Înmormântarea părintelui Boris Bobrinskoy va avea loc marţi la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Bussy en Othe, Franţa.
Sfânta Liturghie va începe la ora 08:30, iar slujba înmormântării va avea loc de la ora 11:00, informează Orthodoxie.com.
Mai multe informaţii privind slujba înmormântării pot fi găsite aici.
Părintele Boris Bobrinskoy
Părintele Boris Bobrinskoy a trecut în veşnicie joi noaptea la vârsta de 95 de ani. Renumitul cleric și teolog s-a născut în anul 1925, la Paris, într-o familie de emigranți ruși.
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe la trecerea în veşnicie a ilustrului cleric şi teolog:
„Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să îl primească în lumina Sa cea veșnică, descoperită nouă pe muntele Tabor înainte de Pătimirile Sale, şi să odihnească sufletul său împreună cu sfinții Săi slujitori în împărăţia Preasfintei Treimi, pe care părintele Boris nu a încetat să o caute și să o propovăduiască de-a lungul vieții sale pământeşti”.
Între anii 1993 – 2005 a fost decan al institutului, iar în perioada 1997 – 2007 a fost Președinte al Comisiei Teologice de pe lângă Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Franţa.
Foto credit: AsiaNews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 230
Id: 70955
Data: Aug 10, 2020
Imagine:
„Având în vedere necesitatea respectării cu strictețe a tuturor măsurilor sanitare, dar și din motive ce țin de imposibilitatea utilizării spațiului tradițional de desfășurare a sărbătorii din anii precedenți, anul acesta, ceremoniile dedicate Sf. Ier. Nifon se vor desfășura la .....
Data: Aug 10, 2020
O săptămână plină de evenimente, cuprinzând sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului și pomenirea a trei sfinți români. Vă invităm să urmăriți selecția noastră de fotografii din perioada 3 – 9 august 2020.
Agentia de pelerinaje a Patriarhiei Române invită pelerinii la o experiență duhovenicească aparte, într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos.
Basilica Travel anunţă cu bucurie că a reluat pelerinajele în Sfântul Munte, unde anual mii de pelerini își .....
Data: Aug 10, 2020
„Dacă suntem îngenuncheaţi de greutăţile vieţii, de ispite, să nu pregetăm a ne adresa Domnului nostru Iisus Hristos: Doamne, scapă-mă!”, a îndemnat duminică Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul.
„Nădăjduim că în judecata Lui divină şi în raţiunile pe .....
Data: Aug 10, 2020
Luni, 10 august 2020, s-au împlinit 17 ani de la plecarea la cele veșnice a misionarului neobosit, Părintele Profesor Constantin Galeriu.
„Personalitatea sa rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca .....
Data: Aug 10, 2020
„Încalță un copil” este cea mai nouă campanie desfăşurată de Părintele Florin Danu, paroh la Parohia Lada din Teleorman.
De această dată, Părintele şi-a propus să ajute 82 de copii, prin intermediul oamenilor de bine, să aibă încălţări noi.
Viitorii .....
Data: Aug 10, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).