]]>Duminică, 17 mai 2015, a fost prilej de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei vrâncene Angheleşti. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit piatra de temelie a noii biserici din localitate, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă“, şi a oficiat, apoi, Sfânta Liturghie pe un postament amplasat în vecinătatea locaşului de cult, după cum ne-a declarat Dragoş Olteanu. Ierarhul a rostit la final şi un cuvânt de învăţătură despre Evanghelia din această duminică, numită a Orbului din naştere. „Săptămâna trecută, Mântuitorul Hristos Se revelase ca Mesia unei femei samarinence, dispreţuită de poporul iudeu, iar astăzi ni se vorbeşte despre descoperirea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu unui om smerit, desconsiderat de cei din jur, un cerşetor orb din naştere. Prin aceasta, vedem cât de necunoscute sunt căile Domnului şi că acolo unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. De aceea, a afirmat despre Sine că este «Lumina lumii» (Ioan 8, 12) şi a venit ca să aducă lumină în conştiinţa umană, în mintea oamenilor. Orbul nu văzuse lumina soarelui, dar Mântuitorul l-a determinat să vadă cu ochii minţii, cu ochii sufletului, atotputernicia şi bunătatea lui Dumnezeu, în timp ce fariseii şi cărturarii, care vedeau cu ochii fizici, erau orbi sufleteşte“, a evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. La slujbe au participat sute de credincioşi din localitate şi din parohiile învecinate, care au primit binecuvântarea Chiriarhului lor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“. Actuala biserică parohială din satul Angheleşti a fost ridicată în perioada 1935-1965. Întrucât a ajuns într-o stare avansată de degradare, acum trei ani, s-a început construirea unui nou locaş de rugăciune, prin strădania preotului paroh Georgian Gugeanu şi cu sprijinul enoriaşilor.
Download: Click for download attached file: O noua biserica pentru credinciosii Parohiei vrancene Anghelesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 545
Id: 51810
Data: May 19, 2015
Imagine:
]]>Peste 100 de preoţi din Protoieria Craiova Nord s-au reunit astăzi, 19 mai, în cea de a treia conferinţă pastoral misionară de primăvară din Arhiepiscopia Craiovei, dedicată „Anului .....
Data: May 19, 2015
]]>Joi, 14 mai 2015, având binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, Asociația „Din inimă pentru aproapele” și Parohia Amara .....
Data: May 19, 2015
]]>Sâmbătă, 16 mai 2015, după slujba Vecerniei Duminicii Orbului, la Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău, a avut loc ultima etapă a proiectului „Dăruind vei dobândi“. .....
Data: May 19, 2015
]]>Duminică, 24 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim va oficia slujba de sfințire a bisericii închinate Praznicului Bunei-Vestiri și Sf. Cuvios Simeon Noul Teolog, din .....
Data: May 19, 2015
]]>În perioada 14-17 mai 2015 s-a desfăşurat la Vânători-Neamţ etapa naţională a Concursului interdisciplinar de limba şi literatura română - religie „Cultură şi .....
Data: May 19, 2015
]]>Credincioşii din cetatea transilvană au posibilitatea ca în aceste zile să participe la mai multe manifestări duhovniceşti la una dintre bisericile noi din oraş, unde de câţiva ani există .....
Data: May 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).