Sfânta Maria Egipteanca este icoana celor care se abat sau ratacesc de la calea mântuirii, a celor care calatoresc cu poticniri și caderi, dar nu mai puțin, și acestora le sta în putința sa se ridice la cea mai înalta sfințenie, precum ne-o dovedește minunata viața a Cuvioasei Maria Egipteanca.Cu cât ne apropiem de sfârșitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vadit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului. Aceasta saptamâna ne aduce aminte de caderea lui Adam și a întregului neam omenesc și apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindește aceasta cadere și izbavire. Cel cazut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoția, nici Legea nu l-au putut tamadui.„Cazând Adam în tâlhareștile gânduri, i s-a furat mintea, ranindu-se la suflet și a zacut lipsit de ajutor. Nici preotul cel mai înainte de lege n-a luat seama la dânsul, nici levitul cel din lege nu s-a uitat la el, fara numai Tu, Dumnezeule...“ (Duminica seara).Cazut între tâlhari este și tot omul robit de patimi prin înșelaciunea diavoleasca și prin calcarea poruncilor dumnezeiești:„Eu, Stapâne al tuturor, asemanatu-m-am celui ce a cazut între tâlhari, cazând în pacatele mele și acelea m-au ranit fara de mila; dar nu ma lasa pe mine nevindecat Iisuse...“ (Luni la Utrenie).Samarineanul cel milostiv, care a mântuit pe „cel mort“, nu este altul decât Mântuitorul Hristos, Care prin Patimile și moartea Sa a mântuit neamul omenesc și izbavește de-a pururi pe fiecare din cei ce striga catre El.„Fiind izgonit de patimi, eu ticalosul, am cazut în prapastie... Ci Tu, Hristoase, m-ai primit și m-ai luminat cu nepatimirea și m-ai facut împreuna șezator cu Tatal“ (Marți seara).Între celelalte saptamâni ale postului, saptamâna a V-a ocupa un loc aparte prin cele doua evenimente din cuprinsul ei: Miercurea Canonului și Sâmbata Acatistului.Miercuri seara, la Utrenia zilei de Joi, se citește întreg Canonul cel mare al Sfântului Andrei, care s-a citit la pavecernițele primelor patru zile din saptamâna I-a. Împreuna cu Canonul se citește și Viața Preacuvioasei Maria Egipteanca, scrisa de Patriarhul Sofronie al Constantinopolului.Pricina pentru care s-au rânduit acestea, precum arata Sinaxarul Triodului, este ca se apropie de sfârșit postul și pentru ca oamenii sa nu slabeasca ostenelile și luptele cele sufletești și sa nu paraseasca viețuirea cu nevoința și smerenie. Marele Andrei, prin istoriile Canonului cel Mare, pomenind faptele cele bune ale oamenilor drepți, precum și întoarcerea celor rai, face pe oameni mai viteji și mai îndrazneți ca sa stea tare împotriva vrajmașilor, iar Sf. Sofronie, prin povestirea cea desfatata și frumoasa, de asemenea îi întarește și-i îndeamna spre Dumnezeu, ca sa nu cada și sa nu deznadajduiasca de sunt cazuți în pacat, ca mare este bunatatea și milostivirea lui Dumnezeu fața de cei ce se întorc cu tot sufletul de la pacatele facute, precum se vede în Viața Sfintei Maria Egipteanca.Condacul Canonului este un puternic îndemn la trezvie și grija pentru raspunsul cel înfricoșat: „Suflete al meu, suflete al meu! Scoala, pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vrei sa te tulburi! Deșteapta-te dar, ca sa se milostiveasca spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea și toate le plinește“.La Utrenia sâmbetei, se citește în patru rastimpuri Acatistul Bunei Vestiri, în chip sarbatoresc și cu repetarea de mai multe ori a primului condac, anume alcatuit în cinstea acestei praznuiri: „Aparatoare Doamna, pentru biruința mulțumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem ție, Nascatoare de Dumnezeu, noi robii tai. Ci ca aceea ce ai stapânire nebiruita, izbavește-ne din toate nevoile, ca sa strigam ție: Bucura-Te Mireasa, pururea Fecioara!