Parohia Curagau strange bani ca sa le ofere copiilor din sat cate un ghiozdan cu rechizite

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Curagău, comuna Comarna, județul Iași, a lansat campania „Ajută un copil să înceapă școala”. Părintele Paroh Dragoș Bălinișteanu și-a propus să strângă, până pe 4 septembrie, câte 300 de lei pentru ghiozdanul cu rechizite al fiecăruia din cei 20 de copii din sat.

„Chiar dacă elevii vor începe anul școlar în unitățile de învățământ sau acasă, online, ei au nevoie de rechizitele de bază pentru a putea parcurge lecțiile la fiecare materie și să-și facă temele”, a spus parohul. El își propune să ofere fiecăruia dintre cei 20 de copii din sat câte un ghiozdănel echipat cu tot ce îi trebuie pentru școală.

„Pe lângă rechizite le vom oferi copiilor măști de protecție și materiale de igienă importante în contextul epidemiei de coronavirus. În unele cazuri, unde părinții nu au aproape de loc venituri, vom încerca să completăm pachetul primit și cu haine noi pentru școală”, a adăugat el.

Campania face parte din proiectul parohial „Școala de după Liturghie”. În cadrul acestuia, până la anul, parohia va oferi servicii educaționale și de orientare acestor copii.

„Vrem să fim mai aproape de ei în procesul educațional, să-i pregătim pentru școală, să le stimulăm pasiunea pentru lectură, să-i învățăm cum să se folosească de mediul online, să îi pregătim pentru testările naționale și să le facem cunoscute mai bine diferite profesii pe care le vor putea îmbrățișa”, a declarat Părintele Dragoș Bălinișteanu.

Pentru donații

Parohia Sfântul Ioan Botezătorul
Cont: RO52 CECE IS10 30RON 1123 451
CUI: 25692560
Banca: CEC Bank
Detalii plată: Ghiozdan

Telefon: 0745.317.555

Foto credit: Doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 225

Id: 71040

Data: Aug 20, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).