Duminica aceasta se implinesc 100 de ani de la nasterea parintelui Sofian Boghiu. Nascut pe 7 octombrie 1912, in Basarabia, Serghei Boghiu a intrat ca frate la schitul Rughi – Soroca, in toamna anului 1926. Avand o voce foarte frumoasa, a urmat scoala de cantareti bisericesti de la Manastirea Soroca, intre anii 1928 si 1932. In 1940 a absolvit Seminarul monahal de la Manastirea Cernica. A fost tuns in monahism la 25 decembrie 1937, primind numele de Sofian. In perioada 1940-1945 a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti. Intre anii 1942 – 1946, monahul Sofian urmeaza si cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti Numele Parintelui Sofian Boghiu se leaga si de cunoscuta miscare Rugul Aprins de la Manastirea Antim. La 15 iunie 1950 a fost numit staret al Manastirii Antim, iar intre 1954 si 1958 a staretit Manastirea Plumbuita din Bucuresti. A pictat mai multe biserici si a fost cativa ani profesor la Seminarul Monahal din Manastirea Neamt. Arestat in anul 1958, sub acuzatia 'de uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa in cadrul organizatiei Rugul Aprins', parintele Sofian a fost condamnat la 16 ani de munca silnica, iar in temnita si-a recapatat linistea. Dupa trei ani de la eliberare a revenit la Manastirea Antim, unde a ramas pana la sfarsitul vietii sale pamantesti. Parintele Sofian Boghiu a trecut la cele vesnice la 14 septembrie 2002, si a fost inmormantat la Manastirea Caldarusani, unde el insusi isi alesese din vreme locul de ingropaciune.Bucurie lina, smerenie, chip de sfant, blandete... Astfel vorbesc despre Parintele Sofian Boghiu cei care l-au cunoscut. Mai multe despre viata Parintelui Sofian puteti afla din documentarul Parintele Sofian. Duhovnicul Bucurestilor , productie TRINITAS TV. Documentarul, realizat de Anca Filoteanu, va fi difuzat de postul de televiziune al Patriarhiei Romane, in doua parti, sambata, 13 octombrie si duminica 14 octombrie, la ora 20:00.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 692
Id: 24962
Data: Oct 6, 2012
Imagine:
In Duminica a XX-a dupa Pogorarea Sfantului Duh, credinciosii parohiei Radesti, Protopopiatul Tg. Bujor, judetul Galati au participat la resfintirea bisericii parohiale din localitate, cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae . Slujba de resfintire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de catre .....
Data: Oct 7, 2012
Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii s-a aflat in Duminica a XX-a dupa Rusalii in mijlocul comunitatii parohiale din localitatea Ostrov, protoieria Babadag. Cu aceasta ocazie, Preasfintia Sa, impreuna cu un sobor format din 20 de preoti si diaconi a oficiat slujba de sfintire a .....
Data: Oct 7, 2012
In Duminica a XX-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, a efectuat o vizita pastorala in Parohia Lapusnicel, din Protopopiatul Baile Herculane. Cu acest prilej, Ierarhul a savarsit Sfanta Liturghie impreuna cu un sobor de preoti si diaconi in biserica parohiala .....
Data: Oct 7, 2012
In urma finalizarii lucrarilor de consolidare si de impodobire cu o noua pictura la biserica cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae din parohia buzoiana Lipanescu, in aceasta duminica lacasul de cult a fost sfintit. Slujba de sfintire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de Inaltpreasfintitul .....
Data: Oct 7, 2012
In aceasta perioada, la Manastirea Topolnita are loc in fiecare an intalnirea tinerilor crestini-ortodocsi din Episcopia Severinului si Strehaiei, initiata si coordonata de Sectorul Invatamant si Tineret. Tema intalnirii de anul acesta este Tinerii in Biserica – rugaciune si slujire , dupa .....
Data: Oct 7, 2012
Aflat in pelerinaj prin tinuturile Dobrogei, Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Romane a dat in aceasta duminica raspunsurile la Sfanta Liturghie oficiata la Catedrala Arhiepiscopala din Constanta, informeaza TRINITAS TV.Sambata seara, Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Romane a sustinut .....
Data: Oct 7, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).