Oradea: Biserica premiaza elevii de zece

Douăzeci şi şase de elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, care au încheiat studiile cu media 10, au fost premiaţi duminică de Parohia Ortodoxă Oradea Centrală – Biserica cu lună.

Elevii au primit o diploma de excelență, o icoană și un premiu în valoare de 200 de lei, în semn de apreciere pentru rezultatele notabile.

Premierea a avut loc în lăcaşul de cult din centrul Oradiei.

„O performanță cu atât mai valoroasă, cu cât vorbim despre un an școlar foarte greu, cu provocări foarte mari, create de situația pandemică în care s-a găsit o lume întreagă, dar pe care acești elevi, călăuziți de dascăli de mare vocație, cărora le mulțumesc public aici, și susținuți de părinți care înțeleg rostul școlii și al educației și sunt parte activă a ei și cărora, de asemenea, le mulțumesc pentru că și-au încredințat ceea ce au ei mai scump în mâinile dascălilor școlii noastre, un an greu așadar, dar pe care premianții noștri de 10 l-au încheiat cu rezultate excepționale”, a declarat pr. Radu Valer Rus, Directorul Liceului Ortodox și preot slujitor la Biserica cu lună.

Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a fost înfiinţat la începutul anului şcolar 2007-2008.

Foto credit: Episcopia Oradiei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 264

Id: 74086

Data: Jul 6, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).