Sa înțelegem ca alta este credința tare, deplina, și alta este credința îndoielnica și puțina. Prin credința dreapta și deplina omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, sa faca minuni și sa dobândeasca fericirea vremelnica și veșnica.Iubiți credincioși,Sa înțelegem ca alta este credința tare, deplina, și alta este credința îndoielnica și puțina. Prin credința dreapta și deplina omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, sa faca minuni și sa dobândeasca fericirea vremelnica și veșnica. Credința deplina sau desavârșita este credința propovaduita de Biserica Ortodoxa și marturisita pe scurt în Simbolul Credinței (Crezul). Aceasta sfânta și dreapta credința, împreuna cu lucrarea faptelor bune, cu scopul de a placea numai lui Dumnezeu, îi aduce omului mântuirea sufletului (I Corinteni 10, 31).Sa știți, frații mei, ca sunt multe feluri de credințe pe pamânt care nu aduc mântuirea sufletului, ci și la piezare îl duc. Așa sunt credințele pagâne, credințele strâmbe ale celor care cred în vraji, în descântece și în fermecatorii, în visuri și vedenii false și alte multe feluri de credințe straine de adevar care duc la pierzare pe cei înșelați de ele. Numai credința cea deplina și dreapta pe care o marturisește și o propovaduiește Biserica Ortodoxa este mântuitoare fiind întemeiata pe Sfânta Scriptura și Sfânta Tradiție apostolica și patristica. Ea are temelie neclintita pe Hristos piatra cea din capul unghiului (Matei 21, 42).Sfinții și dumnezeieștii Parinți, ca și Sfinții Apostoli au fost cei mai mari aparatori ai dreptei credințe la cele șapte Sinoade ecumenice și la cele locale. Prin învațaturile lor scrise ne-au lasat luminate caile mântuirii, care duc la Hristos numai dupa dreptarul credinței Ortodoxe. Când pe Sfântul Vasile cel Mare îl îndemna guvernatorul Modest sa primeasca unirea cu erezia lui Arie, atunci marele ierarh i-a zis: "Nu! Biserica a primit învațatura sa de la Hristos Dumnezeu și aceasta învațatura eu sunt dator s-o apar chiar cu prețul vieții mele. De aceea nu voi îngadui sa se lase la o parte sau sa se schimbe vreun cuvânt, sau macar o silaba din aceasta dumnezeiasca predanie. Ci ca un paznic rânduit de Dumnezeu prin har voi sta aici credincios și neclintit la postul meu, chiar daca voi plati aceasta împotrivire cu viața mea. Eu nu voi înceta de a apara tezaurul cel neprețuit al credinței contra tuturor vatamaturilor ce vin de la necredincioși și eretici. Adevarurile dreptei credințe au fost pastrate în totalitatea și curația lor cu multe jertfe omenești și cu mari valuri de sânge creștin".Când milioane de oameni, barbați și femei, copii, tineri și batrâni, învațați și filosofi din primele veacuri ale creștinismului și-au dat viața pentru învațatura creștina, pentru a ne lasa moștenire curata în Iisus Hristos, nimeni dintre creștinii zilelor noastre n-are dreptul sa strice frumusețea și podoaba dreptei credințe, având în ea adevarul. Toți care vor face unele schimbari în cuvintele Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții nu vor avea parte de Hristos și nu vor moșteni împreuna cu sfinții Lui cereasca împarație.Credința deplina și tare este cea care se lucreaza prin dragoste (Galateni 5, 6), adica cea care este urmata de fapte bune. Iar credința care este lipsita de dragoste, adica de fapte bune, este zadarnica și nefolositoare. Aceasta ne-o arata Sfântul Apostol Pavel zicând: “De aș avea darul proorociei și orice știința și de aș avea tota credința încât sa pot muta și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt“ (I Corinteni 13, 2). Înca sa știm, fraților, ca dreapta noastra credința cea deplina și tare, care lucreaza prin fapte bune, trebuie sa fie statornica pâna la ultima noastra suflare. În aceasta privința avem mii și milioane de pilde lasate noua de Sfinții lui Dumnezeu care L-au marturisit