“.Praznuirea aceasta s-a rânduit pentru pomenirea și cinstirea biruințelor câștigate de creștini cu ajutorul minunat al Maicii Domnului. Întâi împotriva sciților și perșilor, a doua oara împotriva saracinilor și a treia oara împotriva agarenilor, care cu nenumarate oști, pe mare și pe uscat, asediasera Constantinopolul. Patriarhul, împreuna cu clerul și credincioșii, a facut pri-vegheri și rugaciuni neîntrerupte și procesiuni cu sfintele icoane și îndeosebi cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care n-a întârziat sa-și arate puterea Sa nebiruita. Pentru ca oștile pagânilor, mult mai numeroase decât ale creștinilor, au fost biruite de istov, iar corabiile lor înecate de furtuna, s-a rânduit aceasta praznuire de „mulțumire pentru biruința“ catre Ceea ce are „stapânire nebiruita și izbavește de-a pururi din toate nevoile pe credincioșii robii Sai“. Condacul întâi, „Aparatoare Doamna“, alcatuit de patriarhul Serghie cu acest prilej, ne aduce aminte de-a pururi și ne da încredere în ajutorul cel mare și grabnic al Preacuratei împotriva tuturor vrajmașilor vazuți și nevazuți.Duminica a V-a ne pune înainte o noua pilda de înalta sfințenie, și anume pe Prea Cuvioasa Maica noastra Maria Egipteanca. Daca Sfântul Ioan Scararul, din duminica trecuta, este icoana vieții calugarești și a oamenilor care merg spre mântuire cu hotarâre, fara abatere sau întoarcere de la calea cea buna, ca omul care cunoaște bine ținta calatoriei, Sfânta Maria Egipteanca este icoana celor care se abat sau ratacesc de la calea mântuirii, a celor care calatoresc cu poticniri și caderi, dar nu mai puțin, și acestora le sta în putința sa se ridice la cea mai înalta sfințenie, precum ne-o dovedește minunata viața a Cuvioasei Maria Egipteanca.Precum ne-o arata și numele, patria Cuvioasei Maria a fost Egiptul, și anume, orașul cel mare al Alexandriei, iar Cuvioasa a trait în primele veacuri creștine, între anii 340-420. Dupa cum ea singura povestește, tinerețea și-a petrecut-o în cele mai urâte fapte de stricaciune și desfrânare. Odata, vazând niște corabii plecând spre Ierusalim, pentru praznicul Înalțarii Sfintei Cruci, a plecat și ea cu un grup de tineri, nu pentru a se închina, ci pentru ca avea prilej sa-și împlineasca și mai mult nesaturata pofta a desfrânarii. Ajunsa la Ierusalim, dupa o calatorie plina de pacate, a voit și ea sa intre cu lumea ce se grabea la închinarea Sfintei Cruci, dar n-a putut intra mai departe de pridvorul bisericii, oricât s-a silit, pentru ca o oprea o putere nevazuta. Abia atunci s-a trezit în ea simțamântul vinovației și al pacatoșeniei în care se gasea. Vazând aproape icoana Maicii Domnului, înalța o rugaciune plina de caința și zdrobire sufleteasca, și, simțindu-și inima puțin alinata, încearca din nou sa intre în biserica și acum nu o mai oprește nici o putere. Se închina cu mare umilința la Sfânta Cruce a Domnului și la ieșire din nou înalța o rugaciune fierbinte catre Maica Domnului și aude un glas care o îndeamna sa treaca Iordanul, în pustie. Dupa un scurt popas în Biserica Sf. Ioan Botezatorul