]]>La Mănăstirea Neamţ a fost oficiată miercuri, 6 mai 2015, slujba înmormântării pentru monahul Calinic Savin. Fostul vieţuitor al lavrei Neamţului s-a remarcat prin smerenie şi ascultare, informează "Ziarul Lumina". În ziua de 6 mai 2015, ne-am adunat cu toţii să-l conducem pe părintele Calinic, în dangăt de clopote, la locul de veşnică odihnă. Slujba înmormântării a avut loc în frumoasa incintă a Mănăstirii Neamţ. A participat un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia arhimandritului Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ. Părintele Calinic a văzut lumina zilei la data de 28 septembrie 1970, provenind dintr-o familie binecuvântată de Dumnezeu din satul Boureni, judeţul Iaşi, fiind cel de-al treilea copil al părinţilor binecredincioşi Gheorghe şi Ruxandra. Deşi a avut o copilărie zbuciumată, a primit o aleasă educaţie, de mic fiind învăţat de părinţi în spiritul creştin cu frica de Dumnezeu. A absolvit şcoala primară în satul natal, apoi a terminat cele zece clase de liceu. Ca orice tânăr, încă de la vârsta tinereţii, a hotărât să se retragă la mănăstire, mânat de vocaţia şi chemarea sfântă, cu dorinţa de a se face monah. Îşi începe viaţa monahicească încă din anul 1994, în obştea marei lavre a Neamţului. Încă după primii paşi facuţi pe poarta mănăstirii, a avut ocazia, ca vieţuitor în obştea mănăstirii, să aibă în faţă exemple personale excepţionale, cu o pilduitoare viaţă de urmat, ceea ce l-a făcut un smerit monah şi mai ales ascultător. În Postul Mare din anul 1995 a fost tuns în monahism. „Un apropiat al săracilor“ În obşte s-a evidenţiat ca fiind un priceput la corvezile mănăstirii, având diverse ascultări ce i s-au încredinţat, fiind o lungă perioadă în gospodăria mănăstirii. Cu timpul, a fost un foarte bun colaborator în toate ascultările ce le-a avut, devenind unul dintre cei mai apreciaţi monahi de către obşte. În toată această perioadă, a dat dovadă de o modestie exemplară, respectuos, ordonat şi corect în tot ceea ce făcea. A fost trapezarul mănăstirii aproape zece ani, cu ascultarea la bucătărie şi brutărie, din mâinile lui ieşind bucate pentru cei ce slujesc Domnului. A fost un apropiat al săracilor fiind un bun milostiv şi ajutator. În ciuda tinereţii, odată cu trecerea timpului, a intervenit şi uzura biologică îmbolnăvindu-se în ultima vreme, suportând o lungă suferinţă, permanent având nevoie de îngrijiri medicale. În chilia sa unde locuia, în zorii zilei de 4 mai 2015, în urma unui crize cardiace, a trecut la Domnul. Vestea trecerii la cele veşnice a monahului Calinic Savin a fost primită cu multă tristeţe de obştea Mănăstirii Neamţ şi de toţi cei care l-au cunoscut. Acum, la ceasul despărţirii, ne luăm un creştinesc rămas-bun de la adormitul întru Domnul şi rugăm pe Dumnezeu să-l ierte de cele ce a greşit în această viaţă şi să-i aşeze sufletul său întru lumina cea neînserată a împărăţiei Sale. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică să-i fie pomenirea!
Download: Click for download attached file: Parintele Calinic Savin, monahul cu viata pilduitoare
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 621
Id: 51483
Data: May 10, 2015
Imagine:
]]>Joi, 7 mai 2015, în sala de conferinţe a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a avut loc sesiunea de evaluare a miniproiectelor dezvoltate în cadrul concursului naţional cu .....
Data: May 10, 2015
]]>Arhiepiscopia Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a unui post de preot la Parohia „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Voievod Ştefan“ din Câmpina, judeţul Prahova, cu perioadă de .....
Data: May 10, 2015
]]>Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei) (Ioan 4, 5-42) În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat .....
Data: May 10, 2015
]]>În perioada 11-19 mai 2015, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la capela Penitenciarului Jilava şi la capela Centrului de Operaţii Aeriene al .....
Data: May 10, 2015
]]>Care sunt consecinţele recentei modificări a statutului disciplinei Religie în şcoală? Am susţinut şi susţin în continuare faptul că elevul sau tânărul de astăzi trebuie să .....
Data: May 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).