și, pentru dragostea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și-au pus sufletele lor pentru Evanghelie, rabdând pâna la moarte înfricoșatoare chinuri. Pentru a adeveri acest lucru despre credința cea statornica a Sfinților lui Dumnezeu voi aduce câteva exemple din viața Bisericii.Primul exemplu de jertfa totala pentru mântuirea lumii și pentru propovaduirea Sfintei Evanghelii pe pamânt a fost Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. El ne-a descoperit adevarurile veșnice ale dreptei credințe. El ne-a învațat cum sa credem în adevaratul Dumnezeu cel închinat și marit în trei persoane: Tatal, Fiul și Duhul Sfânt. Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a descoperit ca Duhul Sfânt purcede de la Tatal și ni L-a trimis pe pamânt ca Mângâietor și Domn al vieții. El a sfințit pe fecioara Maria prin întruparea Sa și ne-a încredințat-o tuturor ca Nascatoare de Dumnezeu și mama, zicându-i: Iata fiul tau! iar prin iubitul Sau ucenic Ioan Evanghelistul, caruia i-a spus: “Iata mama ta!“ (Ioan 19, 26-27), ne-a facut fiii ei.Dreapta credința plina de Duh și de putere a avut dintre oameni cel mai mult Maica Domnului, cea dintâi rugatoare pentru noi toți înaintea Preasfintei Treimi. Ea a crezut în cuvintele Arhanghelului Gavriil și prin el a primit sa nasca cu trup pe Hristos, când a spus: “Fie mie dupa cuvântul tau!“ (Luca 1, 38).Dar ce vom spune de marea credința a Sfinților Apostoli? Oare nu ei au semanat dreapta credința și Evanghelia în toata lumea? Nu au strabatut ei Asia, Europa și Africa, vestind venirea Mântuitorului în lume și apropierea Împarației Cerurilor? Nu au rabdat ei atâta prigonire și temnița și moarte martirica pentru Hristos și pentru Evanghelie? Nu au vindecat ei bolnavi și tot felul de suferinzi cu puterea credinței, chemând numele lui Hristos? Nu au darâmat ei capiștile idolești și în locul lor au înalțat biserici creștine?Astfel, ce vom vorbi de credința plina de râvna a lui Petru, caruia i-a spus Hristos: “Amin zic ție, tu ești Petru și pe aceasta piatra voi întemeia Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui“ (Matei 16, 18)? Oare nu a fost el rastignit pe cruce cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos? Ce vom zice de credința Apostolului Pavel, gura lui Hristos? Pe el l-a facut Mântuitorul din tiran și persecutor, Apostol al neamurilor și martir. Deci, cum vom lauda credința de foc a Sfântului Pavel, dragostea lui pentru mântuirea pagânilor și a evreilor, curajul și barbația lui, înțelepciunea lui și rabdarea lui, bataile, temnița și lanțurile pe care le-a suferit el pentru Evanghelie, învrednicindu-se sa fie înalțat de Duhul Sfânt pâna la al treilea cer? Oare nu el a spus ca “dupa plecarea mea vor intra între voi lupii rapitori - adica ereticii -, care nu vor cruța turma?“ (Fapte 20, 29).Cine poate spune cu câta dragoste și fierbinte credința au slujit Apostolii pe Hristos și Evanghelia Lui? Sau cine știe câte batai și torturi și lanțuri au patimit pentru Hristos Sfinții Mucenici? Caci cu cât îi chinuiau pagânii mai mult, ei mai tari se faceau în credința și primeau cu bucurie sa moara pentru Iisus, decât sa se lepede de El. Cine știe dintre muritori numarul și numele tuturor sfinților lui Dumnezeu? Sau cine poate lauda dupa vrednicie credința lor, dragostea lor, smerenia lor, barbația lor și sfințenia cu care au trait ei Evanghelia și au împlinit poruncile lui Dumnezeu? Oare ei credeau în Hristos numai cu buzele sau pentru rasplata? Sau slujeau Biserica pentru ranguri? Sau marturiseau Evanghelia învierii pentru bani și daruri?Nu, niciodata. Sau se temeau de oameni mai mult decât de Dumnezeu? Sau se certau pentru întâietate? Sau se pârau unii pe alții, sau urmareau averi și scopuri pamântești în Biserica? Sau se îndoiau în credința și schimbau dupa plac și dupa mintea lor învațatura Evangheliei, cum fac sectele de azi? Nu. Ci credința lor dreapta și statornica în Dumnezeu era tare ca fierul; fețele și inimile lor straluceau de lumina Duhului, ca facliile pentru sfințenia vieții lor; mâinile lor nu oboseau sa dea milostenie, picioarele lor nu conteneau sa alerge la biserici și la vestirea Evangheliei; gurile lor nu încetau sa se roage lui Dumnezeu, iar sufletele lor albe ca zapada așteptau cu bucurie dezlegarea de trup și unirea în cer cu Hristos.Aceeași credința tare pâna la jertfa și viața îngereasca au dus pe pamânt toți sfinții și Cuvioșii Parinți ai Bisericii Ortodoxe. Ei cu rugaciunea și credința lor faceau multe minuni, cu lacrimile lor sfințeau pustiul și manastirile, cu inima lor odihneau pe Dumnezeu, iar cu înțelepciunea și sfaturile lor scriau carți de folos, aparau dreapta credința în lume, combateau pe eretici și izgoneau pe diavoli dintre oameni. De aceea sunt trecuți ca sfinți în calendar și le cerem ajutorul.Ce putem spune de parinții și înaintașii noștri care au pastrat cu atâta sfințenie și tarie credința ortodoxa pe pamântul țarii noastre? Sa amintim de marele domn al Moldovei Ștefan cel Mare, care a aparat ortodoxia aproape o jumatate de secol și a înalțat 48 de biserici și mânastiri. Sa pomenim și pe domnul martir Constantin Brâncoveanu, cu cei patru copii ai sai, care și-au varsat sângele pentru Hristos departe de țara. Sa amintim și pe ierarhii marturisitori și aparatori ai dreptei credințe din Transilvania, și pe sihaștrii și cuvioșii sfinți care s-au nevoit în Carpați, în padurile și mânastirile noastre.Nu putem uita nici pe bunii noștri parinți și țarani credincioși de la sate. Oare câți erau mai credincioși decât ei? Cine se ruga mai cu credința și cu lacrimi ca ei, țaranii și mamele noastre blânde și evlavioase de prin sate?Toate acestea le-am spus, frații mei, ca sa ne dam seama ca și în țara noastra credința în Dumnezeu a avut dintotdeauna barbați sfinți, traitori adevarați în Hristos și aparatori ai credinței curate împotriva tuturor sectelor și a celor îndoielnici și slabi în credința.Iubiți credincioși,Împotriva credinței adevarate și puternice în Dumnezeu, de-a lungul celor doua mii de ani de creștinism, s-au ridicat tot felul de obstacole, ispite și neghine, cum le numește Iisus Hristos în pildele Sale. Și care au fost acestea? La începutul creștinismului s-au ridicat creștini iudaizanți, care voiau sa amestece credința curata în Hristos cu practicile religioase ale Legii Vechi. Apoi s-au ridicat împotriva credinței propovaduite de Mântuitorul și de Apostoli, împarați pagâni romani, care prin grele persecuții sângeroase cautau sa-i întoarca pe creștini din nou la idolatrie.Din secolul IV diavolul a ridicat împotriva credinței apostolice tot felul de eresuri, secte și curente filosofice pagâne, ca arianismul, nestorianismul, monofizismul, monotelismul, iconoclasmul, gnosticismul, maniheismul, montanismul și multe altele. Mai târziu s-au ridicat reformiștii luterani, calvinii, husiții și sectele mai noi din zilele noastre. Toate acestea au urmarit slabirea dreptei credințe și convertirea ortodocșilor la eresul lor. Unii au reușit mai mult, alții mai puțin în scopul lor prozelitist, diabolic, de farâmițare a Bisericii lui Hristos, iar alții au disparut fara urme.Corabia Bisericii lui Hristos merge mai departe pe marea vieții dar diavolul nu înceteaza s-o atace cu noi și noi arme și ispite. Cea mai puternica arma, dupa secte, este necredința în Dumnezeu care, luând locul pagânismului, încearca sa slabeasca credința tare și curata în Dumnezeu. Însa jertfa pastorilor devotați ai Bisericii, scrierile Sfinților Parinți și rugaciunile calugarilor și ale credincioșilor au slabit atacul necredincioșilor.Atunci diavolul a inventat o noua arma împotriva credinței vii, lucratoare în Hristos, anume, îndoiala. Creștinii