Sfintii Trei Ierarhi sunt sarbatoriti in aceste zile prin ample manifestari la Iasi si Botosani, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. In aceste activitati sunt implicati atat elevii seminaristi, cat si profesorii lor. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox 'Sfantul Vasile cel Mare' din Iasi manifestarile dedicate sarbatorii Sfintilor Trei Ierarhi au inceput miercuri, 26 ianuarie 2011. In Capela 'Sfintii Imparati Constantin si Elena' a seminarului a fost oficiata, acum doua zile, o slujba de Te Deum cu prilejul zilelor scolii. De la ora 12:00, arhim. Constantin Chirila, slujitor la Catedrala mitropolitana din Iasi, a sustinut conferinta 'Cum sa ne imbunatatim viata duhovniceasca in lumea secularizata de astazi' si a fost proiectat filmul 'Stelute pe pamant'. Ieri-dimineata s-a oficiat Sfanta Liturghie in cinstea Sfantului Ioan Gura de Aur. Apoi s-a derulat concursul interdisciplinar pentru clasele a IX-a: fizica, chimie, informatica, biologie, care a fost urmat de sesiunea de comunicari stiintifice ale profesorilor si elevilor. Tot ieri a fost pusa in scena piesa 'Procesul domnului Neglijila' si s-a deschis expozitia de produse reciclate 'Deseuri ce au urmat o alta cale'. Ieri, sectia Patrimoniu cultural de la Seminarul Teologic Ortodox din Iasi a organizat o expozitie de icoane si sculpturi ornamentale. Maine, 29 ianuarie 2011, de la ora 17:00, in capela seminarului va fi oficiata slujba Vecerniei unita cu Litia, iar duminica dimineata vor fi savarsite Utrenia si Sfanta Liturghie. Insemnatatea operei Sfintilor Trei Ierarhi din punct de vedere teologic, moral si literarLa Seminarul Teologic Liceal Ortodox 'Sfantul Gheorghe' din Botosani a avut loc ieri o activitate dedicata Sfintilor Trei Ierarhi. Parintele profesor Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Botosani, a tinut un cuvant de invatatura despre viata Sfintilor Trei Ierarhi. Elevii Cuibar Dumitru, Ilas Alina si Dulgheriu Ioan au sustinut cate un referat. Pr. prof. Visarion Vizitiu si prof. Mariu Raznic au vorbit despre insemnatatea operei Sfintilor Trei Ierarhi din punct de vedere teologic, moral si literar. La final, Corul 'Biruitorii' al Seminarului Teologic Ortodox din Botosani, dirijat de pr. prof. Constantin Zaiceanu, a sustinut un concert de cantari religioase. 'Sambata seara la Biserica 'Sfanta Parascheva' din Botosani va fi oficiata slujba Vecerniei unita cu Litia inchinata Sfintilor Trei Ierarhi, la care vor participa elevii si profesorii seminarului. Duminica va fi savarsita Sfanta Liturghie in cinstea celor care ocrotesc scolile teologice', a declarat pr. prof. Grigore Diaconu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 645
Id: 11560
Data: Jan 28, 2011
Imagine:
De ziua Sfintilor Trei Ierarhi, la Buzau, se va sarbatori hramul Seminarului Teologic si al doilea hram al Catedralei arhiepiscopale 'Inaltarea Domnului'. Praznuirea va debuta, sambata seara, cu slujba Vecerniei si va continua, duminica, cu Utrenia sarbatorii, informeaza Ziarul Lumina . .....
Data: Jan 28, 2011
La Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti se va desfasura Colocviul pentru gradul I didactic, luni, 31 ianuarie, incepand cu ora 12:00. La examen s-au inscris peste patruzeci de profesori de religie din invatamantul preuniversitar care au gradul II didactic, informeaza Ziarul Lumina .....
Data: Jan 28, 2011
La sediul Episcopiei Tulcii s-au desfasurat miercuri, 26 ianuarie, lucrarile Seminarului cu tema 'Formare trainica pentru parteneriat social', informeaza Ziarul Lumina . Au participat Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, parintele inspector patriarhal Eduard Valentin Teodor si Florina .....
Data: Jan 28, 2011
La Duminica XXXII-a dupa Rusalii membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane slujesc dupa urmatorul program pe care il aflam de la Radio TRINITAS:Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane va participa la Sfanta Liturghie oficiata in Paraclisul Patriarhal .....
Data: Jan 29, 2011
Cu o zi inaintea pomenirii Sfintilor Trei Ierarhi, Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia (foto) a organizat o serie de activitati dedicate ocrotitorilor tuturor institutiilor teologice. De dimineata, in capela Facultatii, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, .....
Data: Jan 29, 2011
Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti isi va cinsti maine, 30 ianuarie, ocrotitorii. Cinstirea Sfintilor Trei Ierarhi a inceput inca din aceasta seara, astfel la Biserica Sfanta Ecaterina , Paraclisul institutiei, a fost oficiata slujba Privegherii si Acatistul .....
Data: Jan 29, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).