de la Iordan, unde se învrednicește de împartașirea cu Sfintele Taine, trece în pustie, hotarâta sa înceapa o viața noua. Într-adevar, viața pe care o duce de aici înainte pâna la sfârșitul vieții este mai presus de puterile omenești. Patruzeci și șapte de ani a trait în pustie cu doua pâini și jumatate, pe care le luase din Ierusalim la plecare, chinuita de foame, de sete, arsa de soarele zilei și înghețata de frigul nopții, harțuita necontenit de duhurile necurate. În cele din urma, din dumnezeiasca rânduiala, se întâlnește cu Cuviosul Zosima, care îi va aduce Sfânta Împartașanie înainte de moarte și care va povesti viața Cuvioasei, așa cum a aflat-o din gura ei. Dupa cei patruzeci și șapte de ani de nevoința în pustie, Cuvioasa Maria se aseamana mai mult cu îngerii decât cu oamenii: când se roaga, plutește în vazduh, merge pe apa ca pe uscat, cunoaște gândurile altora și vede cele de departe și cele viitoare ca și cum ar fi de fața.Prin doua lucruri ne uimește Cuvioasa la începutul schimbarii vieții ei: hotarârea neclintita de a începe o viața noua și ruperea desavârșita cu pacatul. Pacatul este robie, mântuirea - eliberare. Nu exista mântuire în țara pacatului. Poporul evreu, ca sa ajunga în pamântul fagaduinței a trebuit sa iasa mai întâi din robia Egiptului; fiul risipitor numai întors la casa parinteasca a fost pus în drepturile cele dintâi. Cuvioasa Maria nu în Egipt, locul pacatului, ci departe, în pustia Iordanului, s-a eliberat de pacat și s-a sfințit. Deci pentru a începe o viața noua, cu Hristos, trebuie sa o curmam desavârșit cu pacatul. Nu putem pune început bun daca nu urâm pacatul din adâncul sufletului. Fericitul Augustin, care în tinerețe dusese și el o viața pacatoasa, se ruga cu mare caința: „Doamne, ajuta-mi sa Te iubesc, așa cum mai înainte am iubit pacatul“. Aceasta este prima învațatura din viața Cuviosei Maria, pe care se cade sa nu o uitam. Daca vrem sa reușim ceva cu rugaciunea, cu postul și cu celelalte nevoințe creștinești, trebuie sa ieșim din Egipt și sa mergem în Ierusalim, sa luam Crucea, sa trecem Iordanul și sa ne salașluim în pustie. Sa ne ocupam adica de pacat, sa ne salașluim în pamântul nepacatuirii, cu hotarârea nestramutata de a face voia lui Dumnezeu.Daca aceasta hotarâre nu este ușor de luat, apoi adevarata greutate abia acum începe: cei patruzeci și șapte de ani de pustie, izbavirea de tirania patimilor care ne chinuiește chiar și dupa ce ne-am lepadat de ea. Sf. Maria se afla în pustie, în foame și sete, nu vedea și nu auzea pe nimeni, și totuși, șaptesprezece ani a fost chinuita ca de foc de gândurile cele pacatoase, de aducerile aminte curvești, de cântecele și de bețiile în care traise. De unde înțelegem, dupa cum am vazut și la fiul cel desfrânat, ca pacatul este cel mai mare vrajmaș al sufletului nostru. E unealta diavolului, diavolul însuși, care cu fațarnicie și vicleșug, cu minciuna și cu rautate, își ascunde dușmania împotriva omului pâna ce îl prinde în lațul obișnuinței cu pacatul. Abia atunci își arata toata ura de moarte împotriva noastra, nu ne cruța, ne chinuiește și nu vrea sa plece decât cu sufletul nostru în muncile iadului. De aceea, toți Parinții ne îndeamna necontenit sa fugim de mușcatura viperei, de prima experiența a pacatului, de curiozitatea de a gusta din otrava cu care ne momește cel viclean. Cine fuge de pacat va scapa de razboiul cel cumplit care urmeaza și de care nu este sigur ca va scapa cu zile. Cine poate avea voința și hotarârea Mariei Egipteanca?