îndoielnici sunt din ce în ce mai numeroși. Ei cred în Dumnezeu, dar se îndoiesc și de viața veșnica, și de puterea rugaciunii, și de harul Lui. Se roaga, dar cu îndoiala, cum s-a rugat și tatal copilului bolnav din Evanghelia de astazi. Creștinii îndoielnici merg la biserica numai când sunt bolnavi, când au dușmani, necazuri, sau examene. În rest, spun ca n-au timp, ca se pot ruga și acasa sau ca se roaga preoții pentru ei. Aceștia se îndoiesc și de viața veșnica, și de puterea rugaciunii, și de harul preoției, și de sfințenia Sfintei Împartașanii. Duhul îndoielii este un diavol cumplit care chinuie pe mulți credincioși și îi arunca în deznadejde, în gânduri negre, în secte, în sinucidere. Caci și creștinii care se duc la secte, tot din cauza îndoielii în credința o fac. De aceea îndoielnicii și sectanții sunt mereu tulburați, îngândurați, gata oricând de cearta și chiar de razbunare.O imagine clara a îndoielii noastre în credința o prezinta Evanghelia de astazi. Un tata și-a adus copilul bolnav de epilepsie sa-l vindece Hristos. Mai întâi a cerut sa-l vindece ucenicii Sai dar n-au putut. Apoi cazând la picioarele lui Hristos, I-a spus durerea și L-a rugat sa-i vindece copilul. Dar Mântuitorul întârzia sa faca minunea. De ce? Din cauza necredinței tatalui copilului. Ca iata cum se ruga: "Doamne, de poți ceva, ajuta-ne noua, fiindu-Ți mila de noi!" Atunci Hristos i-a raspuns: “De poți crede, toate sunt cu putința celui credincios.“ Tatal copilului, apasat de boala fiului sau, a strigat cu lacrimi: “Cred, Doamne! Ajuta necredinței mele!“ (Marcu 9, 22-24). Atunci îndata Hristos a izgonit duhul rau din copil și l-a vindecat.Oare câți dintre creștinii noștri nu cârtesc înaintea lui Dumnezeu când sunt în suferința și necaz? Câți nu vin la biserica și se roaga mai mult din interese pamântești, zicând cam aceleași cuvinte îndoielnice: "Doamne, daca ești bun, ajuta-mi! Doamne, daca m-ai iertat, miluiește-ma! Doamne, daca poți și vrei, vindeca-ma și pedepsește pe vrajmașii mei!" Or, aceasta nu este rugaciune primita de Dumnezeu!Iubiți credincioși,Daca vrem sa ne mântuim și sa fim miluiți de Hristos, sa avem credința tare, vie, curata, statornica. Altfel nu ne aude repede Dumnezeu. Sau ne raspunde ca omului din Evanghelia de azi: De poți crede, toate sunt cu putința celui credincios! Sa avem credința puternica și toate le vom dobândi.Îndoiala în credința a adus lumea aici, la marginea prapastiei. Îndoiala în credința a creat atâtea secte și a adus dezbinarea în Biserica, în familie și peste tot. Cum ne putem întari în credința ca sa scapam de îndoiala și de cumplitele ei urmari? Numai prin rugaciune și post, prin deasa spovedanie și împartașire și prin citirea carților sfinte. Caci așa a raspuns Mântuitorul ucenicilor Sai care L-au întrebat: “Pentru ce noi n-am putut sa-l scoatem? Pentru puțina voastra credința“ (Matei 17, 19-20). “Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fara numai cu rugaciune și cu post!“ (Marcu 9, 28-29).Vedeți ce ne raspunde Hristos? Vedeți puterea rugaciunii ajutata de post? Vedeți puterea postului ajutat de rugaciune? În zadar unii vorbesc de rau postul. În zadar alții se roaga, daca nu vor sa posteasca. Uniți rugaciunea cu postul, mergeți regulat la Sfânta Liturghie, spovediți-va curat, mai ales acum în Sfântul și Marele Post. Împacați-va, ajutați-va în greutațile vieții și creșteți-va copiii în credința și frica de Dumnezeu, ca sa nu fie robiți de diavolul prin pacatele tinereții. Doar vedeți câți parinți sufera pentru copiii lor bolnavi, neascultatori și rai.De ne vom ruga cu credința și cu post, vom dobândi cererile noastre și vom putea rosti cu folos rugaciunea omului din Evanghelia de astazi: Cred, Doamne! Ajuta necredinței mele! Amin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 833

Id: 39213

Data: Mar 26, 2014

Imagine: