Orașul Piatra Neamț iși cinstește ocrotitorul spiritual: Evenimente

Protopopiatul Piatra Neamț, in colaborare cu Parohia „Sfantul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț, organizează in perioada 23-24 iunie un program ce conține mai multe evenimente, cu ocazia sărbătorii „Nașterea Sfantului Ioan Botezătorul – Sanzienele”.

Totodată, este serbat hramul Bisericii voievodale și ocrotitorul orașului, dar și implinirea a 525 de ani de la zidirea bisericii de către Sfantul Voievod Ștefan cel Mare.

„Adresăm tuturor credincioșilor invitația de a participa, alături de preoții slujitori ai bisericii Sfantul Ioan Domnesc din Piatra Neamț și de ceilalți preoți din oraș și din imprejurimi, la slujbele religioase ce se vor organiza cu acest prilej”, transmit organizatorii, potrivit Doxologia.ro

Programul manifestării

Vineri, 23 iunie, ora 18.00 – Vecernia unită cu Litia, săvarșită de Inaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, urmată (la ora 19.00) de procesiunea cu sfintele moaște prin oraș, după traseul:

Biserica „Sfantul Ioan Domnesc” (Turnul lui Ștefan cel Mare) – strada Ștefan cel Mare – Palatul Copiilor – str. Mihail Sadoveanu�– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Precista I�– bulevardul Decebal – Casa de Cultură�– Consiliul�Județean Neamț – Biserica „Sfantul Ioan Domnesc”.

Sambătă, 24 iunie, ora 08.00 – Utrenia, Acatistul și Sfanta Liturghie săvarșite de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți.

Ora 13.00 – Conferința „Biserica Domnească Nașterea Sfantului Ioan Botezătorul – 525 de ani de istorie” la care va participa artistul popular Grigore Leșe și care va avea loc in sala Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Intrarea se face pe bază de invitație.

Ora 16.00 – Vernisajul expoziției „Orașul artiștilor” la Galeria de Artă �„Lascăr Vorel” din Piatra Neamț.

Ora 17.00 – Vernisajul Expoziției „Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon” dăruit Bisericii „Sfantul Ioan Domnesc” de către Voievodul Ștefan cel Mare in anul 1502”, adus la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, pentru prima dată, de la Muzeul Național de Istorie din București.

Foto credit: Primăria Piatra Neamț


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 193

Id: 78552

Data: Jun 21, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).