Asociația „Doamna Maria Brancoveanu” a Parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Țările de Jos, a organizat in zilele de 29 și 30 aprilie, cea de-a doua ediție a Festivalului Lalelei „Doamna Maria Brancoveanu″, prima lalea olandeză cu nume romanesc intrată in cel de-al șaselea an de cultivare.
Laleaua „Doamna Maria Brancoveanu” a fost pentru a doua oară expusă săptămana trecută in Pavilionul Willem-Alexander din Parcul Keukenhof, in Olanda. Au putut fi admirate 125 de astfel de lalele, datorită participării domnului Christian Kolk, ca expozant a cultivatorului acestora.
Este pentru al patrulea an consecutiv cand laleaua „Doamna Maria Brancoveanu” inflorește in Keukenhof prin darul de bulbi oferit administrației parcului de către parohie şi asociație.
„Ȋn Duminica Mironosițelor, după Sfanta Liturghie oficiată de Părintele Ioan, festivalul a continuat cu prezentarea de către doamna Elena De Chiara, vice-președinta Asociației, a istoricului lalelei și a demersurilor făcute pentru obținerea Certificatului de Autentificare şi Inregistrare, document eliberat in octombrie 2018 de Asociația Generală Regală olandeză a Cultivării Florilor cu Bulbi, precum și a locurilor in care au fost dăruiți, de-a lungul anilor, bulbi ai lalelei �Doamna Maria Brancoveanu�”, se transmite in comunicatul remis de asociație.
Leonard Lucian Raiciof, prim concertmaestru „Rezidentie Orkest-Haga”, membru in consiliul parohial, a susținut un recital de vioară, interpretand trei piese de compozitori clasici, printre care şi Balada lui Ciprian Porumbescu.
Festivalul a fost imortalizat prin fotografii realizate atat la Keukenhof, cat şi la Troița şi lalelele „Doamna Maria Brancoveanu” din grădina parohială, şi s-a incheiat cu o recepție in curtea parohiei, oferită de Asociație.
Din 2018 şi pană in prezent, au fost recoltați 5075 de bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brancoveanu” dintre care peste 1500 au fost dăruiți către diferite lăcașe de cult, instituții şi personalități ale vieții culturale din Romania, Republica Moldova, Grecia, Franța, Germania şi Țările de Jos.
Bulbi ai lalelei au ajuns la Administrația Prezidențială, Catedrala Națională, Patriarhie, Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale din Paris, Ambasada Romaniei in Regatul Țărilor de Jos, Biserica Sf. Gheorghe Nou din București, mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brancoveanu, Biserica Sfantul Sava din Iaşi, Arhiepiscopia Ramnicului, Municipiul Ramnicu Valcea, Institutul Roman/Biblioteca Romanӑ din Freiburg, Muzeul Satului din București, grădinile botanice din Bucureşti, Iaşi și Cluj-Napoca.
Asociația „Doamna Maria Brancoveanu” iși desfășoară activitatea in cadrul parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam și a intrat in cel de-al șaptelea an de activitate.� Parohul comunității din Schiedam/Rotterdam este Părintele Ioan Dură, Protopopul Țărilor de Jos.
Foto credit: Asociația „Doamna Maria Brancoveanu”
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 195
Id: 78239
Data: May 3, 2023
Imagine:
Ziua națională a tineretului este serbată anual pe 2 mai conform Legii 425/2004. Din 2016, anual, este ales un oraș din Romania pentru a fi capitală națională a tineretului.
In urma concursului din 2022, capitală a tineretului .....
Data: May 3, 2023
Tinerii din Centrele „Ecclesia” ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au intalnit duminică la Muzeul Satului Bucovinean in cadrul evenimentului „Invierea Domnului in satul romanesc”.
Intalnirea a fost .....
Data: May 3, 2023
Preasfinţitul Părinte Macarie a implinit marţi 15 ani de la hirotonia in arhiereu. Patru zile mai tarziu devenea cel dintai episcop al romanilor ortodocşi din Europa de Nord.
Cu ocazia aniversării, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel .....
Data: May 3, 2023
Corul de copii „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Romane va susține joi un concert in cadrul turneului național intitulat „Muzica pentru copii in filmul romanesc”.
Evenimentul incepe la ora 18:00, la Palatul Republicii din .....
Data: May 3, 2023
Episcopia Caransebeșului a organizat sambătă cea de-a 13-a ediție a Festivalului de poezie in grai bănățean, intitulat „Credință și Lumină”, in cadrul Zilelor Credinței și Culturii. Evenimentul este .....
Data: May 3, 2023
In ultima săptămană a lunii aprilie, Ambulanța pentru Monumente Sălaj a salvat primul monument istoric de pe lista de obiective din acest an. Organizația a recondiționat .....
Data: May 3, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).