Paraclisul de la Antim a fost resfințit. Detalii despre pictura sa complexă la care a contribuit Arhim. Sofian Boghiu

Mănăstirea bucureșteană Antim și-a serbat ctitorul miercuri. Cu această ocazie, a avut loc și resfințirea paraclisului istoric al așezămantului monahal, slujbă oficiată de Patriarhul Romaniei.

La sărbătoarea Sfantului Antim Ivireanul au luat parte Președintele Parlamentului Georgiei, dar și Ambasadoarea Georgiei la București.

Paraclisul istoric de la Antim a trecut prin ample lucrări in ultimii ani. In 2016 a fost consolidată intreaga structură a clădirii, au fost inlocuite acoperișul, tamplăria și a pardoseala, sistemele electric și termic. Ulterior a fost restaurat intregul mobilier și a catapeteasma, iar intre anii 2022-2023 a fost restaurată integral pictura murală, cu sprijinul Primăriei Sector 5 București.

Patriarhul Romaniei a felicitat obștea monahală pentru lucrarea desfășurată și a oferit mai multe daruri și distincții binefăcătorilor.

In cuvantul adresat inainte de slujba de sfințire, Patriarhul Daniel a atras atenția asupra complexității programului iconografic al paraclisului de la Mănăstirea Antim.

Pictura Paraclisului istoric de la Mănăstirea Antim

Preafericirea Sa a amintit că lăcașul de cult a fost pictat de mai multe ori de-a lungul istoriei dar mici fragmente ale vechilor straturi picturale se mai păstrează și azi.

„Toate aceste straturi picturale degradandu-se iremediabil, din cauza umezelii care venea din panza freatică, dar și din desele inundații ale raului Dambovița, nesistematizat pe atunci, au determinat pe părintele stareț Sofian Boghiu să propună, in anul 1950, realizarea unei noi picturi, in frescă, la paraclis”, a precizat Părintele Patriarh.

„Patriarhul Justinian Marina a aprobat propunerea și a fost ales un pictor cunoscut al vremii, Dimitrie Nicolaide, care a stabilit un program iconografic destul de complex, realizat miniatural, luminos, respectand proporțiile și arhitectura, deși paraclisul este redus ca dimensiuni. Mai tarziu, după ce a ieșit din inchisoare (1964), Părintele Sofian a pictat turla paraclisului, cu Hristos Pantocrator”.

Preafericirea Sa a insistat apoi asupra unor detalii semnificative.

„La scena Invierii Domnului, in colțurile de jos, sunt pictați cei cinci pictori care au lucrat la pictura paraclisului, in rugăciune, ca și cum s-ar ruga Domnului ca să fie și ei scoși din intunericul despărțirii de Dumnezeu. Printre cei cinci pictori, se poate recunoaște și chipul părintelui Sofian tanăr, la 38 de ani”.

„Pentru că in acest paraclis se fac de obicei multe spovedanii, probabil la indemnul părintelui Sofian, au fost pictate două scene speciale: viața Sfintei Maria Egipteanca�și�Hristos Dreptul Judecător. Tot in naos, este pictată moartea martirică a mitropolitului Antim Ivireanul, care nu fusese canonizat in anul 1950 (ci in anul 1992)”.

Patriarhul Daniel a mai observat că „Sub turla mare, in colțuri, au fost desenate două reprezentări simbolice: melcul, adică stema Mitropolitului Antim, și�pelicanul care iși străpunge pieptul ca să iși hrănească puii cu sange, simbolul jertfei lui Hristos, dar și a Sfantului Ierarh Antim, care și-a dat viața pentru păstoriții săi”.

Totodată, a evidențiat că „in pronaos, deasupra tabloului votiv, este zugrăvită marea scenă a Adormirii Maicii Domnului, pe peretele de vest. Și pentru că intreaga pictură a fost făcută sub inraurirea mișcării duhovnicești Rugul Aprins, care iși avusese intalnirile pană de curand la Mănăstirea�Antim, in scena Adormirii, din inițiativa părintelui Sofian probabil, au fost pictați in frescă și membrii�Rugului Aprins”.

Citește cuvantul integral al Patriarhului Daniel.

Vezi mai multe imagini in Galeria Foto de la eveniment.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 236

Id: 79224

Data: Sep 28, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).