Miercuri s-a incheiat, la Parlamentul European, un eveniment dedicat măsurilor de sprijin pentru varstnici. Intrunirea a reunit 30 de reprezentanți ai organizațiilor membre ale Federației Filantropia a Patriarhiei Romane, europarlamentari romani și reprezentanți ai organismelor decizionale europene.
Conferința „Care for Elderly, a Priority for the European Union”, a fost organizată și găzduită de Europarlamentarul Maria Grapini in perioada 26-28 iunie. Participanții au dezbătut aspecte actuale ale politicilor publice de sprijin pentru persoanele varstnice.
Europarlamentarul Maria Grapini a prezentat programele de sprijin pentru persoanele varstnice din UE, iar Pr. Ionut Tutea, consilier social al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a prezentat activitatea Federației Filantropia in contextul larg al implicării Bisericii Ortodoxe Romane in domeniul social.
Printre vorbitori s-a numărat și Pr. Ilarion Mață, consilier social al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a susținut prezentarea „Imbătranirea in Romania, ingrijire de lungă durată prin Federația Filantropia a Patriarhiei Romane”.
ES Andreea Păstarnac, Ambasadoarea Romaniei in Regatul Belgiei, a subliniat buna colaborare a ambasadei cu parohiile și asociațiile romanești din această țară.
Strategia europeană in domeniul ingrijirii bătranilor și Recomandarea Consiliului UE privind accesul la servicii de ingrijire de lungă durată la prețuri accesibile au fost prezentate de ES Ragnar Horn, de la Comisia Europeană.
„Poziția oficialilor ONU este că persoanele in varstă trebuie tratate ca persoane vulnerabile și trebuie să avem măsuri clare de incluziune și de asigurare a calității vieții acestora pentru că sunt persoane extrem de importante pentru fiecare dintre noi!”, a declarat, la sfarșitul conferinței, eurodeputatul Maria Grapini.
Cu prilejul deplasării la Bruxelles, reprezentanții Federației Filantropia au avut și o intalnire de lucru cu reprezentanți ai Federației Eurodiaconia, organizație care reunește ONG-uri creștine din intreaga Europă.
Au fost prezentate prioritățile strategice de dezvoltare și accesare a fondurilor UE și identificate modalități practice de colaborare la nivel transnațional in folosul persoanelor aflate in dificultate.
„Evenimentul a fost de un real folos pentru Federația Filantropia, aflată intr-un plin proces de dezvoltare organizațională, informațiile prezentate cu această ocazie constituind un bun punct de plecare pentru proiecte viitoare”, transmit reprezentanții Federației Filantropia pe Facebook.
Dacă in 1990, persoanele in varstă de 60 de ani și peste, reprezentau 10,3% din totalul populației Romaniei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%. Principalele cauze ale imbătranirii populației din Romania sunt declinul natalității și migrația forței de muncă.
Vezi și:
- Despre imbătranirea activă: Federația Filantropia a publicat un manual bilingv pentru asistenții sociali
Foto credit: Facebook / Federația Filantropia
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 217
Id: 78604
Data: Jun 28, 2023
Imagine:
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat recent cartea de cult in variantă bilingvă romană-engleză, pentru primirea la Ortodoxie a celor de alte credințe. Publicația vine in ajutorul parohiilor din diaspora romanească .....
Data: Jun 28, 2023
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe la slujba de inmormantare a Părintelui Benone Dincă, oficiată miercuri la Biserica Domnița Bălaşa, Paraclis patriarhal, din Capitală.
Text integral:
Data: Jun 28, 2023
Fosta luptătoare anticomunistă Elisabeta Rizea a implinit miercuri 111 ani de la naștere.
Elisabeta Rizea s-a născut la 28 iunie 1912, in comuna Domneşti, judeţul Argeş, avand ca părinți pe Ion şi Maria .....
Data: Jun 28, 2023
Peste 100 de romani din Antwerpen au fost prezenți sambătă in gara centrală din oraș pentru a serba Ziua Universală a Iei. Evenimentul a fost organizat de o doamnă din parohia romanească.
Doamna Bianca Stoicheci din parohia .....
Data: Jun 29, 2023
Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Romane, va participa, in prima parte a lunii octombrie, la intalnirea și conferința anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Romani din Germania (ATORG).
Anunțul a fost .....
Data: Jun 29, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).