Braul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia a fost așezat marți spre inchinare la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.
Racla cu cinstitul odor a fost adusă in București la Parohia „Sfantul Ilie” – Ghencea in contextul Anului omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor.
In timp ce pacienții, pelerinii și cadrele medicale s-au inchinat la Braul Maicii Domnului, un sobor de preoți a oficiat Taina Sfantului Maslu in capela instituției.
„In spital este nevoie de credinţă, este nevoie de preot. Nu doar bolnavii şi aparţinătorii, ci şi intregul personal medical şi auxiliar au nevoie de credinţă, să ştie că in curtea acestui institut, unde ne confruntăm cu atat de multă suferinţă şi boală, este mereu un preot care are grijă de ei sufleteşte”, a declarat pentru Ziarul Lumina, Pr. Cristian Colibă, slujitor la capela institutului.
„Astăzi avem binecuvantarea Maicii Domnului, care este mereu cu noi. Toţi căutăm vindecare, toţi avem nevoie de nădejdea şi intărirea aduse de Maica Domnului”.
„Atat personalul medical, cat şi pacienţii au aşteptat cu mare emoţie această zi. Considerăm că toţi cei aflaţi in suferinţă, nu doar cei aflaţi in acest institut, atunci cand sunt pe patul de spital, cand sunt singuri cu probleme lor şi se gandesc poate pentru prima dată in viaţă la sine ca la o persoană trecătoare, prima dată cer ajutorul de la Maica Domnului şi de la Domnul Iisus Hristos”, a spus dr. Beatrice Mahler, managerul instituţiei medicale.
„Acest moment nu poate să ofere decat speranţă şi incredere celor care sunt in suferinţă, că nu sunt singuri şi că dincolo de noi, doctorii care suntem langă ei, cineva de sus ii veghează”.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat 2024 ca Anul omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Sursă foto: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 216
Id: 81160
Data: Jun 5, 2024
Imagine:
Patruzeci de copii și tineri cu nevoi speciale din cadrul asociațiilor eparhiale de specialitate au participat luni la un eveniment dedicat sublinierii rolului terapeutic al ..... Data: Jun 5, 2024 |
Pro Vita Iași, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a inceput campania de strangere de fonduri pentru cei 100 de bursieri ..... Data: Jun 5, 2024 |
Ziua mondială a mediului inconjurător este serbată din anul 1973, reprezentand principalul mod prin care Organizaţia Naţiunilor Unite incurajează ..... Data: Jun 5, 2024 |
Romania serbează miercuri Ziua Națională a Invățătorului, instituită in 2007 ca omagiu pentru cei care ii ajută pe copii să facă ..... Data: Jun 5, 2024 |
Psalmii lui David conțin o multitudine de referiri la Dumnezeu și creația Sa in diferite nivele, asupra cărora putem reflecta in contextul Zilei ..... Data: Jun 6, 2024 |
In varstă de 98 de ani, teologul de origine germană Jurgen Moltmann a trecut luni seară la Domnul. A fost susținătorul traducerii și publicării in ..... Data: Jun 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).