Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Dr. Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, a primit marti, 15 iunie 2010, intr-o scurta vizita privata, pe M. S. Regele Mihai I, pe A.S.R. Principesa Margareta, pe A.S.R. Principele Radu, pe A.S.R. Principele Nicolae, insotiti de colaboratori ai Casei Regale, informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Targovistei.Membri Familiei Regale au fost intampinati, la Manastirea Dealu, de catre Mitropolitul Nifon, impreuna cu unii colaboratori de la Centrul Eparhial si soborul manastirii. In cuvantul sau, rostit in incinta bisericii manastirii, Inaltul Ierarh a evidentiat importantul rol pe care l-a avut aceasta vatra de spiritualitate si cultura romaneasca in istoria noastra nationala. Programul a continuat cu vizitarea Paraclisului Arhiepiscopal si Mitropolitan, unde a avut loc o scurta rugaciune de binecuvantare, iar, apoi, evenimentul s-a incheiat cu vizitarea Muzeului Resedintei Arhiepiscopale si Mitropolitane, dupa care M. S. Regele si Familia Regala au fost oaspetii Inaltpreasfintiei Sale la dejun.Amintim ca M.S. Regele Mihai I a mai vizitat vechea Cetate de Scaun a Tarii Romanesti si cu ocazia evenimentului bisericesc si national de la 8 septembrie 2001, atunci cand s-au comemorat 400 de ani de la moartea martirica a marelui Voievod Mihai Viteazul, primul unificator al romanilor si 500 de ani de la sfintirea Manastirii Dealu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 684
Id: 7200
Data: Jun 16, 2010
Imagine:
Peste 200 de icoane au fost instalate astazi, 16 iunie, in mijloacele de transport in comun din Craiova. Actiunea a fost precedata de sfintirea acestora la sediul Regiei Autonome de Transport din municipiu, informeaza Radio TRINITAS. Slujba a fost savarsita cu binecuvantarea .....
Data: Jun 16, 2010
Preotii din Protopopiatul Iasi 1 s-au intrunit in sedinta lunara. Ei au discutat despre istoricul si importanta obtinerii Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, informeaza Radio TRINITAS.Un subiect important l-a constituit pelerinajul care va fi organizat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei .....
Data: Jun 16, 2010
138 de copii din Bucuresti si Iasi participa pana vineri, 18 iunie, la prima etapa a taberei de creatie Alege scoala , de la Centrul Cultural - Pastoral Durau. Copiii sunt grupati pe trei ateliere de lucru si desfasoara mai multe activitati creative.Mai multe informatii a oferit pentru Radio .....
Data: Jun 16, 2010
La Drobeta Turnu Severin arheologii au descoperit in imprejurimile Manastirii din satul Cerneti ruinele unor chilii care au apartinut fostului asezamant episcopal Sfanta Treime , informeaza Radio TRINITAS.Directorul adjunct al Muzeului Regiunii Portile de Fier , Gabriel Craciunescu, a .....
Data: Jun 16, 2010
In perioada 30 iunie - 4 iulie 2010, la sediul Resedintei mitropolitane din Limours -Franta, va avea loc Congresul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, informeaza mitropolia.eu, citat de
Data: Jun 16, 2010
La Capela Sfantul Siluan a Centrului Bisericesc Roman Ortodox din München este organizat luni, 21 iunie, Simpozionul cu tema Rangul si rolul femeii in Ortodoxie , informeaza Radio TRINITAS.Intalnirea este organizata de Asociatia Tinerilor Ortodocsi Romani din Germania si este structurata pe .....
Data: Jun 16, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).