Preoţii din municipiul Vaslui au oficiat ieri o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. Parastasul a fost săvârşit la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea al oraşului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. După cum ne-a relatat pr. Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui, la acest moment au participat autorităţi locale, reprezentanţi ai tuturor instituţiilor judeţene şi locale şi mulţi credincioşi. „Ne-am bucurat de un ceremonial deosebit. În cuvântul adresat celor prezenţi, am arătat că cel mai frumos mod de a-i cinsti pe eroii neamului nostru este să păstrăm şi să luptăm pentru idealurile pentru care au murit. Totodată, am amintit de Sfinţii Martiri Brâncoveni, creştini, eroi şi sfinţi, care sunt modele pentru toţi conducătorii, dar şi pentru toţi creştinii“, a spus pr. protopop Adrian Chirvasă. Tot ieri, a fost oficiat Parastasul pentru eroii neamului în Cimitirul Eternitatea din oraşul Bârlad, unde se află un monument în cinstea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă şi în cele două războaie mondiale. „Ceremonialul a început cu intonarea imnului de stat, urmat de o slujbă religioasă la care au participat toţi preoţii din municipiul Bârlad. În continuare, au fost rostite alocuţiuni în cadrul cărora s-a vorbit despre cinstirea eroilor şi despre pomenirea acestora, ca exemple vii de urmat, în ceea ce priveşte dragostea de neam şi ţară. Un moment emoţionant a fost constituit de prezenţa a şapte veterani de război care au aşezat o coroană de flori la crucea eroilor neamului. Toţi cei prezenţi au aplaudat acest moment, gândindu-se că lor şi celor care şi-au dat viaţa pe front le datorăm faptul că suntem pe aceste meleaguri“, a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.
Ieri, în ziua Înălţării Domnului, în toate parohiile din Moldova au fost oficiate slujbe de pomenire pentru eroii neamului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 641
Id: 41075
Data: May 29, 2014
Imagine:
Câteva sute de credinciosi au fost prezenti astazi, 29 mai 2014, la bucuria sfintirii noii biserici închinate Inaltarii Domnului, din cartierul .....
Data: May 29, 2014
Joi, 29 mai 2014, Patriarhia Româna, Ministerul Educatiei Nationale si Secretariatul de Stat pentru Culte au încheiat Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie .....
Data: May 29, 2014
Câteva mii de credinciosi au participat si în acest an la hramul Manastirii Neamt, Înalțarea Domnului. Sarbatoarea a debutat aseara cu .....
Data: May 29, 2014
Creștinii ortodocși au praznuit joi, 29 mai 2014, Înalțarea Domnului.Acest mare praznic este an de an un prilej de sarbatoare pentru vietuitorii .....
Data: May 29, 2014
Urmare Hotarârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a dedicat anul curent Tainei Euharistiei si Spovedaniei, asociind acesteia omagierea Sfinților .....
Data: May 29, 2014
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia desfasoara în perioada 26 mai -3 iunie 2014 examenul de admitere pentru clasa a IX-a, sectia .....
Data: May 29, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).