenței Fiului lui Dumnezeu și a Duhului Celui Sfant. Simțim in locașul Bisericii sentimentul și statura nobleței noastre celei dintai revenind. Robia celui rău o vedem și o simțim slăbind și dispărand.”

Contribuția omului la vindecare

„Dar drumul de vindecarea omului presupune și contribuție a lui, de aceea este inzestrat cu libertatea de a participa sau a alege”, amintește părintele episcop.

„Dacă la inceput alegea, prin voința liberă, neascultarea cuvantului lui Dumnezeu, păcatul și, in cele din urmă, moartea, acum este nevoie de aceeași voință liberă a omului care să dorească vindecarea de boală, păcat și moarte. Nimic nu se poate face fără voința liberă a omului.”

„Totul a inceput de la cuvant și cu Cuvantul lui Dumnezeu. Viața, lumea și omul, toate au fost rodul lucrării Cuvantului lui Dumnezeu. De aceea omul, prin intreaga lucrare a lui Dumnezeu in cadrul Bisericii, trebuia să-și recapete aceeași simplitate, siguranță, firesc și naturalitate a credinței in felul in care Dumnezeu a lucrat prin Cuvantul Său”, adaugă Episcopul Ioan Casian.

„Fără această redobandire a credinței nestrămutate și neschimbabile, omul va continua să șchiopăteze și să se poticnească in drumul de creștere duhovnicească de la chip la asemănarea cu Dumnezeu”, avertizează ierarhul.

Dar, „pe baza increderii in cuvantul lui Dumnezeu reconstruim credința in interiorul nostru și spulberăm indoiala păcatului și frica morții”.

Grija pentru bolnavi

In finalul mesajul său, Preasfințitul Părinte Ioan Casian amintește și de partea filantropică a discuției despre boală și vindecare, despre sprijinul datorat celor bolnavi și suferinzi in Anul omagial-comemorativ 2024, dedicat�pastorației și ingrijirii bolnavilor�și sfinților tămăduitori fără de arginți.

Ierarhul numește grija pentru bolnavi „o intrupare a lucrării Fiului lui Dumnezeu in viața fiecăruia dintre noi. Ea inseamnă a clădi Biserica concretă, alcătuită din noi toți, fiecare devenind o cărămidă așezată la temelia vieții celei noi, chip al vieții raiului dumnezeiesc fără de păcat și moarte”.

„Fiecare dintre sfinții tămăduitori să devină pentru noi exemplele unei vieți reinnoite in Duhul Sfant, care să ne permită să intrevedem, deja de aici de pe pămant, posibilitatea unei societăți trăite in spiritul raiului, prin simțita lucrarea a milostivirii lui Dumnezeu!” le urează credincioșilor Episcopul Ioan Casian al Canadei.

Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 211

Id: 80935

Data: May 4, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).