Într-adevar, când ne gândim la viața ei, la luptele și la rabdarea ei, ne cuprinde spaima și cutremurul. Calea ei ni se pare ca întrece orice putere omeneasca. Așa este, dar nu este alta. Otrava pacatului nu se poate taia cu apa de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumatați de masura, ci cu lupta pe viața și pe moarte. Parinții Patericului au o vorba: „Da voința și ia putere“ și alta: „Da sânge și ia duh“. Ești neputincios, dar Mântuitorul a venit pentru cei slabi și pentru cei bolnavi. „Voiești sa fii sanatos?“ ne întreaba El. Trebuie sa vrei din toata inima, da voința și iei putere. Iei putere sa rabzi necazurile, sa te împotrivești vrajmașului, sa nu cazi în lupta, ca fara osteneala nu este mântuire; trebuie sa dai sânge ca sa iei duh. Darul întarește puterile slabanogite de pacat, vindeca ranile sufletești, dar ceea ce am stricat prin voia noastra, singuri trebuie sa îndreptam prin spovedanie curata, prin caința sincera și prin fapte bune, prin post și rugaciune. Daca ne-a placut mincinoasa dulceața a pacatului, se cade sa gustam și amaraciunea cea dulce a leacului. Așa cum bolnavul rabda operație, taiere, leacuri amare, știind ca acestea îi aduc mult dorita sanatate, așa cum rabdam ostenelile postului în nadejdea ca degraba se apropie Paștile cele luminoase și vesele, tot așa sa rabdam și patimirile cele curațitoare de pacat și mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntrerupta și de Paștele cel veșnic, de stralucirea, mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit în necazuri și în toate felurile de chinuri.Pomenirile saptamânii au strânsa legatura cu ele și un adânc înțeles duhovnicesc.Așa cum altadata Constantinopolul, cetatea cea împarateasca, era asediata de neamurile barbare, ca sa o jefuiasca, tot așa și în viața aceasta pamânteasca, și mai ales în vremea nevoințelor duhovniceși, cetatea cea împarateasca a sufletului este asediata de agarenii și saracinii cei nevazuți, ca sa o jefuiasca de bogația virtuții și sa o arunce în moartea pacatului. Avem însa, Aparatoare tare și nebiruita, pe Preacurata Maica a lui Dumnezeu, Care de-a pururi ne izbavește din toate nevoile.Și chiar daca se întâmpla vreodata, când coborâm de la Ierusalim la Ierihon - când adica neglijam virtutea și ne irosim în grijile cele lumești sa cadem între tâlharii cei nevazuți și sa ne lase „mai mult morți“ -, avem nadejde în milostivirea cea fara de margini a Celui ce, nu din Samaria, ci din Nascatoarea de Dumnezeu, a venit pentru mântuirea noastra. Pilda Prea Cuvioasei Maria Egipteanca ne întarește și ne da nadejde. Și ea cazuse și fusese jefuita de tâlharii draci, dar s-a izbavit cu puterea Crucii și cu ajutorul Maicii Domnului, cea Grabnica și Puternica Ajutatoare.„Toate saltarile trupului înfrânându-ți cu ostenelile sihastrești, ți-ai aratat viteaza înțelepciunea sufletului tau, ca poftind sa vezi Crucea Domnului, te-ai rastignit singura pe tine lumii, tu cea vrednica de cântare...“„Ceea ce mai înainte erai plina de tot felul de întinari, te-ai aratat aleasa lui Hristos, prin pocaința urmând vieții îngerești și cu arma Crucii calci în picioare pe demoni. Pentru aceasta te-ai aratat mireasa a Împarației cerului, Marie prealaudata“ (Condacul).Sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 517

Id: 39350

Data: Mar 31, 2014

Imagine: